- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Parlamentul se întruneşte, miercuri, pentru validarea lui Ungureanu la şefia SIE
Parlamentul se întruneşte, miercuri dimineaţă, de la ora 9.00, pentru a valida nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al SIE, după ce marţi Comisia parlamentară de specialitate a dat în unanimitate aviz favorabil numirii acestuia.
Nici pentru validarea în plenul Camerelor reunite Ungureanu nu ar trebui să aibă emoţii, având în vedere că PD, PLD, PC şi UDMR au anunţat că îl susţin. Liberalii nu au luat o decizie oficială, dar mai mulţi lideri PNL s-au declarat public în favoarea numirii fostului ministru de Externe în fruntea SIE. Şi PSD a evitat să se pronunţe oficial pentru numirea lui Ungureanu, dar nici nu au criticat această nominalizare.
Validarea lui Mihai Răzvan Ungureanu de către plenul Parlamentului are în loc conform reglementărilor constituţionale, la care Legea de organizare a Serviciului de Informaţii Externe nu a fost adaptată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Astfel, conform articolului 65 alin. 2 lit. h din Constituţie, Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii.
Potrivit Legii de organizare a SIE, conducerea Serviciului de Informaţii Externe se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, la propunerea preşedintelui României.
Din acest motiv - neadaptarea legii SIE la reglementările constituţionale - nici Regulamentul şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor nu prevede întrunirea Parlamentului pentru numirea directorului acestui serviciu de informaţii. Astfel, în desfăşuarea şedinţei de miercuri a Legislativului, nu pot fi invocate norme care să prevadă cvorumul de şedinţă, modalitatea de vot (deschis sau secret) şi nici numărul de voturi necesare pentru validarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE.
Dacă Legislativul va aplica prevederile existente în Regulament pentru numirea directorului SRI, votul va fi secret, prin buletine de vot, iar pentru validare va fi necesar votul "pentru" al majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
Liberalul Mihai Răzvan Ungureanu a fost propus, în 26 noiembrie, de către preşedintele Traian Băsescu, pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), post rămas vacant din luna martie, dupa ce Claudiu Săftoiu a demisionat.
Marţi, Comisia parlamentară privind controlul activităţii SIE a avizat în unanimitate nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe Anuţul a fost făcut de preşedintele Comisiei, democratul Cezar Preda, după audierea lui Ungureanu. "Imediat vom trimite raportul către Birourile Permanente pentru a comunica plenului reunit al camerei Deputaţilor şi Senatului avizul favorabil", a adăugat el.
La rândul său, Răzvan Mihai Ungureanu a declarat că votul unanim este, în primul rând, o obligaţie. "Sper ca activitatea Serviciului de Informaţii Externe, în cazul în care voi fi votat de către plenul Parlamentului României, să se bucure de aceeaşi apreciere ca întotdeauna. Sper, totodată, ca într-un contex internaţional complicat, România să aibă tot ceea ce îi trebuie pentru a-şi păstra fiinţa, pentru a fi întotdeauna bine apărată. Cred că politica noastră externă are nevoie de energie, cred în vocea puternică a României", a spus Ungureanu.
El a mai precizat că nu se aşteaptă la o activitate uşoară. "Eu nu cred că, în momentul în care porneşti la treabă, indiferent ce funcţie ocupi în administraţie, se anunţă vremuri bune. Munca serioasă presupune privaţiune, presupune şi insomnie, transpiraţie şi încruntări. Eu cred că am dovedit ce înseamnă acest lucru şi cred că România are nevoie de muncă serioasă", a mai arătat Ungureanu.
Întrebat de ce a preferat postul de director al SIE celui de europarlamentar, Ungureanu a răspuns că "nu există o preferinţă, ci există datorii pe care fiecare înţelege să şi le asume".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO