Preşedintele Klaus Iohannis, pe lista invitaţilor de la summit-ul PPE din 12 februarie

Preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat de către preşedintele popularilor europeni, Joseph Daul, să participe la summit-ul PPE de la Bruxelles care va avea loc joi, 12 februarie, înainte de reuniunea informală a Consiliului European, care se va desfăşura în aceeaşi zi.

Urmărește
497 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Klaus Iohannis, pe lista invitaţilor de la summit-ul PPE din 12 februarie

Klaus Iohannis (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

Potrivit anunţului Partidului Popular European, gazda summit-ului PPE este preşedintele formaţiunii, Joseph Daul, la reuniune fiind invitaţi şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dar şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Numele preşedintelui Klaus Iohannis este menţionat în lista celor 11 lideri ai unor ţări membre UE care au fost invitaţi la summit. Pe lângă preşedintele român, care urmează să participe la primul său summit PPE, pe listă se mai află cancelarul Germaniei Angela Merkel, premierul spaniol Mariano Rajoy, premierul Poloniei Ewa Kopacz, premierul Bulgariei Boyko Borissov, premierul Ungariei Viktor Orban, premierul Letoniei Laimdota Straujuma, premierul Irlandei Enda Kenny, premierul Finlandei Alexander Stubb, premierul Portugaliei Pedro Passos Coelho şi preşedintele Ciprului Nicos Anastasiades.

Summit-ul PPE are pe agendă, potrivit anunţului de presă, "pregătirea reuniunii Consiliului European care va avea loc în aceeaşi zi".

La reuniunea informală a Consiliului European se va discuta despre lupta Uniunii Europene împotriva terorismului în urma atacului de la Paris asupra sediului redacţiei Charlie Hedbo.

Şefii de stat şi de guvern vor aborda şi chestiunea aprofundării cooperării economice şi a funcţionării Uniunii Economice şi Monetare.

Totodată, pe agendă se află şi ultimele evoluţii din Ucraina, potrivit unui comunicat postat pe site-ului Consiliului European.

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, începând cu 10 februarie, o deplasare externă, în două mari capitale europene, Paris şi Berlin, care se va încheia pe 12 februarie, cu participarea la Consiliul European de la Bruxelles.

Şeful statului a declarat, recent, într-un interviu acordat Realitatea TV, că la Paris va avea întâlniri cu preşedintele Hollande şi cu premierul francez, iar la Berlin va discuta cu preşedintele şi cancelarul Angela Merkel, dar şi cu preşedintele Parlamentului german.

De asemenea, Klaus Iohannis a mai spus că va merge la Bruxelles, unde în 12 februarie are loc Consiliul European.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici