Prima pagină » Politic » Marian Vanghelie: Unii au plecat cu 36.000 de copii ale documentelor din arhiva SIPA

Marian Vanghelie: Unii au plecat cu 36.000 de copii ale documentelor din arhiva SIPA

Marian Vaghelie, fostul primar al Sectorului 5, a declarat, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, că are informaţii potrivit cărora la parchet ar fi existat un dosar penal după ce din arhiva SIPA s-ar fi făcut 36.000 copii.
Marian Vanghelie: Unii au plecat cu 36.000 de copii ale documentelor din arhiva SIPA
Radu Tutulan
31 mai 2017, 18:41, Politic

„Eu vorbesc de modul cum s-a folosit Gabriel Oprea de instituţiile de importanţă ale României. Oamenii ăia au acceptat pentru că ei au considerat că această „famiglia” este statul şi pot, prin instituţiile de forţă să facă ce vor. Prin acest mecanism le demonstrau că nu pot avea păreri, că nu pot pleca din UNPR, că trebuie să facă ce spun ei, că dacă nu fiecare din viaţa lui are câte o mică problemuţă. De asta au fost interesaţi de arhivă SIPA, de arhiva DIPI. Informaţiile mele sunt că la parchet a existat un dosar penal, pentru că unii au plecat cu 36.000 copii de la SIPA. Într-o zi o să vă zic pe cine bănuiesc că a făcut acest furtişag. Au fost mulţi oameni de afaceri chemaţi şi fortaţi să se înscrie în UNPR pe ideea că <<ştim noi că, ştim noi că>>”, a declarat Marian Vanghelie.

Fostul primar al Sectorului 5 a făcut declaraţiile la Tribunalul Bucureşti, unde a fost prezent pentru un nou termen în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie.