- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (18.06.2019, 14:53)
- Diana Grigore
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului a fost RESPINSĂ / PSD: Nu a întrunit nici măcar votul tuturor aleşilor Opoziţiei / Tăriceanu: E greu, băieţi, fără liste suplimentare? E greu!
Camera Deputaţilor şi Senatul au dezbătut şi votat, marţi, în plenul reunit, moţiunea de cenzură prin care partidele de opoziţie au cerut demiterea Guvernului Dăncilă.
Urmărește
17731 afișări
Moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă a fost RESPINSĂ
UPDATE ora 19:22: PSD: Moţiunea nu a întrunit nici măcar votul tuturor parlamentarilor acestei Alianţe a Austerităţii
PSD transmite că respingerea moţiunii de cenzură "confirmă faptul că Guvernul se bucură de un sprijin parlamentar stabil care va permite continuarea realizării promisiunilor faţă de electorat" şi că moţiunea nu a întrunit toate voturile parlamentarilor care s-au coalizat pentru a vota "pentru".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
"PSD salută votul prin care a fost respinsă cea de-a treia moţiune de cenzură împotriva Cabinetului condus de Prim-ministrul Viorica Dăncilă. Acest vot confirmă faptul că Guvernul se bucură de un sprijin parlamentar stabil care va permite continuarea realizării promisiunilor angajate faţă de electorat în decembrie 2016. A fost un vot pentru stabilitate şi pentru continuitate. În acelaşi timp, acest vot a sancţionat lipsa de alternativă a Opoziţiei şi aventura economică pe care o propuneau unii dintre reprezentanţii partidelor semnatare ale moţiunii. Din fericire pentru români, tentativa Alianţei Austerităţii de a arunca România într-un haos economic şi social a eşuat. Moţiunea nu a întrunit nici măcar votul tuturor parlamentarilor acestei Alianţe a Austerităţii, ceea ce demonstrează că nici măcar ei nu şi-au dorit cu adevărat să vină la guvernare şi au pus în scenă un spectacol ieftin pentru a-şi păcăli proprii alegători", conform unui comunicat remis MEDIAFAX de către PSD.
Reprezentanţii social-democraţilor transmit că votul de respingere a moţiunii de cenzură din Parlament "arată unitatea solidă din interiorul PSD şi buna colaborare cu partenerii de coaliţie".
"PSD va folosi cu înţelepciune şansa, reconfirmată astăzi, de a continua realizarea programului de guvernare. Deşi s-au făcut paşi importanţi în privinţa creşterilor de venituri ale cetăţenilor şi în evoluţiile economice, PSD consideră că sunt încă români care nu au simţit într-un mod consistent beneficiile creşterii economice. Problemele sociale ale acestor cetăţeni vor reprezenta prioritatea Guvernului pentru perioada rămasă până la finalul acestui mandat legislativ. De asemenea, Guvernul va avea posibilitatea de a derula programele de investiţii şi proiectele cu fonduri europene care au fost pregătite pentru acest an şi care vor avea un rol important în dezvoltarea economică şi pentru susţinerea viitoarelor majorări de pensii şi salarii prevăzute în programul de guvernare", conform sursei citate.
UPDATE ora 19:20: Călin Popescu Tăriceanu, ironii după moţiune: E greu, băieţi, fără liste suplimentare? E greu!
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a postat, marţi, un mesaj ironic după ce moţiunea de cenzură a Opoziţiei a fost respinsă, întrebând retoric "E greu, băieţi, fără liste suplimentare? E greu!".
"Moţiunea de cenzură a căzut! E greu, băieţi, fără liste suplimentare? E greu!", a fost mesajul postat de Călin Popescu Tăriceanu, pe Twitter.
UPDATE ora 17.55 Dăncilă, după ce a picat moţiunea de cenzură: Îmi întăreşte convingerea că suntem o alianţă puternică
Viorica Dăncilă a declarat, după ce Parlamentul a respins moţiunea de cenzură, că rezultatul i-a întărit convingerea că PSD-ALDE este o alianţă puternică. Premierul a adăugat că votul la moţiune arată şi că opoziţia a tratat cu neseriozitate demersul pe care l-a avut.
„A fost tratată cu multă neseriozitate. În momentul în care depui o moţiune de cenzură trebuie să vii cu un program. În această moţiune am văzut superficialitate, jigniri, ceea ce demonstrează că nu a fost tratată cu seriozitate. 15 ministere ne-au spus, dar nu ne-au spus cum s-au gândit la 15, de ce nu 17, de ce nu 13?”, a afirmat Viorica Dăncilă, după respingerea moţiunii de cenzură în plenul reunit de marţi al Parlamentului.
