Ponta: Dacă voi fi ales preşedinte, voi rămâne prim-ministru până pe 21 decembrie

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că în situaţia în care va fi ales preşedinte al României, va rămâne în funcţia de prim-ministru până pe 21 decembrie, când va prelua funcţia de şef al statului, noul Guvern urmând să vină în Parlament pe 22 sau 23 decembrie pentru votul de încredere.

Urmărește
188 afișări
Imaginea articolului Ponta: Dacă voi fi ales preşedinte, voi rămâne prim-ministru până pe 21 decembrie

Victor Ponta (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Dacă voi fi ales preşedinte pe 16 noiembrie, voi rămâne prim-ministru până în ziua de 21 decembrie, atunci când voi prelua funcţia de preşedinte", a spus Ponta.

El a arătat că în această perioadă, de aproximativ patru săptămâni, e nevoie să se finalizeze discuţiile privind bugetul pe 2015, cele privind structura noului Guvern, dar şi cel cu FMI şi CE. "Practic în 22 sau cel târziu în 23 decembrie va veni noul prim-ministru cu noul Guvern în Parlament pentru votul de încredere", a spus Ponta.

El a arătat că decizia privind viitorul premier va trebui confirmată de forurile de conducere ale PSD, dar şi de cele ale partidelor care compun coaliţia de guvernare, până pe 18 sau 19 noiembrie.

"Pentru decizia privind un prim-ministru, această decizie trebuie ratificată în forurile noastre de conducere (ale PSD, n.r.) . Acelaşi lucru se va întâmpa la toţi ceilalţi şi termenul este 18-19 noiembrie", a spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici