Dragnea a participat, duminică seara, la o emisiune la România Tv, unde a fost întrebat dacă a stat de vorbă cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, care spunea că, dacă cumva există acel risc să se depăşească deficitul de 3%, se gândeşte să taie din cheltuieli.
„Da, o declaraţie foarte inspirată a domnului ministru. După două luni deja vorbeşte de tăieri. Sigur, nu am apucat să vorbesc cu dumnealui. Cred că premierul trebuie să vorbească cu dumnealui, nu preşedintele Camerei. Dacă o să avem vreo şedinţă la partid, o să-mi permit să-l întreb şi eu, şi alţi colegi”, a spus preşedintele PSD, Liviu Dragnea, într-o notă ironică.
El a arătat că Viorel Ştefan nu are motive de îngrijorare.
„Nu are motive să se îngrijoreze. Dacă programul de guvernare este urmărit punct cu punct şi implementat punct cu punct, nu are motive să se îngrijoreze, după părerea mea. Dar să vorbeşti în luna martie de tăieri de cheltuieli…mi se pare puţin cam grăbit. E părerea mea”, a spus liderul PSD Liviu Dragnea, în aceeaşi notă ironică.
Ministrul Finanţelor, social-democratul Viorel Ştefan, a precizat, în cursul acestei săptămâni, că România va respecta ţinta de deficit bugetar de 3% din PIB, prevăzută în Tratatul de la Maastricht, iar, dacă deficitul va devia, atunci Guvernul este pregătit să reducă cheltuielile.
Citeşte şi: Cristian Buşoi, secretar general PNL : Ceea ce face PSD în economie este cel puţin la fel de GRAV cu ceea ce a făcut cu OUG 13
Citeşte şi: Călin Popescu Tăriceanu, despre retragerea sprijinului lui Daniel Constantin: Plecăm de la premisa unei necesare colaborări / Replică lui Constantin: Delegaţia Permanentă a fost statutară, iar Congresul va avea loc în aprilie
Citeşte şi: Călin Popescu Tăriceanu: Am fost şantajat de Constantin în legătură cu listele ALDE la parlamentare / Constantin: Tăriceanu s-a luptat ca persoane cu probleme penale să îşi găsească loc pe listele partidului
Citeşte şi: Daniel Constantin, co-preşedintele ALDE: Nu voi candida pentru şefia partidului. Voi ocupa funcţia de preşedinte executiv / Luni voi avea o discuţie cu Grindeanu
Citeşte şi: Delegaţia Permanentă a ALDE decide data Congresului în care se va alege preşedintele unic/ Daniel Constantin şi foşti membri PC au părăsit Delegaţia