Întrebată dacă rezultatul moţiunii îi întăreşte poziţia în fruntea Guvernului şi în partid, Dăncilă a răspuns: „Nu ştiu dacă acest lucru îmi întăreşte poziţia, dar îmi întăreşte convingerea că suntem o alianţă puternică. Mie îmi întăreşte încrederea în colegii de alianţă”.
Camera Deputaţilor şi Senatul au respins, marţi, în plenul reunit, moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie pentru demiterea Guvernului Dăncilă.
Din numărul total de parlamentari care este 465, au fost prezenţi 350. Au fost exprimate 210 voturi dintre care voturi „pentru” 200, voturi „împotrivă” 7, abţineri 3. Pentru ca moţiunea să fie adoptată erau necesare 233 de voturi „pentru”.
UPDATE ora 17.35 Moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă a fost respinsă
Camera Deputaţilor şi Senatul au respins, marţi, în plenul reunit, moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie pentru demiterea Guvernului Dăncilă. Au fost 202 voturi pentru şi 7 abţineri, potrivit unor surse politice. Ca să fi trecut moţiunea erau necesare 233 de voturi.
La o numărătoare reluată au fost exprimate 200 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi 3 abţineri.
Prin urmare, din numărul total de parlamentari care este 465, au fost prezenţi 350. Au fost exprimate 210 voturi dintre care voturi pentru 200, voturi contra 7, abţineri 3.
Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în acest caz 233 de voturi, în contextul în care Parlamentul are un număr total de 465 de senatori şi deputaţi.
Ludovic Orban declara, joia trecută, că opoziţia are asigurate 215 voturi la moţiunea de cenzură.
În cadrul dezbaterilor moţiunii de cenzură premierul Viorica Dăncilă a declarat că opoziţia nu îşi doreşte cu adevărat să vină la guvernare, precizând că partidele care susţin moţiunea de cenzură sunt „Alianţa Austerităţii”. Premierul a adăugat că opoziţia nu are idei sau program de guvernare, ci doar „mistifică adevărul”.
De asemenea, şeful Executivului le-a recomandat partidelor din opoziţie să pună moţiunea într-un plic şi s-o trimită direct la preşedintele Klaus Iohannis la Cotroceni.
Ea a mai spus că că datoria publică a României nu a crescut, aşa cum admite Opoziţia. Premierul a afirmat că în realitate datoria publică a ţării a scăzut de la 37.3% din PIB la 34.9% din PIB.
La rândul ei, Raluca Turcan, liderul deputaţilor a declarat, marţi, că cel puţin doi miniştri ar trebui să fie în penintenciar, alături de Liviu Dragnea, după reprimarea protestului din 10 august 2018 şi cozile care au fost la secţiile de vot în diaspora la europarlamentarele din 26 mai.
Preşedintele USR, Dan Barna, a spus că Guvernul Dăncilă este marcă înregistrată Liviu Dragnea, precizând că nu doreşte Executivului soarta fostului lider PSD, ajuns în închisoare, dar că doreşte să se facă dreptate.
În schimb, Florin Iordache a declarat că ar folosi un singur cuvânt şi anume „ipocrizie” ca să descrie textul moţiunii de cenzură. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că opoziţia e ipocrită atunci când critică guvernul pentru ordonanţe de urgenţă, însă blochează Parlamentul, prin sesizări la CCR.
Totodată, Călin Popescu Tăriceanu a a declarat, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că în cartea de muncă a lui Ludovic Orban probabil că scrie activist politic sau agitator politic, precizând că în fruntea PNL se află un şomer. Liderul ALDE a adăugat că Opoziţia vorbeşte în moţiune despre „frânghie în casa spânzuratului”, fiind susţinătorii unui şef de stat care inventează teme politice desprinse din filmul „Wag the Dog”, în care este inventat un război ca să ascundă o relaţie neprincipială cu preşedintele.
UPDATE ora 17.25 Dăncilă, către partidele de opoziţie: Aţi devenit mult prea devreme aroganţi. Vă va duce la pierzanie
Viorica Dăncilă le-a transmis, marţi, parlamentarilor din opoziţie, că au devenit mult prea devreme aroganţi şi că acest lucru o să îi ducă la pierzanie. Premierul i-a întrebat pe liberali cum vor să guverneze dacă nu au un program stabilit.
