Întrebat ce a discutat cu Victor Ponta la întâlnirea pe care au avut-o în urmă cu câteva zile, Dragnea a răspus: ”Câte-n lună şi-n stele. Am discutat ca doi prieteni vechi”.
Preşedintele PSD a arătat că nu i-a făcut nicio ofertă fostului premier, întrucât el nu merge ”la piaţă, cu oferte pe tarabă”.
”Victor Ponta nu este în afara partidului ca să merg cu o ofertă la el. Eu nu mă duc la piaţă cu oferte pe tarabă către colegii de partid, categoric nu”, a spus el.
El a mai susţinut că PSD funcţionează bine şi este un partid unit şi coerent.
”Se încearcă să se inducă ideea că avem o problemă în partid. Asta se pare că a generat şi decizia organizaţiilor judeţene care au simţit nevoia să se întrunească Comitetele Executive judeţene să reafirme acest sprijin. Nu avem probleme”, a conchis liderul PSD.
Fostul premier Victor Ponta a declarat marţi că nu i-a propus nimeni să fie ministru al Justiţiei, el arătând că nu îşi doreşte deloc acest post întrucât ultima dată când a deţinut acest portofoliu a făcut numai greşeli. Ministrul Muncii, Lia Vasilescu, a declarat, luni, la B1 Tv, că este posibil ca Ponta să intre în Guvernul Grindeanu, preluând portofoliul Justiţiei, ea comentând astfel informaţiile apărute în presă, pe surse, potrivit cărora Ponta s-ar fi întâlnit în cursul zilei de luni, la guvern, cu premierul Grindeanu.
Citeşte şi: Liviu Dragnea despre prognoza Comisiei Europene pe deficit: România a avut creştere economică mare sub Guvernul Ponta
Citeşte şi: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, despre Ordonanţa 13: „Nu vi se pare că discutăm despre nimic?!”
Citeşte şi: PNL şi USR au cerut respingerea legii graţierii, puterea a refuzat/ PSD, ALDE şi UDMR vor ”o dezbatere amplă” în Senat şi pe OUG 13
Citeşte şi: Liviu Dragnea: Ministrul Justiţiei va fi propus coaliţiei de guvernare de către Grindeanu