Întrebată dacă este dispusă să se retragă din viaţa politică dacă Traian Băsescu nu va fi demis, Câmpeanu a răspuns: „Nu, eu nu. Este opţiunea fiecăruia şi trebuie să o respectăm. Nu cred că aş fi îndreptăţită să fac acest lucru. Eu am intrat foarte târziu în politică şi am intrat tocmai cu această idee şi dorinţă de a încerca să fac ceva. Şi ca atare voi încerca în continuare, cu toate puterile, cât o să-mi permită sănătatea, să fac în continuare ceva, fie că e în Parlament, fie că e în societatea civilă, fie că este în Guvern”.
Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, joi, că, în condiţiile în care preşedintele suspendat Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, el îşi asumă că a greşit declanşând referendumul împotriva şefului statului şi va demisiona din toate funcţiile deţinute în partid.
Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat încă de la dezbaterea din Parlament a cererii de suspendare din funcţie a preşedintelui că, dacă Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, el se retrage din politică.