- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (02.02.2018, 17:47)
- Departamentul Politic
Ion Iliescu: Trecerea SPP la MAI nu face decât să genereze polemici. Să nu confundăm instituţia, cu oamenii care, la un moment sau altul, o conduc
Fostul preşedinte Ion Iliescu intervine în scandalul în care este implicat Serviciul de Protecţie şi Pază şi spune că politicienii nu trebuie să confunde instituţiile cu oamenii care la un moment dat le conduc, susţinând că trecerea SPP la MAI doar ar genera polemici.
Urmărește
1917 afișări
Ion Iliescu: Trecerea SPP la MAI nu face decât să genereze polemici. Să nu confundăm instituţia, cu oamenii care, la un moment sau altul, o conduc
"Am remarcat în aceste zile o polemică în spaţiul public, al cărei obiect îl reprezintă activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază. Regret că această polemică priveşte o instituţie de ale cărei servicii am beneficiat încă de la înfiinţarea ei, şi care s-a comportat ireproşabil în toţi aceşti ani, îndeplinindu-şi sarcinile fixate prin lege cu profesionalism şi abnegaţie, indiferent de contextul politic sau social. De altfel, activitatea Serviciului a fost apreciată şi de partenerii noştri, fie că este vorba de oaspeţi ai statului român, fie că este vorba de responsabili politici şi ai ONU din străinătate, care au beneficiat de protecţia SPP. În cazul în care sunt responsabili politici care au de făcut reproşuri în legătură cu unul sau altul dintre aspectele activităţii SPP, şi cred că există probleme din această cauză, ei trebuie să acţioneze instituţional, în acord cu cadrul constituţional şi legal existent, mai ales că unii dintre ei sunt membri de drept în CSAT. Să nu confundăm instituţia, cu oamenii care, la un moment sau altul, o conduc. Acest mod de a gândi şi acţiona a generat multe probleme în trecut, şi va genera şi acum, dacă se continuă acest mod de raportare la instituţii. Există suficiente mecanisme instituţionale pentru a rezolva asemenea situaţii. Să fie folosite, transparent şi cu bună-credinţă", scrie fostul preşedinte Ion Iliescu, pe blogul său.
Fostul preşedinte contestă o posibilă trecere a Serviciului de Protecţie şi Pază în subordinea Ministerului de Interne.
"Îmi permit să cred că tocmai actuala subordonare a Serviciului faţă de CSAT şi din punct de vedere al controlului civil, Comisiilor de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Parlament oferă o garanţie privitoare la nepolitizarea activităţii sale. Trecerea SPP în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor nu ar face decât să genereze noi polemici, câtă vreme ministrul este un om politic. Dacă toţi cei care controlează activitatea SPP acţionează conjugat şi coerent pentru creşterea încrederii în instituţii şi în lege, se pot evita astfel de situaţii, care nu servesc interesul public", mai spune Iliescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Premierul Viorica Dăncilă şi toţi miniştrii din Cabinetul său au renunţat, imediat după învestire, la protecţia Serviciului de Protecţie şi Pază, în contextul acuzaţiilor liderului PSD Liviu Dragnea la adresa şefului SPP, Lucian Pahonţu de implicare în politică.
În susţinerea lui Dragnea a venit şi Paul Stănescu, vicepremier, care spune că a fost abordat de o persoană care i-ar fi transmis mesajul lui Pahonţu, prin care îi promitea chiar şefia PSD, după ce Liviu Dragnea va fi "executat".
Vineri, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a decis să renunţe la serviciile SPP. Acesta afirmase anterior că SPP ar trebui să fie parte a unui serviciu de pază şi ordine, coordonat de Ministerul de Interne şi care să fie în subordinea guvernului.
”După părerea e o anomalie. Nu cred că în alte ţări serviciul de pază şi protecţie funcţionează sub preşedinte. Acest serviciu ar trebui să facă parte din ansamblul structurilor care asigură paza şi ordinea şi cel mai normal şi cel mai firesc ar fi să se găsească sub umbrela Ministerului de Interne”, a spus Tăriceanu.
Citeşte şi: Ministerul Muncii: S-a stabilit ca cel mai mare salariu de bugetar să fie al preşedintelui României
Citeşte şi: Adriana Săftoiu, despre alegerile din Grupurile PNL: E vot politic, se ia în considerare preferinţa şefului
Citeşte şi: George Maior, audiat în 27 februarie, în Comisia SRI. Manda: Azi nu am intrat în detalii. Jurnaliştii au fost ţinuţi departe de Comisie, la vizita lui Maior / Reacţia Camerei Deputaţilor, după ce jurnaliştilor nu li s-a permis accesul
Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI | Traian Băsescu: Preşedintele României nu poate să abdice în faţa lui Daddy, pentru că nu este rege
Citeşte şi: Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat: Nu avem elemente constitutive pentru a-l audia pe şeful SPP, Lucian Pahonţu
Citeşte şi: Udrea, despre clasarea acuzaţiilor în dosarul Microsoft: „Oare câţi ani de puşcărie ar trebui să primească Kovesi pentru un prejudiciu de 67 milioane dolari?”
Citeşte şi: Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat: Nu avem elemente constitutive pentru a-l audia pe şeful SPP, Lucian Pahonţu
Citeşte şi: Tudorel Toader anunţă că a semnat renunţarea la serviciile SPP, după gestul făcut de premierul Dăncilă
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe