- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (10.12.2013, 10:23)
- Andi Manciu
Legea amnistierii şi graţierii unor pedepse de până la 7 ani, ADOPTATĂ în Comisia juridică. Legea intră astăzi la vot în plenul Camerei. PNL, PDL şi PPDD vor vota împotrivă
Proiectul privind amnistierea şi graţierea unor pedepse urmează să fie supus marţi votului în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional la acest act normativ, după ce Comisia juridică a adoptat luni seară raport favorabil cu amendamente. Grupurile parlamentare ale PNL, PDL şi PPDD au anunţat că vor vota, marţi, la sesiunea de vot final, împotriva Legii.
Urmărește
6303 afișări
Legea amnistierii şi graţierii unor pedepse de până la 7 ani, ADOPTATĂ în Comisia juridică. Legea intră astăzi la vot în plenul Camerei (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
UPDATE: Legea amnistierii, scoasă de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor
Proiectul iniţiat de către deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun a fost analizat în Comisia juridică, fiind adoptate o serie de amendamente luni seară, în condiţiile în care la lucrările comisiei au participat un sfert din totalul de 27 de membri.
Adoptarea raportului favorabil asupra proiectului în Comisia juridică nu a fost făcută publică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Conform unor surse parlamentare, urmare a amendamentelor adoptate de comisie, proiectul prevede amnistierea infracţiunilor pedepsite cu închisoare de până la şase ani şi graţierea pedepselor cu închisoarea de până la şapte ani. Termenele iniţiale erau de până la patru ani pentru amnistie şi de şapte ani pentru graţiere.
Proiectul de lege a fost respins în luna mai de Senat şi urmează să intre la vot în plenul de marţi al Camerei, care este forul decizional.
PNL, PDL şi PPDD vor vota împotriva Legii amnistierii
"Din punctul de vedere al PNL, această lege considerăm că nu e oportună în acest moment. Grupul liberal va vota împotrivă", a declarat în plen liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, la dezbaterile generale asupra proiectului de lege.
La rândul său, deputatul PDL Adrian Gurzău a precizat că Legea amnistierii nu face altceva decât să îi "scape" pe cei care au probleme de legalitate sau sunt incompatibili.
"Acest proiect de lege îl face pe preafericitul sinucigaş Adrian Năstase să scape de toate dosarele penale şi de situaţia în care este. Aveţi majoritatea, fiţi transparenţi! Suntem membri UE, nu avem posibiliattea să ne batem joc de lege", a spus Gurzău.
Liderul grupului PPDD, Daniel Fenechiu, a precizat, la rândul său, că PPDD consideră că proiectul de lege este în acest moment inoportun şi va vota împotrivă.
Deputaţii au admis, însă, amendamentele la proiectul de lege stabilite în anexa la Raportul favorabil al Comisiei juridice din Cameră.
Citeşte şi:
Antonescu: Susţin ideea unei legi de amnistie pentru primarii în conflict de interese "public-public"
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe