INTERVIU - Baconschi: Boc e integru, cu forţă de muncă, loial. Blaga are calităţi politice evidente

Rep.: În al doilea rând, aş vrea să vă întreb despre un scenariu negativ pe care nu l-am auzit în întrebări până acum. Luând în calcul ipoteza total de nedorit în care după instalarea interceptoarelor la Deveselu, după intrarea în funcţiune a sistemului, ar avea loc un atac cu rachetă care să aibă încărcătură nucleară, spuneţi-mi dacă ţinta ar fi distrusă deasupra teritoriului României sau al altui stat?

T.B.: Scopul de bază al acordului este stabilirea condiţiilor de amplasare a interceptorilor tereştri specifici sistemului de apărare antirachetă în a doua sa etapă de dezvoltare. Noi am încheiat negocierile la nivel tehnic, draft-ul acordului este convenit, trebuie asumat politic şi apoi ratificat în Parlament. Este un proces care durează, astfel încât operaţionalizarea bazei va avea loc începând cu 2015. Nu pot intra în detalii legate de conţinutul acordului. Este vorba de faptul că vom fi apăraţi de tehnologii foarte avansate. Faptul că distrugerea unor rachete, indiferent de încărcătură, se face pe forţă cinetică în spaţiul extra-atmosferic, deci la foarte mare înălţime. Nu vorbim de avioane, ci de rachete balistice. Pe de altă parte, ştim că toţi posesorii de arme nucleare le folosesc în primul rând pentru descurajare, pentru că altfel, în timpul Războiului Rece sau după, dată fiind apariţia atâtor puncte de conflict şi focare de război, am fi putut distruge întreaga planetă de foarte multe ori până acum. Însă e clar că interceptorii amplasaţi la Deveselu pot distruge şi rachete balistice cu focoase nucleare.

Rep.: Şi în cazul acesta nu este vorba despre un pericol pentru mediu de la acele rămăşiţe care ar rezulta? Şi până la urmă un pericol pentru oameni?

T.B.: Pericolul cel mai mare ar fi să nu avem interceptorii şi să fim ţinta unui astfel de atac.

Rep.: Continuând cu scenariul negativ, spuneţi-mi dacă înţelegerea cu americanii sau în acord sunt prevăzute despăgubiri sau măsuri pentru situaţia în care, să zicem, are loc un atac cu rachetă, iar radarul nu semnalizează atacul, dă greş, sau nu este distrusă racheta de atac. S-a luat în calcul această ipoteză?

T.B.: Interceptarea se face după testarea acestui sistem. Nu este vorba despre o garanţie ipotetică. Niciun tip de armament ofensiv sau defensiv nu este instalat sau folosit decât după o lungă perioadă în care şi-a demonstrat prin teste fiabilitatea. Nu am expertiza tehnică necesară pentru a estima marja de eroare posibilă în cazul unui atac, dar e clar că fiind vorba despre o tehnologie de vârf, de ultimă generaţie, vorbim de marje de eroare infime.

Rep.: Bun, dar chiar şi fiind infime aceste marje de eroare, dacă totuşi se întâmplă o astfel de situaţie total nedorită?

T.B.: Aceşti interceptori tereştri vor distruge orice rachetă balistică pornită în direcţia României. Radarele care vor fi instalate în alte ţări aliate vor fi conectate cu sateliţi şi vor putea transmite cu maximă viteză toate datele pentru ca racheta să-şi atingă ţinta. Dar la război ca la război. Să nu ne dorim un război. Asta e tot ce putem face. Şi putem în acelaşi timp să mizăm pe puterea disuasivă a acestui sistem, deci pe faptul că atacatorul ipotetic ezită înainte de a lansa un atac în condiţiile în care ştie că adversarul vizat este protejat de un astfel de sistem sofisticat

Rep.: Ştiţi că aici cineva răutăcios ar spune că, iată, nu există soluţii pentru un asemenea caz.

T.B.: Nu, nu există război fără pagube. Dar ce am spus adineauri apropo de funcţia de descurajare - ea este prin ea însăşi valoarea adăugată la eficacitatea sistemului.

Rep.: Mă pregăteam să vă întreb de vizite externe şi, pentru că am început cu discuţia despre scutul antirachetă, am să vă întreb dacă credeţi că până la urmă acest acord va fi semnat de cei doi şefi de stat - de preşedintele Obama şi de preşedintele Băsescu?

T.B.: Încheierea negocierilor cu privire la textul acestui acord măsoară calitatea excepţională a parteneriatului strategic româno-american şi ambele părţi facem eforturi pentru a crea şi un cadru politic adecvat sublinierii acestui nou stadiu.

Rep.: Alte vizite la nivel înalt sunt aşteptate în România sau urmează să fie făcute de către oficiali români anul acesta?

T.B.: Există un calendar cu foarte multe destinaţii şi proiecte în lucru. Vom găzdui la Bucureşti Consiliul miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre OCEMN, pentru că exercităm pentru şase luni preşedinţia acestei organizaţii regionale. Asta va fi pe 8 iunie.

Vom găzdui Forumul organizaţiilor neguvernamentale din statele de la Marea Neagră în 7-8 iunie, iarăşi important pentru misionariatul nostru democratic în regiune. Vor vizita România miniştrii de Externe din Ucraina, la 18 mai, din Albania, la 20 mai, din Uruguay, la sfârşitul lunii iunie. Dar numeroase alte vizite sunt programate. Vi le vom anunţa pe măsură ce ele sunt perfectate.

Rep.: Şi oficiali români, inclusiv dumneavoastră, în străinătate?

T.B.: Este programată o vizită a mea la Londra chiar luni, pe 16 mai. Apoi urmează să merg la Chişinău, unde vom avea ocazia şi să facem o întâlnire, un forum al societăţii civile, şi vom aduce la zi planul de acţiune guvernamental pe anul în curs şi vom deschide biroul consular al României de la Ungheni, care este foarte aşteptat şi de cealaltă parte a Prutului. Voi merge şi la Budapesta, pe 19 mai. În Cipru, la început de iunie, vom participa în a doua parte a anului, sub preşedinţia poloneză la un summit al PaE, extrem de important şi de interesant pentru noi.

Între timp, voi fi prezent la toate reuniunile ministeriale de la Bruxelles sau Luxembourg - CAG şi Relaţii Externe al UE, am de gând să particip şi la ministeriala Comunităţii Democraţiilor, la Vilnius, pe 1 iulie, la dezbaterile de politică generală din cadrul celei de-a 66-a Adunări Generele a ONU, tot în septembrie, la New York. E de asemenea în calendar prevăzută o ministerială a miniştrilor de Externe din statele NATO, la Bruxelles şi avem în lucru o serie de vizite la al căror program se lucrează.

Rep.: Şi amănunte despre vizite ale preşedintelui în străinătate?

T.B.: Cred că calendarul vizitelor preşedintelui va fi comunicat de către Administraţia Prezidenţială. Desigur, MAE pregăteşte terenul, dosarele, dar cred că e bine să cereţi acolo informaţii.

Rep.: Dar era în discuţie de anul trecut o întâlnire bilaterală a preşedintelui cu Nicolas Sarkozy. Se mai lucrează la această variantă, rămâne un proiect de actualitate?

T.B.: Sigur. Proiectul rămâne pe agenda bilaterală. Ne concentrăm acum pe reanimarea tuturor capitolelor din parteneriatul strategic, din foaia de parcurs anexată parteneriatului. Am convenit cu partenerii francezi, atunci când am fost în vizită la Paris, că trebuie să repunem pe rol toate dosarele, chiar dacă avem acest punct de vedere diferit cu privire la Schengen, nu? E clar că libertatea nostră de circulaţie ca persoane, ca cetăţeni europeni este deja obţinută. Până la urmă, ceea ce cred că n-a subliniat deloc dezbaterea publică pe Schengen în România este faptul că în accesul nostru aderarea la acest spaţiu e 90% responsabilitate şi doar 10% facilitate. Deci, prim accentul grav cade pe faptul că-ţi asumi această responsabilitate de a opri migraţia ilegală, traficul, crima organizată, toate pericolele reale care ameninţă securitatea colectivă a UE. Abia după aceea e vorba de faptul că un TIR trece mai repede prin fosta graniţă să zicem cu Ungaria. Deci, toată lumea printr-un efect de distorsiune poate mediatică a identificat accesul în Schengen cu un soi de chermeză, de stare de celebrare a unor privilegii extraordinare, când de fapt noi ar trebui cu toţii să interiorizăm în primul rând aspectul ăsta al responsabilităţii pe care ne-o asumăm în raport cu noi înşine în primul rând ca prim stat de graniţă şi cu restul statelor membre.

Rep.: Ministrul Ben Knapen spunea că ţara sa doreşte să se asigure de progrese sustenabile şi ireversibile fără să numească exact măsurile pe care le aşteaptă. Ar fi posibilă şi o atitudine uşor abuzivă sau discriminatorie cumva faţă de România?

T.B.: Vom contesta cu toată fermitatea orice tenativă de a discrimina România ca stat membru. Suntem stat membru, prin urmare nu avem mai puţine drepturi la masa europeană. Trebuie să admit că nu putem operaţionaliza nişte formule vagi, greu de cuantificat, dar sigur că atunci când o parte dintre politicienii olandezi bunăoară îşi pun problema reformei justiţiei în România, pot găsi la Ministerul Justiţiei un tablou complet al eforturilor care se fac, al rezultatelor deja obţinute şi, fără îndoială, că raportul comisiei pe MCV în această vară va fi obiectiv, va trebui să ţină cont de maturitatea acestei reforme, de ambiţia ei şi de faptul că este ireversibilă.

Rep.: Ultima întrebare - ce faceţi pentru ca ţările Uniunii Europene să nu prelungească până în 2014 restricţiile de pe piaţa muncii?

T.B.: Tranziţia expiră în 2014. Între timp, noi am presat diplomatic în toate capitalele, pe parcusul tuturor întâlnirilor oficiale, nu numai între ministrul de Externe şi omologii săi din UE, ci şi între miniştrii Muncii şi aşa mai departe, am insistat pe ridicarea totală a restricţiilor înainte de expirarea perioadei de tranziţie. În acelaşi timp, criza economică i-a obligat pe foarte mulţi în UE să privească extrem de sceptic această liberalizare completă de teamă că s-ar produce o invazie de forţă de muncă din Est.

Un aspect important este că cei mai mulţi români care au dorit să lucreze în alte state membre sunt deja acolo, nu mai avem de unde exporta forţă de muncă încă pe atât. Şi în al doilea rând, că statisticile recente, după 2007 când am aderat la UE, arată foarte limpede că nu s-a produs nicăieri o injecţie masivă de forţă de muncă din România care să dezechilibreze piaţa muncii sau să îi împingă în şomaj pe candidaţii locali la diverse posturi. În Olanda bunăoară, conform celor spuse de ministrul Knapen, au venit să lucreze 3000 de români. Cifra aceasta nu are de ce să sperie pe cineva. Un ultim aspect legat de această discuţie este faptul că doar 10 state membre din cele 26 care rămân în afara României au menţinut anumite restricţii. Celelalte au liberalizat complet accesul românilor pe piaţa muncii şi statele care menţin restricţii au liberalizat parţial accesul pe piaţa muncii, adică şi în Franţa şi în alte ţări sunt zeci şi sute uneori de profesiuni deschise unde românii au putut să postuleze pentru contract.