- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (21.04.2016, 17:00)
- Alexandru Moise
România şi Ucraina au semnat un acord privind colaborarea în domeniul transporturilor militare
Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în marja reuniunii fiind semnate acordul bilateral privind cooperarea în domeniul transporturilor militare, precum şi Acordul vizând patrularea în comun la frontiera româno-ucraineană.

România şi Ucraina au semnat un acord privind colaborarea în domeniul transporturilor militare (Imagine: Gabriel Petrescu/ Arhiva Mediafax Foto)
Noul guvern de la Kiev reprezintă o nouă şansă pentru accelerarea reformelor interne şi stabilizarea Ucrainei, a spus premierul Dacian Cioloş, în timpul dejunului de lucru pe care l-a avut, joi, cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, aflat în vizită oficială în România.
"În cadrul discuţiilor au fost trecute în revistă stadiul actual al relaţiilor bilaterale, situaţia politică şi de securitate a Ucrainei, precum şi relaţia acesteia cu Uniunea Europeană. Premierul român a arătat că formarea noului guvern de la Kiev reprezintă o nouă şansă pentru accelerarea reformelor interne şi stabilizarea statului vecin. Totodată, premierul Dacian Cioloş l-a asigurat pe preşedintele Poroşenko de sprijinul României, bilateral şi la nivel european, în planul reformelor şi al implementării angajamentelor europene", informează Guvernul, printr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, preşedintele Poroşenko a prezentat situaţia din Ucraina şi a dat asigurări privind angajamentul noului guvern de la Kiev de a lua măsurile necesare pentru stabilizarea situaţiei politice şi pentru continuarea reformelor.
"În acest sens, (preşedintele Ucrainei-n.r.) a informat cu privire la principalele măsuri care urmează a fi luate în viitorul imediat şi a mulţumit pentru sprijinul constant acordat de România", se spune în comunicat.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe