Liderii coaliţiei de guvernare se întâlnesc luni, iar BPN al PSD va avea loc miercuri

Liderii coaliţiei de guvernare se întâlnesc, luni, pentru a discuta situaţia creată în urma retragerii lui Victor Ponta de la şefia PSD, în timp ce social-democraţii au programat pentru miercuri o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al PSD pentru a lua în discuţie aceeaşi situaţie.

Urmărește
77 afișări
Imaginea articolului Liderii coaliţiei de guvernare se întâlnesc luni, iar BPN al PSD va avea loc miercuri

Liderii coaliţiei de guvernare se întâlnesc luni, iar BPN al PSD va avea loc miercuri (Imagine: Bogdan Baraghin / Mediafax Foto)

Surse din PSD au precizat că şedinţa coaliţiei ar putea avea loc la ora 14.00.

De asemenea, potrivit aceloraşi surse, liderii PSD au fost convocaţi pentru şedinţa Biroului Permanent Naţional pentru miercuri, ora 11.

Victor Ponta a fost pus sub inculpare, luni, în dosarul în care este urmărit penal, alături de Dan Şova, iar procurorii urmează să identifice bunurile acestuia, pentru ca o parte să fie puse sub sechestru, au declarat surse judiciare, precizând că premierul nu a dat luni o declaraţie la DNA, folosindu-se de dreptul la tăcere.

Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de "a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere" în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

"Există însă şi o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştiinţă decizia mea de nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care imi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie prevazută de Constituţie!)", se spune în mesajul adresat Rovanei Plumb, preşedintele CN al PSD , lui Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, precum şi membrilor BPN, ai CeXN şi Consiliului Naţional al partidului.

De asemenea, Ponta a mai spus că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi justifice nevinovăţia, "până la data congresului PSD", nu va mai candida la nicio funcţie şi va "lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid".

"Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-aţi făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant", se mai spune în mesajul lui Ponta.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici