- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (28.03.2016, 18:31)
- Cătălina Mănoiu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Legea cartelelor pre-pay - PSD şi UNPR o susţin fără ezitari. Gorghiu: Nu e suficient că iese premierul la TV, SRI să prezinte situaţia
Alina Gorghiu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că legea cartelelor pre-pay ar trebui discutată în Parlament, după o informare foarte clară a SRI despre situaţia folosirii acestora în pregătirea unor atentate în UE, precizând că nu e suficient ca premierul să iasă la un post de televiziune.
Urmărește
1309 afișări
Legea cartelelor pre-pay - PSD şi UNPR susţin fără ezitari. Gorghiu: Nu e suficient că iese premierul la TV, SRI să prezinte situaţia cartelelor pre-pay (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Arhiva Mediafax Foto)
"Firesc este ca în acest context regional, care implică constant acte de terorism soldate cu victime multiple, să putem discuta îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu, dar cred că tema trebuie discutată în Parlament. Nu este suficient că iese primul ministru, la un post de televiziune şi anunţă că au fost folosite anumite cartele pre-pay în acte de terorsim, cartele cumpărate din România şi nici nu este suficient că SRI dă un răspuns punctual întrebărilor unei televiziuni şi atât", a declarat, pentru MEDIAFAX, copreşedintele PNL Alina Gorghiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Parlamentul să primească o informare clară din partea SRI despre situaţia folosirii cartelelor pre-pay, cumpărate din România, în atacurile teroriste, a afirmat Alina Gorghiu.
"Ar fi absolut normal ca Parlamentul să primească o informare foarte clară din partea SRI despre situaţia folosirii cartelelor pre-pay cumpărate din România în Siria, în Irak sau orice altă locaţie în care se săvârşesc acte de terorism şi că mai departe, în cunoştinţă de cauză, parlamentarii ar putea să discute o legislaţie care să prevadă îmbunătăţiri", a susţinut Gorghiu.
Legea privind cartele pre-pay trebuie discutată în Parlament, nu în sediul unei televiziuni, potrivit copreşedintelui PNL.
"Repet, locul în care aceste lucruri trebuie discutate este Parlamentul României, nu un sediu de televiziune şi mai cred că în mod cert trebuie să ţinem cont de Decizia CCR, de drepturile şi liberăţile cetăţenilor, de dreptul la viaţă privată, la corespondenţă şi să găsim echilibrul între respectarea acestor drepturi şi dreptul la a ne simţi în siguranţă, în statul român", a mai spus Gorghiu.
Alina Gorghiu a insistat că trebuie să existe o dezbatere privind îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu. "Să nu uităm că legea cartelelor pre-pay, de modificare a acelei ordonanţe care privea comunicaţiile electronice a fost cerută de CSAT, după atacul de la Burgas, din 2012, dar că proiectul în Parlament a fost votat şi, la sfârşitul anului 2014, CCR a declarat această lege neconstituţională în ansamblul său", a mai spus Gorghiu.
Pe de altă parte, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a declarat, pentru MEDIAFAX, că, personal, va susţine adoptarea legii privind cartele pre-pay, afirmând că dezvăluirile recente ar trebui să îi determine pe liberali "să meargă pe mâna SRI".
"Din punctul meu de vedere, am arătat deja toată deschiderea şi mi-am arătat punctul de vedere liberal. Totuşi, cred că dezvăluirile recente privind folosirea unor cartele pre-pay din România, în atentatele din Europa, trebuie să ne determine să mergem pe mâna SRI, în acest domeniu. Personal voi susţine legea privind cartelele pre-pay", a declarat deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.
Ovidiu Raeţchi a afirmat că sunt "dovezi semnificative" care ar putea determina PNL să îşi schimbe poziţia.
"Cred că vom avea o dezbatere pe această temă, în partid. Personal, o să le recomand asta colegilor. Cred că sunt dovezi semnificative că ar trebui să ne schimbăm punctul de vedere", a mai afirmat Raeţchi.
La rândul său, deputatul PNL Valentin Rusu a afirmat că aşteaptă decizia partidului, înainte de a se ponunţa pentru sau împotriva legii. "Este o decizie care se va lua politic, probabil, se va lua în calcul de partid. Va trebui să văd poziţia partidului", a declarat deputatul PNL Valentin Rusu.
Deputatul UDMR Seres Denes a declarat, pentru MEDIAFAX, că formaţiunea din care face parte va decide, cel mai probabil, marţi, dacă va susţine sau nu adoptarea legii privind cartelele pre-pay. Deputatul a mai spus că, dacă toată lumea are abonamentele la telefon "la vedere", nu ştie de ce cartele pre-pay nu ar putea avea acelaşi regim.
În schimb, PSD şi UNPR susţin fără ezitari o astfel de lege. Deputatul PSD Eugen Bejinariu a declarat, pentru MEDIAFAX, că va susţine adoptarea legii privind cartele pre-pay, afirmând că este convins că, în Parlament, se va forma o majoritate favorabilă proiectului de lege. "Sunt unul care am militat şi atunci când legea s-a discutat în comisie sunt pentru adoptarea proiectului de lege. Este foarte normal. De ce să primeşti telefoane şi să nu ştii de la cine? Sunt convins că se va forma o majoritate parlamentară care să permită adoptarea legii", a declarat deputatul PSD Eugen Bejinariu.
La rândul său, deputatul UNPR Contantin Moisii a afirmat că va vota în favoarea proiectului de lege, atunci când acesta va intra în dezbaterea Comsiei de apărare. "În ceea ce mă priveşte am fost de acord şi prima dată şi acum, (adoptarea legii-n.r.) mi se pare ceva firesc. Celor care le este frică să nu îşi cumpere cartele pre-pay", a declarat deputatul UNPR Moisii Contantin, afirmând că este convins că UNPR va susţine adoptarea acestei legi.
Premierul Dacian Cioloş a declarat, duminică, la Pro TV, că astfel de cartele pre-pay înregistrate în România au fost folosite în pregătirea de atentate în UE şi a invocat legislaţia permisivă.
Ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, a declarat pentru Gândul că în acest moment „se lucrează” la eliminarea elementelor de neconstituţionalitate din vechea lege privind cartelele preplătite, care a fost respinsă la Curtea Constituţională, la pachet cu Legea Big Brother, în 2014.
Judecătorii CCR au arătat atunci că obligaţia clienţilor de astfel de cartele de a prezenta un act de identitate la cumpărare nu a avut o eficacitate dovedită şi că doar 6 state din UE au impus această obligaţie, contrar afirmaţiilor lui Dacian Cioloş şi a altor oficiali.
Citeşte şi: SRI: Cartele de telefonie româneşti, folosite în areale de conflict, inclusiv Siria şi Irak
Citeşte şi: Georgian Pop: Am cerut SRI să ne spună de ce legi mai au nevoie pentru o prevenţie antitero mai bună. Am convocat miercuri o şedinţă a comisiei de control asupra activităţii SRI
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe