- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (29.12.2016, 11:48)
- Radu Tutulan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Raed Arafat îi răspunde lui Liviu Dragnea după ce a avansat propunerea de a fi cumpărate 3.000 de salvări: Nu de ambulanţe avem nevoie, ci de medici în spitale
După ce Liviu Dragnea a declarat că sistemul de urgenţă din România trebuie tratat cu mai multă responsabilitate şi va insista pentru achiziţionarea a 3.000 de noi ambulanţe, Raed Arafat a precizat că ţara noastră nu duce lipsă de ambulanţe, ci de personal în spitale.
Urmărește
9022 afișări
Raed Arafat îi răspunde lui Dragnea: Nu de ambulanţe avem nevoie, ci de medici în spitale (Imagine: Theodor Pana/ Arhiva Mediafax Foto)
,,În primul rând, nu consider că am lucrat, împreună cu colegii mei, cu mai puţină responsabilitate în dezvoltarea sistemului de urgenţă. Ştiu cum am preluat sistemul în 2007 şi văd unde suntem acum, sistemul însemnând inclusiv serviciul de ambulanţă, şi în mod cert diferenţa este una vizibilă şi pozitivă. A spune că serviciul de ambulanţă este cu probleme de personal este un adevăr pe care l-am spus cu toţii, însă, oricât am deschis posturi încercând să completăm personalul, problema a fost ocuparea lor. Sunt judeţe care au organizat concursuri repetate pentru medici şi asistenţi, fără să se prezinte nimeni. Deci, problema nu este de neglijenţă din partea mea sau a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ci o realitate în care trăim, prin care trecem şi pentru care încercăm să găsim soluţiile adecvate şi viabile" a transmis Raed Arafat într-o postare pe pagina sa de Facebook.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a mai precizat că ,,a zice că trebuie lucrat cu mai multă responsabilitate este o insinuare că până acum nu am făcut acest lucru, iar, la rândul meu şi în numele colegilor cu care am lucrat până acum, îl asigur pe domnul Dragnea că am lucrat cu foarte mare responsabilitate şi cu foarte mare atenţie ca să asigurăm, cu resursele limitate pe care le avem, un serviciu integrat adecvat cerinţelor populaţiei. Cei care spun că sunt probleme între ambulanţă şi SMURD fie vorbesc despre trecut, sau vorbesc despre probleme între anumite persoane, cum există în toate instituţiile din România, însă ei nu pot şi nu a trebui să generalizeze acest lucru asupra personalului întreg care, cel puţin pe teren, lucrează foarte bine împreună şi într-un mod armonios".
Arafat susţine, de asemenea, că propunerea liderului PSD, Liviu Dragnea, de a achiziţiona 3.000 de ambulanţe, este un obiectiv inutil, care va duce la cheltuieli nejustificate, în condiţiile în care nu ar avea cine să lucreze pe aceste autospeciale.
,,În primul rând, dacă vorbim de 3.000 de ambulanţe în sate, deci suplimentare, înseamnă personal suplimentar, iar ca să avem în fiecare ambulanţă măcar un ambulanţier şi un asistent, înseamnă că va trebui să angajăm un număr de 30.000 persoane noi la serviciile de ambualnţă, 15.000 ambulanţieri şi 15.000 asistenţi pe considerentul că pentru fiecare post permanent trebuie 5 persoane ca să acopere şi concediile şi să asigure o activitate continuă. De unde vom angaja 15.000 asistenţi că să deservească cele 3.000 ambulanţe? Şi de unde cei 15.000 ambulanţieri? Şi cum îi instruim într-un timp atât de scurt ca să lucreze pe ambulanţe? Şi ce facem cu înlocuirea parcului actual de ambulanţe din municipii, oraşe şi sate unde avem deja staţii şi echipaje? Acest proiect ar însemna că ne vor trebui în jur 1.400 de ambulanţe ca să înlocuim ce avem învechit, la care să adăugăm 3.000 de ambulanţe suplimentare, în total 4.400 ambulanţe, la care să suplimentăm paralel personalul ambulanţei de la 12.000, cât este actualmente, la 42.000! Din punctul meu de vedere trebuie mai multă responsabilitate în analizarea acestor propuneri, care sunt nerealizabile şi care pot duce la cheltuieli total nejustificate, pentru că nu este realmente nevoie de un astfel de număr de ambulanţe în România! Sistemul sanitar are nevoie de personal în secţiile de terapie intensivă, în UPU, în chirurgie şi nu numai la ambulanţă şi SMURD", a scris Raed Arafat.
Şeful DSU a mai arătat că numărul total de ambulanţe de urgenţă, asigurate zilnic pe plan naţional, este în medie de 700 de autospeciale de tip B şi 70 de ambulanţe de tip C2, la care se adaugă cele 290 echipaje SMURD, din care 29 sunt de terapie intensivă mobilă. La ambulanţele terestre se adaugă elicopterele SMURD şi avionul, astfel, numărul total de ambulanţe este de aproximativ 1.000 de unităţi asigurate zilnic de servicile de ambulanţă şi de SMURD, în colaborare cu unităţile de primiri urgenţe.
,,SMURD intervine la peste 1.100 cazuri de urgenţă / 24 ore, care includ şi cele aeriene de salvare, la care se adaugă şi acţiunile servicilor de ambulanţă, care includ peste 5.000 de cazuri de urgenţă şi consultaţii la domiciliu. Nu mai vorbim de acţiunile specifice pompierilor pe plan naţional ce includ incendiile, descarcerarea, indundatiile, etc. Dacă mie mi se cere să plec, astfel încât să vină o persoană ce poate rezolva problemele cu responsabilitate mai mare, cu siguranţă voi face acest lucru. Însă o să mă lupt oricât este nevoie pentru ideile în care cred, mai ales când este voreba despre sistemul de urgenţă şi asigurarea necondiţionată a asistenţei de urgenţă omului de rând. Pot face multe şi din alte poziţii şi în alte părţi ale lumii şi să stau liniştit că las ceva bun în urmă mea. Ce nu trebuie uitat însă este faptul că acest sistem integrat este unul apreciat pe plan internaţional. România este cunoscută pe plan mondial pentru ce a dezvoltat şi realizat în acest domeniu, mai ales când comparăm de unde am pornit şi unde am ajuns şi aici mă refer la toate sectoarele şi nu numai la cel medical. Am devenit sursă de inspiraţie pentru alţii. Înfiinţarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a fost un pas cu un impact foarte pozitiv pe sistem. Este păcat să repetăm de fiecare dată greşeală de a reforma ce merge până nu va merge în loc să reformăm ce nu merge că să meargă", a declarat în finalul mesajului Raed Arafat.
Această postare a şefului DSU vine ca răspuns la declaraţiile făcute joi de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a fost invitat la o emisiune tv şi a fost întrebat despre sistemul de urgenţă din România şi activitatea lui Raed Arafat.
,,Acesta este un subiect care trebuie tratat cu mult mai multă responsabilitate şi cu mult mai puţină imagine. Serviciul de Ambulanţă are mari probleme din cauza unui personal insuficient şi din cauza unor dotări insuficiente. Trebuie găsită relaţia corectă şi funcţională de lucru între Serviciul de Ambulanţă şi SMURD. Acesta este cel mai important lucru, dincolo de persoană. Dincolo de imagine, este foarte important ca sistemul, care trebuie să funcţioneze integrat, să devină eficient. De aici plecăm. Abia după aceea discutăm despre persoane", a spus Liviu Dragnea, care a mai adăugat că urmează să cumpere 3.000 de ambulanţe pentru serviciile de urgenţă, astfel încât să fie câte una în fiecare sat.
Citeşte şi: Raport: Direcţia de Sănătate Bucureşti nu a făcut verificări în spitale înainte de tragedia din Colectiv, deşi au fost semnalate probleme privind igiena/ Reacţia secretarului de stat în MAI, Raed Arafat
Citeşte şi: Părinţii a două victime din "Colectiv" au depus plângeri penale împotriva lui Victor Ponta, Raed Arafat şi Nicolae Bănicioiu/ Ce spun doi dintre demnitarii vizaţi - VIDEO
Citeşte şi: Raed Arafat: Exerciţiul pentru intervenţia în caz de cutremur a ajutat la operaţiunea de pe A2
Citeşte şi: #COLECTIV Raed Arafat: Au fost în perioada respectivă foarte multe atacuri nejustificate. Ne-am obişnuit ca la fiecare situaţie de urgenţă cineva să plece
Citeşte şi: Bază aeromedicală de aproape un milion de euro, inaugurată la Constanţa/ Raed Arafat: Este posibil să executăm misiuni de noapte
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe