- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (17.04.2015, 18:43)
- Departamentul Economic
Ponta spune cine este instituţia care lucrează "miliţieneşte": Curtea de Conturi, zice să nu investim
Premierul Victor Pona a precizat, vineri, că instituţia de control la care s-a referit, joi, ca lucrând după "o cale miliţienească" este Curtea de Conturi, unde unii inspectori procedează ca în 1989 şi se opun alocării de bani pentru investiţii.
![Imaginea articolului Ponta spune cine este instituţia care lucrează "miliţieneşte": Curtea de Conturi, zice să nu investim](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/14126989/2/ponta-la-cluj-dan-tautan.jpg?width=560)
Ponta spune cine este instituţia care lucrează "miliţieneşte": Curtea de Conturi, zice să nu investim (Imagine: Dan Tautan/Mediafax Foto)
El a susţinut declaraţia la Beclean (judeţul Bistriţa-Năsăud), după ce a asistat la ceremonia de înmânare a cheilor pentru 64 de apartamente construite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi la inaugurarea noului sediu al Primăriei oraşului Beclean.
"Vreau să clarific acum: cei la care m-am referit ca urmând o cale miliţienească sunt unii inspectori de la Curtea de Conturi, care sunt ca în 1989. Noi vrem să dăm bani pentru investitii, ei zic să nu dăm bani pentru investiţii", a spus Ponta.
În rapoartele anuale, Curtea de Conturi a semnalat diferite nereguli în alocarea de către administraţia centrală a unor bani pentru investiţii şi derularea acestor proiecte.
Joi, prezent la bilanţul Consiliului Concurenţei, Ponta a felicitat instituţia pentru că a pus accentul pe prevenţie şi nu a urmat tendinţa altor structuri de a urma "o cale miliţienească", structuri pe care el, în mod informal, le numeşte ca fiind ale "Republicii Socialiste România".
"Vreau să apreciez în mod special că, deşi o instituţie de control şi prevenţie, mi-a plăcut faptul că aţi pus accentul pe prevenţie, nu aţi urmat tendinţa altor instituţii din România de a merge pe o cale miliţienească. Nu dau nume şi nu precizez la cine mă refer, că unii sunt în sală şi ştiu că, în discuţiile informale, le spun "Instituţiile Republicii Socialiste România", pentru că s-au întors la anumite practici", a spus Ponta, în discurs.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/14123572/1/victor-ponta-dragos-savu.jpg?height=75)
Ulterior, întrebat de presă la cine s-a referit prin această afirmaţie, Ponta a afirmat că a vizat o instituţie de control.
Întrebat în continuare dacă s-a referit la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) sau la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Ponta a răspuns: "Nu se ocupă DNA şi DIICOT de controale".
La insistenţa presei de a întreba dacă, atunci, s-a referit la Direcţia Antifraudă din cadrul ANAF, Ponta a conchis: "Vă spun eu altădată".
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=14126989&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe