Năsui anunţă că face curăţenie la ministrul Economiei: am desfiinţat 40 de posturi cu salarii de mii de euro pe lună
Ministrul Economiei Claudiu Năsui anunţă desfiinţarea, în şedinţa de Guvern de marţi, a 40 de posturi din Ministerul Economiei cu salarii de mii de euro pe lună şi pensie specială.
Năsui: am desfiinţat 40 de posturi din ministerul economiei cu salarii de mii de euro pe lună
„În teorie, funcţiile acestea ar fi trebuit să promoveze turismul. În practică ştim cu toţii ce se întâmplă cu aceste posturi la stat. Sinecurile acestea au fost create de guvernul PSD. Iniţial, Ministerului Turismului a creat 15 astfel de posturi. Dar, ulterior, numărul s-a triplat până la 40. Ele aveau statut diplomatic inclusiv în ceea ce priveşte salarizarea şi drepturile la pensie, de unde pensia specială. Asta era viziunea de promovare a turismului a statului român: sinecuri şi pensii speciale”, a scris ministrul pe Facebook.
Năsui spune că modul de promovare al turismului trebuie reformat. „Soluţia găsită împreună cu mediul de afaceri a fost înfiinţarea organismelor de management al destinaţiilor, în care deciziile de promovare a turismului naţional pleacă de la factorii implicaţi real în această industrie: investitorii privaţi şi autorităţile locale. Este un sistem gândit în piramidă. De la organizaţii locale, la OMD-uri regionale şi apoi de unul naţional, care poate avea o strategie de promovare a ţării coerentă şi continuă independent de schimbările guvernamentale”, spune Năsui.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump