- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (24.06.2015, 17:54)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Procurorii DNA au pus SECHESTRU pe averea lui Sebastian Ghiţă. Conturile a 51 de firme controlate de acesta, printre care RTV Satellite Net şi Teamnet Internaţional, au fost blocate
Procurorii DNA au pus sechestru pe bunurile, acţiunile şi conturile lui Sebastian Ghiţă, precum şi pe conturile a 51 de societăţi comerciale controlate de acesta, în dosarul în care deputatul este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi evaziune, potrivit unor documente ale anchetatorilor.
Urmărește
4534 afișări
Procurorii DNA au pus sechestru pe conturile a 51 de firme controlate de Ghiţă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile, bunurilor imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute, sumelor existente în conturile bancare, precum şi poprirea sumelor ce urmează a fi încasate în conturile aparţinând lui Sebastian Ghiţă, fără limită de sumă, în vederea asigurării confiscării speciale şi confiscării extinse.
Citeşte şi:
Sebastian Ghiţă, urmărit pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi coruperea alegătorilor: "Mi se interzice să părăsesc Ploieştiul, probabil pentru a fi umilit. Am interdicţie de a vorbi cu Victor Ponta"
Totodată, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra sumelor existente în conturile bancare, precum şi poprirea sumelor ce urmează a fi încasate în conturile aparţinând următoarelor 51 de societăţi comerciale: Asesoft International SA, Asesoft Com SRL, Asesoft Distribution SA, Asesoft Net SRL (actual SC Shopmania Net SRL), Asesoft Smart SRL, Asesoft Services SRL, Asesoft Technologies SRL, Asesoft Web SRL, Asesoft World Wide SRL, Asociaţia Sportivă Basket Club Asesoft, Asociaţia Sportivă Baschet Club Ploieşti, Access Net Internaţional SRL, Alfa Trade SRL, Alpedor SRL, A&S World Travel SRL, Coneco Serv SRL, DNS Birotica SRL, Domeniile viticole SRL, Edel Weiss SA, Federal Media Partener SRL, Foto Tehnologies SRL, Glar Construct SRL, Idilis SRL, Infratel Net SRL, IT Infocons Services SRL, Master Software Info SRL, Media Fantasysolution SRL, Mediata Consulting SRL, Merconsult Team SRL, Muntenia Furnizare SRL, Network One Distribution SRL, Nxtel Solutions SRL, Ploieşti Import Export SRL, Podgoriile Tohani SRL, Q Net Internaţional SRL, Ridzone Computers SRL, Rotherfield Properties Romania SRL, RTV Satellite Net SRL, Senior consulting group SRL, Sport Arena SRL, Star Soft SRL, Studio Harry SRL, Sungard Systems SRL (fostă Softbit Services SRL), SunSAt Integrare IT SRL, Teamnet Internaţional SA, Tohani SA, Tvmp SRL, Viewpedia Soft SRL, Xor IT Systems SRL (s.c. Expert One ReSAch SRL), 2 K Telecom SRL, 360 Revolution SRL
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
-
Cum s-a produs accidentul din Maramureş în care trei poliţişti au fost răniţi
În cazul firmelor s-a dispus sechestru şi poprirea pe conturi până la concurenţa sumei de 129.343.768 lei, cu excepţia fondurilor alocate plăţii salariilor angajaţilor şi a celor destinate achitării datoriilor către bugetele publice.
Citeşte şi:
În noua declaraţie de avere a lui Ghiţă nu mai apare un cont de 5,5 milioane dolari declarat în 2014
Totodată, procurorii au dispus instituirea sechestrului asupra acţiunilor şi părţilor sociale deţinute, sumelor existente în conturile bancare, precum şi poprirea sumelor ce urmează a fi încasate în conturile a încă 23 de perSAe fizice, printre care Cristian AnaSAescu, Gabriel Marian Anghel, Daniel Iulian Buduluş, Sorin Adrian Chirilă, Răzvan Ionuţ Chirilă, Mariana Meri Dimulescu, Alexandru Ghiţă, Maria Ghiţă, Alexandra Iacobescu, Vlad Dumitru Iacobescu, Alina Daniela Iordăchescu, Ionuţ Alexandru Iordăchescu, Valentin Neacşu, Radu Bogdan Nedelcu, Valentin Gabriel Niţu, Bogdan Padiu, Cristian Săndulescu, Liliana Adina Stan, George Mihail Stan, Marius Laurenţiu Stan, Iulian Gabriel Stanciu, Ion Ovidiu Traşcu, Ovidiu Romulus Văleanu, până la concurenţa sumei de129.343.768 lei, cu excepţia a două treimi din drepturile primite cu titlu de salariu.
Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat, miercuri, la ieşirea de la DNA Ploieşti, că în dosarul său sunt cercetate peste 20 de persoane şi 50 de firme, sub acuzaţiile de evaziune fiscală, spălare de bani, constituire de grup infracţional, fapte care ar fi fost comise în perioada 2000-2015.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că a fost extinsă acţiunea penală faţă de Sebastian Ghiţă, pentru infracţiunile de trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată. Aceste noi infracţiuni se adaugă celei iniţial reţinute în sarcina lui Sebastian Ghiţă, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.
Procurorii au probe şi date că, în perioada 2000-2015, Sebastian Ghiţă a obţinut nelegal importante sume de bani, prin traficarea influenţei, sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operaţiuni reale.
O parte din sumele de bani obţinute ilicit ar fi fost folosite de Sebastian Ghiţă în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, când a obţinut un mandat de deputat, dar şi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, în scopul obţinerii de voturi pentru candidatul PSD Victor Ponta.
Anchetatorii au arătat că o parte din sumele de bani, care ar fi fost obţinute ilicit prin trafic de influenţă sau devenite ilicite prin transferuri bancare efectuate pentru disimularea naturii provenienţei lor şi păstrate în conturile societăţilor controlate, au fost folosite de Sebastian Ghiţă, la momente diferite, "pentru atingerea unor scopuri personale sau de grup, economice sau politice".
Anchetatorii au mai stabilit, pe baza probelor din dosar, că Sebastian Ghiţă s-a folosit de funcţia de deputat pentru a-l determina pe şeful Unităţii de Implementare a Proiectelor din cadrul SC Hidro Prahova SA să facă plăţi către SC Grossman Engineering Group SRL.
"În primul rând, în derularea activităţii infracţionale de sprijinire a asocierii dintre SC Grossman Engineering Group SRL şi SC Euroconstruct Trading 98 SRL prin exercitarea de presiuni şi influenţe asupra şefului Unităţii de Implementare a Proiectelor din cadrul SC Hidro Prahova SA, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian s-a folosit inclusiv de funcţia de deputat pe care o deţine din anul 2012, în încercarea de a-l determina pe şeful UIP să efectueze plăţi către SC Grossman Engineering Group SRL în condiţii de nelegalitate şi în contextul în care urma să încaseze, din cuantumul acestor plăţi, comisionul stabilit pentru traficul de influenţă exercitat în favoarea agentului economic arătat. Folosirea ascendentului conferit de funcţia de demnitar - deputat în Parlamentul României, s-a materializat prin întocmirea unei solicitări înregistrată la Cabinetul Parlamentar Ghiţă Sebastian Aurelian şi adresată directorului SC Hidro Prahova SA, persoană care avea posibilitatea să îl schimbe din funcţie pe şeful UIP şi asupra căruia deputatul exercita, de asemenea, presiuni în acelaşi scop. Demersul s-a soldat cu înlocuirea din funcţie a şefului UIP", susţin anchetatorii.
Anchetatorii au mai arătat că Sebastian Ghiţă controlează încă, direct sau indirect, prin 23 de interpuşi, 54 de firme pe care le-a deţinut până în anul 2012. Operaţiunile efectuate de Ghiţă prin intermediul acestor societăţi sunt incompatibile cu funcţia de deputat.
Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat miercuri, la ieşirea de la DNA Ploieşti, că împotriva sa a fost luată o nouă măsură, de a nu părăsi Ploieştiul, el susţinând că această decizie a fost luată probabil pentru a fi umilit şi că abuzurile asupra cetăţenilor nu pot fi tolerate.
Sebastian Ghiţă a spus că o parte din dosarul său se referă la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 şi că are interdicţia de a vorbi cu premierul Victor Ponta, el susţinând că este un dosar politic care vizează "dărâmarea acestui guvern".
Sebastian Ghiţă a mai susţinut că a primit şi interdicţia de a-şi exercita mandatul de deputat şi că toate aceste măsuri sunt abuzive şi înalcă drepturile cetăţeanului.
Sebastian Ghiţă, şeful CJ Prahova, Mircea Cosma, şi deputatul Vlad Cosma se află sub control judiciar de peste 120 de zile în dosarul în care DNA Ploieşti anchetează modul de derulare a contractului din fonduri europene pentru extinderea lucrărilor de canalizare din oraşul Comarnic.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe