- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.01.2017, 21:23)
- Liviu Dadacus
Liviu Dragnea sugerează că PSD preia şi şefia Comisiei SRI şi a Comisiei SIE: Iohannis a „rupt” cutuma
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat că nu există o înţelegere PSD-PNL ca PSD să preia şefia Comisiei SRI iar PNL pe cea a SIE, el sugerând că PSD va prelua preşedinţia ambelor comisii, întrucât şeful statului, Klaus Iohannis, a „rupt” cutuma numind ambii şefi civili, de la SRI şi SIE, de la PNL.

Liviu Dragnea sugerează că PSD preia şi şefia Comisiei SRI şi a Comisiei SIE: Iohannis a „rupt” cutuma
Întrebat, duminică seara, la Antena 3, dacă este adevărat că există o înţelegere între PSD şi PNL ca PSD să preia şefia Comisiei SRI, iar PNL pe cea a Comisiei SIE, Dragnea a răspuns: „Nu există o astfel de înţelegere”.
Întrebat dacă va prelua PNL preşedinţia Comisiei SIE, Dragnea a răspuns: „Nu. A existat o cutumă, pe care inclusiv Traian Băsescu a respectat-o, anume ca şefii civili ai SRI şi SIE să fie propuşi unul de la opoziţie, unul de la putere”.
„Preşedintele Klaus Iohannis a rupt această cutumă când a propus atât la SRI cât şi al SIE doi oameni din partea PNL – domnul Hellvig şi domnul Ungureanu. Deci a picat acea cutumă”, a adăugat Dragnea.
El a evitat să spună pe cine va propune PSD pentru preşedinţia Comisiei SRI.
„E o atenţie specială. Evit să dau nume. Mâine (luni. n.r.) o să vorbesc cu colegii pe care eu şi colegii din condecere ne-am decis să-i propunem în Comisia SRI, trebui să-i întrebăm întâi dacă vor. Nu e o comisie uşoară, cine ştie, s-ar putea să avem surprize, unul din cei la care ne gândim poate nu vrea”, a spus Dragnea.
El a spus că, de principiu, „s-a discutat” cu cei care ar putea fi propuşi pentru a prelua şefia Comisiei SRI.
„De principiu, s-a discutat cu ei, cu mai mulţi, şi mâine vem discuţia finală”, a spus Dragnea, care a arătat că PSD va avea 4 membri în Comisia SRI, iar ALDE un membru, restul revenind celorlalte formaţiuni, potrivit algoritmului.
El a precizat că luni plenul reunit va vota constituirea Comisiei de control parlamentar al SRI, dar şi al SIE.





Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare