- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (12.03.2018, 18:20)
- Iasmina Ardelean
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Legea pentru desfiinţarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, adoptată de Senat. Propunerea a fost făcută de Băsescu
Senatul a adoptat, în şedinţa de luni, propunerea legislativă pentru abrogarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, prin care instituţia de învăţământ se desfiinţează.
Urmărește
1947 afișări
Legea pentru DESFIINŢAREA Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, adoptată de Senat. Propunerea a fost făcută de Traian Băsescu
„Se desfiinţează Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, ca for naţional de consacrare ştiinţifică, aflată în coordonarea ştiinţifică a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, cu sediul în municipiul Bucureşti, şos. Panduri nr.68-72, sectorul 5, în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea I”, potrivit unui amendament adoptat de Comisia pentru învăţământ şi Comisia de apărare ale Senatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
De asemenea, în documentul citat se precizează că patrimoniul Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale se distribuie proporţional cu contribuţia către cele trei instituţii tutelare care coordonează activitatea ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii, şi se stabileşte prin Hotărâre a Guvernului.
Personalul Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale se va distribui proporţional cu contribuţia către cele trei instituţii tutelare, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii, şi se stabileşte prin Hotărâre a Guvernului, şi va fi încadrat în limita numărului maxim de posturi aprobat pentru instituţia care preia activitatea acestora, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcţii din cadrul instituţiei publice respective.
„Încadrarea personalului Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale în numărul de posturi aprobat şi pe noile funcţii din instituţia care îl preia, precum şi stabilirea drepturilor salariale aferente se realizează în termen de maximum 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea I, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcţii. Arhiva Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale va fi depusă la Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Municipiului Bucureşti, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, prevede actul normativ.
Propunerea legislativă este iniţiată de senatorul PMP, Traian Băsescu, şi a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată cu 100 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere.
„Am lansat această iniţiativă legislativă constatând inutilitatea unei instituţii care nu are decât statutul de instituţie clientelară. Această Academie a Ştiinţelor Securităţii Naţionale s-a înfiinţat în 2012 ca Academie de Ştiinţe Militar, ceea ce era cu totul altceva. Între timp, prin OUG, şi prin Hotărâri de Guvern, a devenit Academia de Ştiinţele Securităţii Naţionale, nume extrem de pompos, şi mai ales a făcut din funcţionari ai acestei academii, care puteau fi chiar şi profesori universitari, peste noapte, academicieni”, a susţinut Băsescu, în plenul Senatului.
Acesta a adăugat că aceşti academicieni au rentă viageră, la fel ca membrii Academiei Române.
„Ca argument pentru desfiinţare: valoarea ştiinţifică este zero prin calitatea academicienilor acestei instituţii. Vreau să vă dau un element: există un indice de consacrare academică care se numeşte Indicele Hirsch. Vreau să ştiţi că acest indice a fost adoptat şi de instituţiile româneşti. Situaţia la ASSN – pentru domnul academician Ţegonea Petru – indicele H este 0. Pentru domnul Mihalache Sorin Dan, academicianul nostru de la Londra – indicele H este 0. Cel mai mare indice dintre cei 21 de academicieni îl are Curaj Adrian, fost ministru al Educaţiei, are indice 8, dar niciun element ştiinţific din lucrările care la-u dus la indice 8 nu este legat de ştiinţele securităţii naţionale. Ca să nu existe dubii, vreau să ştiţi că cercetători internaţionali în domeniul studiilor de securitate, ca domnul Paul Brockmann, are indice 141”, a susţinut Băsescu.
Senatorul PMP a precizat că media indicelui academic la ASSN este 2.
„Această instituţie compromite ideea de învăţământ de securitate naţională în România. (...) România are suficent învăţământ militar ca să ne mai trebuiască să poluăm masiv şi învăţământul civil cu cadre didactice furnizate de academiile de învăţământ militare care au strălucit în plagiate”, a mai spus Traian Băsescu.
Senatorul PMP susţine în expunerea de motive că abrogarea Legii nr. 56/2012 are ca scop „desfiinţarea ASSN ca instituţie bugetară”. „Prin adoptarea în iunie 2015 a propunerii de modificare a Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare, Academia a devenit propriul ordonator de credit şi propriul evaluator al rezultatelor acţiunilor sale. De asemenea, considerăm că există alte structuri cu tradiţie, cum sunt Academia Tehnică Militară, Colegiul Naţional de Apărare (CNAp) şi structuri din cadrul SRI care au excelat ca foruri de consacrare ştiinţifică şi (...) au adus o contribuţie măsurabilă la trasarea strategiei şi a securităţii naţionale”, îndeplinind cu suscces obiectivele asumate de ASSN, potrivit sursei citate.
Traian Băsescu susţine că atât timp cât a funcţionat ASSN, „s-au făcut abuzuri prin acordarea de diplome de doctorat, numele ASSN şi ale membrilor fondatori fiind implicate în scandaluri publice legate de plagiat”, la care s-au adăugat probleme legate de netransparenţa cheltuirii banului public.
Bilanţul contabil şi bugetul de venituri şi cheltuieli, care sunt informaţii de interes public, nu sunt comunicate de către ASSN (cu periodicitate), nu se cunosc fondurile de care dispune instituţia, ştiindu-se doar că Ministerul Educaţiei finanţează parţial ASSN, iar în anul 2016 fondul alocat ASSN s-a majorat de la 190.000 euro la 310.000 euro şi nu există „până la ora actuală niciun raport cu privire la activitatea de cercetare desfăşurată în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, făcută de academicienii ASSN”, spune Băsescu. „Toate acestea aruncă cel puţin o umbră de neîncredere asupra prestigiului de care susţin că se bucură la nivelul societăţii sau al ariilor profesionale de provenienţă membrii AS SN3”, afirmă liderul PMP.
Citeşte şi: Deputatul Liviu Pleşoianu, după ce a refuzat să se ridice de pe scaun la Congres: Îl susţin pe Liviu Dragnea
Citeşte şi: Marian Petrache, fost secretar general PNL: Problema noastră nu este PSD-ul. Suntem chiar noi!
Citeşte şi: Tăriceanu, despre deplasările în străinătate ale senatorilor: Trebuie strâns puţin şurubul
Citeşte şi: Tăriceanu vrea şedinţă solemnă pe 27 martie, pentru a marca unirea Basarabiei cu România
Citeşte şi: Tăriceanu vrea şedinţă solemnă pe 27 martie, pentru a marca unirea Basarabiei cu România
Citeşte şi: Tăriceanu a discutat cu Tudorel Toader despre MCV: Să găsim soluţii să ne îndeplinim angajamentele
Citeşte şi: Dragnea îi cere lui Meleşcanu o analiză cu avantajele aduse de fiecare şef de misiune diplomatică, dar şi o propunere de ambasador pentru Israel / Tăriceanu, despre evaluare: Foarte utilă, unii au rol decorativ
Citește pe alephnews.ro: Autoritățile franceze salvează peste 100 de persoane care încercau să traverseze spre Marea Britanie
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe