Victor Ponta a declarat, luni, dimineaţa, după ce a participat la şedinşa comisiei în care s-a stabilit calendarul întocmirii raportului, că a solicitat comisiei să fie audiat la ora 16.00, iar votul in plen să fie marţi de la ora 10.00.
Ponta a anunţat că nu va veni însoţit de avocaţi şi că îşi va spune punctul de vedere în comisie.
El a adăugat că „nu are ce” dosar să-şi studieze şi îşi va susţine punctul de vedere în plen.
„Am cerut Comisiei juridice să nu tergiversăm lucrurile, dacă este posibil ca astăzi sa fiu audiat şi mâine să se dea votul. Au fost de acord, a fost vot unanim, la ora 16 vin să-mi spun punctul de vedere. Nu am ce dosar să studiez şi nici nu am nevoie de avocat. Vin, îmi spun punctul de vedere”, a spus Ponta
Întrebat dacă va studia dosarul, Ponta a răspuns :”Asta o să studieze avocaţii după aceea, important este că la ora 16 mă prezint, o sa fiu audiat de colegii mei şi mâine o sa fie votul în plen”.
„Nu e bine nici pentru Parlament, nici pentru guvern să tragem de timp. Au fost de acord absolut toţi, a fost unanimitate şi la ora 16 mă prezint aici”, a adăugat Ponta.
El a spus că până la ora 16 nu face niciun comentariu.
Ponta le-a spus ziariştilor la sosire că a venit însoţit „de” ei, nu de către un avocat şi că „bineînţeles” va cere să fie audiat.
Întrebat dacă a venit însoţit de un avocat, Ponta a răspuns: „Am venit însoţit de dumneavoastră”.
Întrebat dacă va cere să fie audiat, Ponta a răspuns: „Bineînţeles”.
La şedinţa Comisiei juridice sunt prezenţi 23 de deputaţi, membri ai comisiei. Lucrările Comisiei juridice a Camerei se desfăşoară cu uşile închise, fără prezenţa presei.