„Aţi devenit mult prea devreme aroganţi, iar această aroganţă vă va duce la pierzanie la fel cum s-a întâmplat şi altădată. Ne vom vedea la următoarele alegeri generale şi vom vedea dacă veţi vorbiîn acelaşi mod.Nu este o ameninţare, este încrederea pe care o putem genera din partea oamenilor, pe care oamenii ne-o vor da pentru ceea ce facem, nu pentru jignirile pe care dumneavoastră le aduceţi în prim-plan pentru ca nu aveţi altceva. Nu aveţi un program de guvermare, a zis chiar domnul Cîţu. Dacă nu aveţi un plan de guvernare cum vreţi să guvernaţi această ţară?”, a declarat Viorica Dăncilă, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.
Premierul a adăugat că Opoziţia va rămâne în istorie pentru ura adusă în societatea românească.
„Sunt sigură că PSD rămâne în istorie pentru deciziile bune pe care le-a luat pentru români. Nu a luat nicio decizie împotriva românilor. Alţii au făcut-o şi românii nu uită. Dumneavoastră veţi rămâne în istorie pentru ura pe care aţi adus-o în societatea românească. Acest lucru va fi taxat de către români”, a mai spus Dăncilă.
În încheiere, şeful Executivului a precizat că nu a avut niciodată plângeri penale.
„Nu am avut niciodată probleme penale, nu am probleme penale şi nu judceaţi oamenii”, a conchis Viorica Dăncilă.
UPDATE ora 17.16 Nicolae: Indiferent cât şi-ar dori puterea, „URSS-PLUS” vor dovedi capacitate zero de guvernare
Şerban Nicolae a afirmat ironic că oricât şi-ar dori puterea „URSS-PLUS” şi alte partide din opoziţie, toţi ar dovedi că au capacitate zero de guvernare. Senatorul PSD a avut comentarii şi la adresa lui Gigel Ştirbu, spunând că liberalul i-a primit cadou în punga de pufuleţi.
"Abia aştept următoarea moţiune de cenzură. Vreau să văd pe cine o să pună PNL să se facă de râs. Data trecută l-aţi avut pe unul care citea săracul până şi pauzele dintre litere. E primul om care a reuşit să citească pauzele dintre litere, provenit de la şcoala ajutătoare probabil şi pe colegul meu, reprezentantul celui mai principal partid şi singurul conloc... şi aici s-a oprit. N-am zis nimic de ochelarii ăia primiţi cadou în punga de pufuleţi", a declarat Şerban Nicolae, la dezbaterea moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.
De asemenea, senatorul PSD a avut un comentariu ironic şi la adresa Alianţa 2020 USR-PLUS, numind-o „Alianţa URSS-PLUS”.
"Indiferent cât şi-ar dori unii puterea, URSS-PLUS şi alţii să-şi dovedească iar capacitatea zero de guvernare", a spus social-democratul
La momentul citirii moţiunii de cenzură, miercurea trecută, în plenul reunit al Parlamentului de către deputatul PNL Gigel Ştirbu, liberalul purta ochelari cu rame galbene.
UPDATE ora 17.10 Dăncilă, atac la Turcan: Mai uşor cu ameninţările. Vă puteţi da doctoratul în plângeri penale
Viorica Dăncilă i-a transmis, marţi, liderului deputaţilor PNL, Raluca Turcan, să „o lase mai uşor cu ameninţările”. Premierul a afirmat că PNL ar fi trebuit să vină, în textul moţiunii de cenzură, cu argumente, nu cu jigniri.
„Doamnă Turcan, vorbiţi de ignorarea votului oamenilor. Noi am învăţat din acest vot. Am văzut care sunt greşelile şi nu le repetăm. Însă dumneavoastră ignoraţi votul românilor. Românii au votat în 2016 pentru o majoritate PSD-ALDE în Parlament tocmai pentru a guverna această ţară. Încercaţi să faceţi diferenţa între votul la alegerile parlamentare şi votul la europarlamentare sau locale. Am să rog pe cineva să vă explice semnificaţia fiecărui vot pentru că văd că nu puteţi să faceţi faţă. În acelaşi timp mai uşor cu ameninţările stimată doamnă. Ştiu că puteţi să vă daţi dctoratul în plângeri penale, pentru că faceţi acest lucru pentru tot ceea ce nu vă convine. O să faceţi plângeri penale împotriva tuturor celor care nu v-au votat şi nu o să vă voteze niciodată pentru că nu inspiraţi încredere? Aceasta este metoda pe care vreţi să o folosiţi? Acest lucru înseamnă democraţie? Cine nu este de acord cu mine este împotriva mea şi îi fac plângere penală? Mai mult, poate chiar de Înaltă trădare, pentru că ne-am obişnuit cu acest lucru”, a declarat Viorica Dăncilă, la dezbaterea moţiunii de cenzură.
Premierul a afirmat că ar fi fost mai util dacă PNL ar fi venit în textul moţiunii de cenzură cu argumente, nu cu jigniri.
„Atunci mă întreb, cum reprezentaţi dumnevoastră această ţară? Cu plângeri penale împotriva primului ministru pentru un parteneriat strategic cu o altă ţară? Aceasta este modalitatea dumneavoastră de abordare? A spus şi repet, oamenii nu apreciază jignirile. Aş fi vrut să veniţi cu argumente. Cred că ar fi fost mult mai bune şi dacă tot vorbiţi de partide mici, cred că faceţi referire la partidul care v-a promovat, la PDL, în niciun caz la PSD”, a adăugat Dăncilă.
Şeful Executivului a mai spus că guvernul său a emis 114 ordonanţe de urgenţă, la fel ca guvernul Cioloş, însă nu a modificat codurile penale într-o singură zi ca fostul guvern.
„Am ascultat cu multă atenţie ceea ce aţi spus. Am crezut că veţi avea abordări diferite, că veţi folosi argumentele, nu jignirile. Se pare că este un scenariu pe care îl repetaţi de fiecare dată când este moţiune de cenzură. Aţi vorbit despre ordonanţele de urgenţă. Vă reamitesc că guvernul Cioloş a dat într-un an de zile 114 OUG, Guvernul Boc a dat 130, guvernul Dăncilă a dat 114 OUG, dar există o diferenţă. Guvernul Dăncilă nu a făcut ceea ce a făcut guvernul Cioloş, nu a modificat 151 de articole într-o singură noapte, din Codul penal şi Codul de procedură penală. De ce folosiţi dublul standard? De ce spuneţi numai ceea ce vă convine?”, le-a transmis Dăncilă parlamentarilor opoziţiei.
UPDATE ora 16.48 A începutul votul moţiunii de cenzură în Parlament
Votul este secret cu bile, iar pentru ca moţiunea să fie adoptată sunt necesare 223 de voturi din numărul total de 465 de parlamentari.
UPDATE ora 16.40 Tăriceanu, despre Iohannis: Inventează teme politice desprinse din filmul Wag the Dog
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Opoziţia vorbeşte în moţiune despre „frânghie în casa spânzuratului”, fiind susţinătorii unui şef de stat care inventează teme politice desprinse din filmul „Wag the Dog”, în care este inventat un război ca să ascundă o relaţie neprincipială cu preşedintele.
„Vă imaginaţi că vi se cuvine şi conducerea Comisiei Europene şi NATO şi ce vreţi dumneavoastră. Din păcate pentru dumneavoastră nu aţi câştigat decât o mică bătălie politică care după cum se vede nu prea vă aduce niciun câştig la care aţi visat şi de aceea vă deprimă. Vorbiţi de ameninţări tocmai dumneavoastră care credeţi că înjurăturile şi memeurile de pe reţelele de socializare ţin loc de programe politice sau de platforme electorale. Aţi ridicat insulta la rang de virtute. Am impresia că vorbiţi de frânghie în casa spânzuratului pentru că sunteţi susţinătorii al unui preşedinte care a împărţit România între alegătorii lui şi penali, între pesedişti şi restul lumii. Al unui preşedinte care lipseşte cu săptămânile de la slujbă, iar când revine sporadic inventează teme politice parcă sunt desprinse din celebrul film „Wag the dog”, în care ştiţi că preşedintele inventează un război ca să îşi ascundă o relaţie neprincipială. Nu suntem chiar în această situaţie, stăm mult mai bine. Preşedintele nostru e mult mai paşnic. Inventează numai mişcări de stradă şi referendumuri doar pentru a-şi acoperi inactivitatea şi lipsa de viziune”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la dezbaterea moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.
Liderul ALDE a afirmat că textul moţiunii de cenzură „i-a pus capac” şi că politicienii ori nu mai au imaginaţie, ori au prea multă.
„În calitate de parlamentar am trecut prin nenumărate moţiuni de cenzură. La unele din ele am fost în sală, la altele am fost în banca ministerială, iar timp de patru ani cât am fost prim-ministru am fost confruntat cu nenumărate moţiuni de cenzură, din păcate pentru care care le-au înregistrat nu a fost niciuna de succes. M-am obişnuit să dau piept cu tot felul de acuzaţii la adresa mea sau a guvernului pe care îl conduceam sau din care făceam parte. Am trecut peste aceste acuzaţii, unele dintre ele de-a dreptul hilare, pentru că am înţeles că acesta este jocul democratic, este dreptul opoziţiei de a depune moţiuni de cenzură. Este un moment adânc şi larg mediatizat, stau rudele şi vă urmăresc, prietenii, unii din activiştii de partid. E un spectacol fără doar şi poate. Totuşi cred că textul prezentei moţiuni de cenzură cu toată experienţa pe care o am mi-a pus capac. O fi semn că politicienii nu mai au imaginaţie sau poate au prea multă. Fără îndoială, vă asigur că nu cred că guvenarea PSD-ALDE este una perfectă. E departe de a fi perfectă. Am făcut şi lucruri bune, unele foarte bune, am făcut şi greşeli”, a explicat Tăriceanu.
El le-a transmis parlamentarilor din opoziţie că vorbesc despre ameninţări, şantaj, violenţe şi teroare, însă şi ei au apelat la astfel de demersuri.
„Dar citez din moţiune: -În doi ani şi jumătate PSD-ALDE a distrus rolul instituţiilor fundamentale- sau -nu ştiţi să guvernaţi decât prin ameninţări, şantaj, violenţe şi teroare-. Haideţi să fim serioşi, mi se pare cam prea mult. Am ştiut că moţiunea aceasta nu este serioasă, am văzut că a fost citită de finul meu, dar nu mă aşteptam să mergeţi pâmă acolo. Dumneavoastră, iniţiatorii acestei moţiuni, vorbişi de dezbinare, ameninţări, şantaj şi de teroare? Dumneavoastră care sunteţi reprezentanţii unor partide incapabile în ultimii ani să câştige alegerile pentru a accede la putere, dar vreţi să o faceţi prin lupte prin jandarmii, prin instaurarea de teroare, prin blocarea arterelor de circulaţie. Vă spun lucruri care ştiu că vă dor. Dumneavoastră care promiteţi lichidări de proprietăţi şi arestări de oameni prin ordonanţe de urgenţă? Dumneavoastră care credeţi că drepturile omului sunt un lux? Aveţi curajul să vorbiţi aici în Parlament? Care contestaţi proprietatea privată şi spuneţi că familia ar trebui să dispară ca să trăim în grup. Dumneaviastră care vă burduşiţi listele electorale, şi conducerea partidelor politice cu odraslele foştilor securişti? Dumneavoastră care atunci când în urma unui vot fraudat reuşiţi să obţineţi un scor bun şi vă comportaţi ca şi cum aţi fi câştigat toate alegerile pe următorii doi ani şi pe următorul ciclul electoral”, a mai spus Tăriceanu.
UPDATE ora 16.35 Tăriceanu, atac la Orban: Cred că în cartea lui de muncă scrie ori activist politic, ori agitator
Călin Popescu Tăriceanu a a declarat, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că în cartea de muncă a lui Ludovic Orban probabil că scrie activist politic sau agitator politic, precizând că în fruntea PNL se află un şomer.
„Stau şi mă gândesc cum ar arăta un Guvern, dacă această moţiune ar trece. Ar fi un Guvern mozaic condus de un şomer politic? Mă refer la domnul Orban, evident. Cred că în cartea lui de muncă scrie ori activist politic, ori agitator politic. Nu ştiu care îi place mai mult. În loc ca un partid să aibă în fruntea lui un om care să aibă profesii liberale să aibă un şomer. Am auzit că vă certaţi rău acum ca şi cum aţi fi după o înfrângere, nicidecum după o victorie. Acest Guvern ar fi completat de oameni precum Dacian Cioloş, Dan Barna sau chiar Raluca Turcan”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, la dezbaterile pe marginea moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.
„Vă dau un sfat: uitaţi de această moţiune că altminteri a nu va fi decât hârtia de turnesol prin care veţi fi văzuţi cum sunteţi de fapt. O să închei prin cuvintele lui Abraham Lincoln «mai bine să taci şi să fii considerat un ignorat, decât să vorbeşti şi să spulberi orice îndoială»”, a completat Tăriceanu.
Liderul ALDE a mai spus, referitor la ameninţările PNL că vor face plângeri penale membrilor Guvernului că s-ar putea la un moment dat să ajungă din vânători vânaţi.
„Văd cât de des umblaţi cu ameninţări de dosare penale ceea ce mă face să cred că păstraţi un culoar la DNA prin care faceţi dosare penale. Cei din pădure se răzgândesc repede şi riscul este să deveniţi din vânători vânaţi”, a conchis Tăriceanu.
UPDATE ora 16.00 Barna: Ăsta e un Guvern marcă înregistrată Dragnea. Nu îi dorim soarta creatorului, dar vrem dreptate
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, marţi, la dezbaterea pe moţiunea de cenzură, că Guvernul Dăncilă este marcă înregistrată Liviu Dragnea, precizând că nu doreşte Executivului soarta fostului lider PSD, ajuns în închisoare, dar că doreşte să se facă dreptate.
"USR spune de un an de zile ca acest guvern trebuie să plece. De fapt, acest guvern nu trebuia să ajungă vreodată să guverneze România. Guvernul Dăncilă a fost o greşeală de la început şi este o catastrofă în prezent. Guvernul Dăncilă este creaţia unui om care s-a crezut întotdeauna mai presus de lege şi astăzi ştim cu toţii unde este. Pentru că nimeni nu este şi nu va fi în România mai presus de lege", a spus Dan Barna, în plenul Parlamentului.
Liderul USR a arătat că o coincidenţă nefericită face ca acest guvern să se fi suprapus peste momente prea importante din istoria noastră actuală, respectiv preşedinţia UE şi alegerile pentru Parlamentul European.
"Aşa am avut “şansa” să ne facem de râs nu doar la noi în ţară, ci în întreaga Europă. Dar mai mult de atât, şi ceea ce contează cu adevărat, aşa cum am văzut la alegerile din mai, acest guvern nu mai are susţinerea alegătorilor. Românii nu mai vor să fie ruşinea Europei, cu cozi de kilometri la secţiile de vot şi guvernanţi care îi sfidează în faţă. Doar un sfert dintre alegători au mai votat la aceste ultime alegeri pentru coaliţia PSD - ALDE. Asta e tot ce au mai putut să strângă PSD şi ALDE după 2 ani şi jumătate de guvernare, pe care au început-o de la peste 50% susţinere electorală. Este un mesaj cât se poate de clar pe milioane de români care au mers la vot pe 26 mai l-au transmis: Acest Guvern trebuie să plece!", a mai spus Dan Barna.
Dan Barna a precizat că social democraţii şi cei din ALDE au ignorat voinţa oamenilor din stradă timp de doi ani şi jumătate. "Mai întâi aţi ignorat protestele. Apoi aţi încercat să le spargeţi prin forţă, de am ajuns în toate jurnalele lumii cu ştiri despre violenţele comise de jandarmi la comanda acestui Guvern; I-aţi jignit în fel şi chip pe românii din Diaspora, apoi aţi încercat să le blocaţi votul. Sute de mii de români au stat ore întregi în picioare la cozile interminabile de la secţiile de vot şi mulţi dintre ei tot nu au reuşit să voteze. Domnilor colegi, le datoraţi măcar scuze acestor oameni! Românii nu mai vor un guvern girat de penali. Iar acesta este un Guvern marcă înregistrată Liviu Dragnea - nu îi dorim soarta creatorului, dar ne dorim dreptate pentru toţi cei care au fost abuzaţi, într-un fel sau altul, de acest Guvern, de la instaurarea lui", a mai spus liderul USR.
Preşedintele USR şi-a încheiat discursul spunând că dacă social democraţii vor refuza încă o dată să asculte ce spune majoritatea românilor, viitorul lor politic va arăta foarte sumbru. "Deja ALDE nu a reuşit să mai intre în Parlamentul european şi a dispărut ca actor politic de la Bruxelles. Dacă vă încăpăţânaţi să salvaţi acest guvern, în 2020 veţi dispărea odată cu el", a conchis Barna.
UPDATE ora 15.55 Dăncilă, despre votul din Diaspora: Speraţi să vă vedeţi adversarii politici după gratii
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, în timpul moţiunii de cenzură că problemele privind votul din diaspora de la alegerile europarlamentare s-au datorat din cauza convorcării referendumului şi a acuzat opoziţia că face un ”joc politic” prin care vrea să îşi lovească adversarii.
”În această moţiune, imputaţi Guvernului că a revenit la votul uninominal pentru alegerea preşedinţilor Consiliilor Judeţene. Practic, ignoraţi faptul că votul uninominal aduce mai multă legitimitate acestei funcţii şi îi responsabilizează în faţa cetăţenilor pe cei care le cer votul. Să înţeleg că vă doriţi ca această funcţie să fie ocupată în urma unui troc politic şi nu a votului românilor?”, a declarat Viorica Dăncilă.
Premierul a declarat că opoziţia îşi doreşte ”adversarii politici după gratii”, din lipsă de soluţii.
”Mai spuneţi că voi răspunde nu doar politic, ci şi legal pentru modul în care au fost organizate alegerile europarlamentare. O acuzaţie extrem de gravă şi care trădează că în lipsă de soluţii pentru guvernare, speraţi să vă vedeţi adversarii politici după gratii, chiar dacă nu există temeiuri pentru un astfel de demers. Să ştiţi, domnilor parlamentari ai Opoziţiei, că nu mă intimidaţi. Sunt un om onest şi responsabil, determinat să fac lucrurile cât mai bine în funcţia pe care o deţin.”, a declarat premierul.
Viorica Dăncilă a mai spus că la alegerile pentru Parlamentul European a fost un număr dublu de secţii de votare în comparaţie cu alte alegeri.
”După cum ştiţi, am suplimentat secţiile de votare din diaspora, la un număr mai mult decât dublu faţă de celelalte alegeri pentru Parlamentul European. Vă reamintesc că la precedentele alegeri europarlamentare, în 2007, 2009 şi 2014 în diaspora au funcţionat 190 de secţii de votare. Acest Guvern a suplimentat numărul la 441 de secţii de votare, în condiţiile în care la termenul legal la care trebuiau stabilite aceste secţii, preşedintele Iohannis încă nu anunţase organizarea referendumului.”, a adăugat Viorica Dăncilă.
Preşedintele interimar al PSD a adăugat că o bună colaborare între instituţii ar fi avut ca efect stabilirea unor date concrete privind numărul secţiilor de vot.
”Guvernul României a acţionat potrivit legii. Convocarea din timp a referendumului concomitent cu alegerile europarlamentare ar fi făcut posibilă o dimensionare mult mai corectă a numărului secţiilor de votare din afara graniţelor. În fond, ţine de buna colaborare a instituţiilor să ştim date concrete pe baza cărora să stabilim un număr de secţii corespunzător creşterii timpului de exercitare a votului.”, a mai spus premierul.
Viorica Dăncilă a afirmat că Guvernul nu stabileşte singur câte secţii de votare sunt necesare, ci împreună cu ambasadorii.
”Să fim bine înţeleşi. Pentru fiecare alegător din Diaspora care a votat pe listele suplimentare trebuiau completate, de mână, mai multe hârtii, în care trebuiau trecute datele de identificare şi adresa alegătorului. Asta înseamnă o durată de 3-4 ori mai mare decât în cazul unui alegător trecut anterior pe listele electorale permanente. În plus, Guvernul nu poate stabili de unul singur câte secţii de votare sunt necesare. De aceea avem ambasadori. Să discute cu comunităţile de români, să caute locaţii pentru noi secţii de votare. Însă, toate atacurile sunt concentrate pe guvern, pentru că asta vă convine politic. Iar această abordare, vădit partizană, arată ipocrizia cu care trataţi problemele reale ale votului din diaspora.”, a adăugat Dăncilă.
Premierul a acuzat opoziţia că nu este interesată de ”responsabilităţile reale”, iar totul este un joc politic împotriva adversarilor.
”Nu vă interesează să stabiliţi responsabilităţile reale şi să rezolvaţi problemele. Pentru dumneavoastră, este doar un joc politic prin care vreţi să vă loviţi adversarii. Vă invit pe toţi să vă implicaţi. Urmează alegerile prezidenţiale. Aştept să văd câte propuneri de înfiinţare de noi secţii vor veni de la dumneavoastră, de la partidele de opoziţie. Câte propuneri vor veni de la preşedintele Iohannis şi de la ambasade. Eu vă promit că, în calitate de prim-ministru voi susţine financiar aceste propuneri.”, a conchis Viorica Dăncilă.
UPDATE ora 15.45 Raluca Turcan: Cel puţin doi miniştri ar trebui să fie lângă Liviu Dragnea
Liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan a declarat, marţi, că cel puţin doi miniştri ar trebui să fie în penintenciar, alături de Liviu Dragnea, după reprimarea protestului din 10 august 2018 şi cozile care au fost la secţiile de vot în diaspora la europarlamentarele din 26 mai.
„Oamenii au dat un vot clar împotriva ticăloşiilor din PSD-ALDE ridicate la nivelul de stat, cum este reprimarea oamenilor paşnici la mitingul din 10 august, băgarea oamenilor în dubă cum s-a întâmplat la Topoloveni, cozi şi umilire pentru români la consulatele şi ambasadele din străinătate, parole de acces la intrarea în oraşe. Pentru toate acestea oamenii au dat un vot. De asemenea românii au votat împotriva corupţiei politice şi a incompetenţei pe care guvernul Dăncilă a demonstrat. Sunteţi guvernul incompetent şi nedemocrat al lui Liviu Dragnea. Un guvern care l-a servit şi îl serveşte. Cel puţin doi miniştri ar trebui să fie lângă Liviu Dragnea acum”, a declarat Raluca Turcan, la dezbaterea moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.
Deputatul PNL a afirmat că moţiunea de cenzură include tot ce a făcut PSD-ALDE la guvernare în ultimii doi ani şi jumătate.
„Tot ceea ce am scris în moţiunea de cenzură şi tot ceea ce am zis în ultimii doi ani şi jumătate, anume că guvernaţi în favoarea infractorilor, împotriva românilor şi într-o neştiinţă înfiorătoare, v-au confirmat-o oamenii la vot în 26 mai. V-au spus-o verde în faţă în ziua referendumului. Cine ignoră votul oamenilor ignoră democraţia. În 26 mai oamenii au dat un vot clar împotriva persoanei care a asigurat patronajul guvernului Dăncilă, persoana care a decis personal componenţa acestui guvern care l-a servit şi îl serveşte”, a conchis Turcan.
UPDATE ora 15.35 Florin Iordache: Dacă aş folosi un singur cuvânt pentru textul moţiunii acela este ipocrizie
Florin Iordache a declarat că ar folosi un singur cuvânt şi anume „ipocrizie” ca să descrie textul moţiunii de cenzură. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că opoziţia e ipocrită atunci când critică guvernul pentru ordonanţe de urgenţă, însă blochează Parlamentul, prin sesizări la CCR.
„Dacă mi s-ar cere sa descriu într-un singur cuvânt textul moţiunii cred că termenul pe care l-aş folosi estre cel al ipocriziei. Cât de multă ipocrizie poate fi în a certa un guvern că emite prea multe ordonanţe de urgenţă, în condiţiile în care preşedintele României a făcut tot posibilul să blocheze parlamentul. Dacă blocaţi Parlamentul prin sesizări la CCR nu mai fiţi ipocriţi să ne acuzaţi pe noi că guvernăm prin ordonanţe de urgenţă”, a afirmat Florin Iordache, în cadrul dezbaterii moţiune de cenzură în plenul reunit al Legislativului.
Deputatul PSD a adus în discuţie şi criticile opoziţiei la adresa Secţiei pentru Investigarea a Infracţiunilor în Justiţie, a cărei înfiinţare a fost susţinută de magistraţi şi avizată favorabil de CSM.
„Vă faceţi că nu vedeţi sau că nu ştiţi că magistraţii, cei pe care îi apăraţi, că ei susţin această Secţie Specială pentru anchetarea magistraţilor. De ce secţia era bună când funcţiona la DNA, dar nu mai e bună acum când funcţionează în afara DNA. V-aţi făcut un obicei în a călca în picioare regulile statului de drept. Invocaţi statul de drept doar când vorbiţi de procurori, dar puţin vă pasă când procurorii fac abuzuri. Vă feriţi să condamnaţi oficial protocoalele secrete. Funcţionaţi pe principiul «cine nu sare, nu ia condamnare», aşa cum striga un lider al opoziţiei”, a completat Iordache.
Citește mai departe:
Citește pe alephnews.ro: REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu intră în turul 2
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Dăncilă, despre moţiunea de cenzură: Nu am emoţii, am încredere în colegi şi partenerii de alianţă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Maria Sharapova, la 5 ani de la retragerea din tenis GALERIE FOTO
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
Citește mai departe:
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe