Dintre potenţialii candidaţii la preşedinţia PNL, care se va decide la congresul din iunie, Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte al partidului şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor a spus că îşi menţine decizia de a candida, în timp ce Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea a amânat până după 3 mai luarea unei hotărâri.
Actualul preşedinte interimar al PNL, deputata Raluca Turcan nu a anunţat nicio decizie, dar probabilitatea depunerii unei candidaturi nu este exclusa, au spus sursele citate. In schimb, fostul preşedinte al PNL, senatoarea Alina Gorghiu a spus ca nu va intra în competiţia pentru preşedinţia PNL.
Printre participanţii la întrunire s-au aflat fostul co-preşedinte al PNL Vasile Blaga, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, europarlamentarul Daniel Buda.
Până în prezent, vicepreşedintele Camerei, Cătălin Predoiu şi fostul ministru Ludovic Orban au anunţat oficial că vor candida la preşedinţia PNL, la congresul din 17 iunie.
Citeşte şi: SCANDAL în PNL Iaşi: Rezultatul alegerilor a fost al unei „cooperative care şi-a făcut mendrele”
Citeşte şi: Congres ALDE 21-22 aprilie. Tăriceanu, singurul candidat anunţat la conducerea ALDE. Daniel Constantin, copreşedinte al partidului, rămas fără sprijin politic de curând, ABSENT de la eveniment
Citeşte şi: Gheorghe Falcă, reales preşedinte al PNL Arad, după ce a rămas singurul candidat în cursă
Citeşte şi: Liviu Dragnea îl critică pe şeful Statului Major pentru anunţul privind achiziţia de rachete Patriot
Citeşte şi: Kelemen Hunor: Contestaţiile PNL, USR şi PMP la CCR reprezintă o atitudine ostilă la adresa minorităţilor
Citeşte şi: Primarul Mihai Chirica îi atrage atenţia lui Sorin Grindeanu că România riscă infringementul din cauza centurii Iaşiului