- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (13.04.2016, 15:11)
- Alina Mihai
PNL contestă procedura de respingere în Parlament a Monicăi Ghiurco şi o consideră preşedintele TVR. Mircovici: Contestaţia nu are nicio relevanţă
La două zile de la exprimarea votului în Parlament, grupurile parlamentare ale PNL au constatat că numărarea voturilor exprimate pentru numirea în funcţia de Preşedinte Director General al S.R.Tv a Monicăi Ghiurco s-a realizat după o procedură neconstituţională.
Urmărește
1075 afișări
PNL contestă procedura de respingere în Parlament a Monicăi Ghiurco şi o consideră preşedintele TVR (Imagine: Alexandru Solomon/ Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit Grupurilor parlamentare ale PNL, la votul din plen trebuia luată în considerare majoritatea simplă şi nu majoritatea calificată. Nominalizarea Monicăi Ghiurco, la conducerea TVR, a fost considerată respinsă deşi obţinuse majoritatea voturilor celor prezenţi. Cu 194 pentru şi 113 împotrivă, propunerea a fost declarată respinsă întrucât "nu a obţinut jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor, respectiv de 272 de voturi".
În consecinţă, Grupurile parlamentare PNL consideră că deşi Monica Ghiurco a primit votul necesar pentru a fi preşedintele TVR, ea a fost declarată respinsă. PNL va solicita convocarea Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor în şedinţă comună şi constituirea acestora în "Comisie de numărare a voturilor pentru a îndrepta nelegalitatea din procesul verbal întocmit în data de 11 aprilie 2016"
"Prin urmare, doamna Monica Ghiurco este deja numită în funcţie din punct de vedere legal, deoarece art. 51, alin. (7) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului are prioritate faţă de dispoziţiile art. 9, alin. (1) din Legea 41/1994 privind organizarea SRTV, majoritatea necesară pentru numirea în funcţie fiind MAJORITATEA CELOR PREZENŢI ÎN SALĂ, majoritate care a fost întrunită", a declarat liderul de grup al PNL Eugen Nicolăescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
După un an şi două luni, marinarul român răpit de rebelii Houthi în Yemen a fost eliberat
-
Kelemen Hunor dezvăluie cum a ajuns Crin Antonescu pe lista scurtă pentru prezidenţiale
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
"În urma analizei făcute de colegii noştri jurişti şi din Grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor am constatat că votul pentru conducerea TVR în plenul reunit a fost unul valabil exprimat în condiţii de cvorum. Motiv pentru care astăzi s-a depus la BPR o sesizare prin care solicităm BPR să ia act în baza procesului verbal emis de comisia de numărare că a fost şi avem o conducere legitimă la TVR, votată în condiţii de cvorum, în conformitate cu deciziile CCR", a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu.
Mircovici: Contestaţia PNL în cazul votului pentru Ghiurco nu are nicio relevanţă
Contestaţia PNL în cazul votului pentru Monica Ghiurco la conducerea TVR "nu are nicio relevanţă" pentru că s-a respectat Regulamentul Camerei Deputaţilor, a declarat miecuri secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici.
"Faptul că s-a făcut ulterior o contestaţie, din punct de vedere al Regulamentului, nu are nicio relevanţă vis-a-vis de reglementarea parlamentară. Dacă dă în judecată sau altceva, cine ştie, nu pot să mă pronunţ eu ce face o instanţă de judecat", a spus Mircovici la Palatul Parlamentului.
Secretarul Camerei a mai spus că orice lider de grup parlamentar poate contesta un vot, potrivit Regulamentului, însă contestaţia se depune imediat după terminarea votului respectiv şi atunci preşedintele de şedinţă este obligat să verifice, să ia măsuri şi să constate ca atare dacă este necesar, inclusiv să se reia votul.
Niculae Mircovici a precizat că alegerea preşedintelui director general al TVR se face prin vot secret cu bile, iar pentru validarea votului, trebuie să existe cel puţin jumătate plus unul din numărul total al deputaţilor prezenţi în sală şi în ipoteza în care sunt numai jumătate plus unul, absolut toţi să voteze "pentru".
"Pentru votul respectiv mai trebuiau în jur de vreo 60-70 de voturi ca doamna (Monica Ghiurco – n.r.) să fie aleasă", a susţinut Nicolae Mircovici.
Nominalizarea Monicăi Ghiurco este a doua propunere făcută de Consiliul de Administraţie al TVR, proaspăt constituit, care a fost declarată ca fiind respinsă. Pe 29 martie, Parlamentul a respins validarea lui George Orbean.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe