Sesizarea către CCR: Guvernul a acţionat abuziv, arogându-şi competenţe pe care nu le are

În expunerea de motive, preşedintele Klaus Iohannis arată că decizia adoptării ordonanţei de urgenţă de către Guvern este un abuz.

"În consecinţă, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, al cărei conţinut se îndepărtează atât de la necesitatea unei reacţii prompte, în vederea apărării unui interes public, cât şi de la argumentele prezentate în preambul, Guvernul a acţionat abuziv, arogându-şi competenţe pe care Constituţia nu i le conferă", se arată în sesizare.

De asemenea, şeful statului face referire şi la intenţia de a organiza un referendum.

"Potrivit art. 2 din Constituţie suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Considerând că unele dintre modificările preconizate au legătură directă cu eforturile României depuse în combaterea fenomenului corupţiei, la data de 24.01.2017 am iniţiat procedura de organizare a unui referendum de interes naţional pe tema: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice. În acest sens, am solicitat consultarea Parlamentului care, potrivit Legii nr. 3/2000 are un termen de 20 de zile pentru a formula un punct de vedere. Menţionăm că, până la această dată, Parlamentul nu a transmis acest punct de vedere", a scris preşedintele în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale.

Prezentăm integral textul scrisorii trimise de preşedinte:

"Domnului Valer Dorneanu

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

În conformitate cu prevederile art. 146 lit. e) şi ale art. 80 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 11 alin. (1) pct. A lit. e), art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, formulez următoarea:

CERERE DE SOLUŢIONARE A
CONFLICTULUI JURIDIC DE NATURĂ CONSTITUŢIONALĂ
dintre Guvern, pe de o parte, şi Parlament şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte

I. Temeiul legal:
1. CONSTITUŢIA

Art. 2. - (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Art. 80 - (2) - Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.
Art. 90 - Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.
Art. 115 – (4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
Art. 133 – (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
Art. 134 – (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.

2. LEGEA nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Art. 32. - (1) În cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Dacă legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este obligatoriu. (2) În cazul în care legea nu prevede un termen pentru emiterea avizelor de către Consiliul Superior al Magistraturii, acestea se emit în 30 de zile de la sesizare. Depăşirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a termenului de emitere a avizului nu afectează valabilitatea actului.

Art. 38. - (3) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti.

II. Motive:
Curtea Constituţională a stabilit, în jurisprudenţa sa, că un conflict juridic de natură constituţională presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor (Decizia nr. 53/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Totodată, prin Decizia nr. 270/2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008), Curtea a statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie „stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea". Prin urmare, potrivit jurisprudenţei Curţii, conflictele juridice de natură constituţională nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei (Decizia nr. 901/2009, Decizia nr. 1525/2010).

Citeşte şi: Parlamentarii USR au dormit în sala de plen a Camerei Deputaţilor

La data de 31 ianuarie a. c., Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 1 februarie 2017). Solicităm Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Guvern, pe de o parte, şi Parlament şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, conflict născut ca urmare a deciziei Guvernului de a adopta Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Apreciem că suntem în prezenţa unei situaţii juridice conflictuale a cărei naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei.

Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă Guvernul şi-a exercitat competenţa de a adopta acte normative cu putere de lege cu încălcarea cadrului constituţional privind delegarea legislativă.
Astfel, potrivit art. 61 alin.(1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. De asemenea, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate emite ordonanţe pe baza unei legi de abilitare adoptate de Parlament şi poate emite ordonanţe de urgenţă în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

Analizând dispoziţiile constituţionale mai sus-menţionate rezultă că în sistemul constituţional românesc, Parlamentul dispune de plenitudine de competenţă în materie de legiferare, în timp ce Guvernul exercită această competenţă delegată numai în condiţiile strict prevăzute de Constituţie. Per a contrario, ori de câte ori Guvernul emite ordonanţe cu încălcarea normelor constituţionale îşi exercită abuziv competenţa de legiferare.

În jurisprudenţa constituţională, analiza îndeplinirii condiţiilor de emitere a ordonanţelor de urgenţă a fost privită atât prin raportare la criteriul material, al conţinutului actului normativ de legislaţie delegată, cât şi prin raportare la criteriul formal, al exigenţelor legate de competenţele decizionale ce pot fi delegate şi procedura prin care se realizează delegarea. Formal, legiuitorul delegat nu poate interveni decât dacă se află în prezenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată şi pentru care trebuie să furnizeze motivaţia urgenţei în cuprinsul respectivei ordonanţe de urgenţă. Acestea sunt, în primul rând, aspecte ce ţin de competenţa de legiferare şi de modul în care Guvernul înţelege să-şi exercite această competenţă delegată. Respectarea limitelor impuse competenţei Guvernului în emiterea unei ordonanţe de urgenţă se realizează prin raportarea celor trei elemente sus-menţionate, anume situaţia extraordinară, urgenţa reglementării şi motivarea urgenţei, la realitatea concretă care a generat emiterea actului de legislaţie delegată. Or, din analiza conţinutului preambulului O.U.G. nr. 13/2017 nu rezultă existenţa elementelor de drept şi de fapt ale situaţiei extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, pentru toate situaţiile legislative cuprinse în conţinutul ordonanţei de urgenţă. Acest aspect este, de altfel, semnalat şi prin avizul nr. 61/31.01.2017 emis de Consiliul Legislativ.

Punerea de acord a unor dispoziţii din Codul penal, respectiv din Codul de procedură penală, declarate neconstituţionale cu deciziile instanţei constituţionale reprezintă principala justificare a emiterii ordonanţei de urgenţă. Aceasta reprezintă o necesitate de necontestat, nu însă şi o situaţie imprevizibilă, care s-ar abate de la regulile sau aşteptările obişnuite, de natură să pericliteze interesul public şi să justifice constrângerea Guvernului de a acţiona prin ordonanţă de urgenţă şi de a se substitui astfel în competenţa generală de legiferare a Parlamentului. Chiar şi în ipoteza în care punerea în acord a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală cu deciziile instanţei constituţionale ar fi apreciată ca reprezentând o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, rămâne în afara oricărei motivaţii constituţionale depăşirea acestui obiect de reglementare.

În consecinţă, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, al cărei conţinut se îndepărtează atât de la necesitatea unei reacţii prompte, în vederea apărării unui interes public, cât şi de la argumentele prezentate în preambul, Guvernul a acţionat abuziv, arogându-şi competenţe pe care Constituţia nu i le conferă.

Citeşte şi: Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, şi-a delegat atribuţiile către un secretar de stat

Delegarea legislativă este o soluţie de excepţie la care Constituţia recurge pentru rezolvarea unor situaţii care se abat de la obişnuit sau comun şi care au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, în accepţiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, "inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu" (a se vedea şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Delegarea legislativă nu poate conferi Guvernului o competenţă generală de legiferare, de care nu dispune decât Parlamentul.

La data de 18 ianuarie anul curent, Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi l-a transmis Consiliului Superior al Magistraturii spre avizare. Precizăm că în perioada 9-31 ianuarie 2017, cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate în sesiune extraordinară şi, prin urmare, la data declanşării procedurii de consultare publică asupra proiectului de act normativ menţionat, Parlamentul se afla în activitate. De aceea, motivarea din cuprinsul preambulului O.U.G. nr. 13/2017- potrivit căreia o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură legislativă, nu ar fi de natură să înlăture de îndată consecinţele negative- este neîntemeiată, întrucât proiectul de act normativ putea fi adoptat de Parlament chiar în acest interval scurt de timp, în procedură de urgenţă. Subliniem că Parlamentul înţelegând necesitatea reglementării cu maximă celeritate a unor acte normative deosebit de importante a adoptat în trecut legi, în intervale de timp deosebit de scurte. În acest sens menţionăm Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care, promovată prin iniţiativă parlamentară, a parcurs, de la momentul depunerii în Parlament şi până la adoptare, un interval de timp de 15 zile.

Prin faptul că potrivit art. III alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2017, aceasta intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. I, care urmează să intre în vigoare în 10 zile de la acest moment, naşterea conflictului juridic de natură constituţională este fără echivoc. Delegarea legislativă este un instrument constituţional ce are drept scop strict reglementarea acelor situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată şi care trebuie temeinic justificate. Însă, aceasta nu poate fi exercitată arbitrar, justificată formal ca un simplu act de putere ce se întemeiază pe dispoziţiile constituţionale ce permit Guvernului să adopte ordonanţe de urgenţă.

Expresie a principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, proiectele anumitor acte normative, cum sunt şi ordonanţele de urgenţă, trebuie să fie avizate de unele autorităţi şi instituţii publice. Astfel, în funcţie de obiectul de reglementare, proiectele de lege şi propunerile legislative, precum şi ordonanţele de urgenţă, sunt supuse avizării Consiliului Concurenţei, Curţii de Conturi, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Consiliului Economic şi Social, Autorităţii Electorale Permanente, etc. după caz.

Potrivit art. 133 din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. În realizarea acestui rol, potrivit art. 134 alin. (4), Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică. De aceea, în cazul iniţiativelor legislative ce vizează activitatea autorităţii judecătoreşti, potrivit art. 38 din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are competenţa de a aviza aceste proiecte de acte normative, competenţă ce îşi are izvorul în textul constituţional.

La data de 31.01.2017 Ministerul Justiţiei a transmis către C.S.M, spre avizare, proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. În seara aceleiaşi zile, Guvernul a adoptat şi imediat a publicat în Monitorul Oficial al României această ordonanţă de urgenţă, deşi C.S.M. a făcut public faptul că Plenul se va reuni în şedinţă în dimineaţa zilei următoare.

Atribuţia de avizare a proiectelor de acte normative de către instituţiile publice, cu atât mai mult cu cât aceasta izvorăşte din Constituţie, nu este una pur formală şi nici nu trebuie înţeleasă în sensul că simpla solicitare a avizului este suficientă pentru a fi considerată îndeplinită cerinţa constituţională. Nimeni nu pune la îndoială dreptul iniţiatorului de a promova un act normativ, însă procedând într-o asemenea manieră, Guvernul a împiedicat Consiliul Superior al Magistraturii să realizeze o atribuţie constituţională.

Decizia Guvernului de a adopta O.U.G. nr. 13/2017 fără avizul C.S.M. denotă o conduită neloială faţă de Constituţie şi a afectat buna funcţionare a unei alte autorităţi publice constituţionale.
Dintr-o altă perspectivă, învederăm Curţii Constituţionale că intenţia Guvernului de a promova prin ordonanţă de urgenţă modificări ale Codului Penal şi ale Codului de Procedură Penală a dat naştere unor puternice reacţii critice din partea societăţii civile, încă din momentul aflării acesteia. Aceste opinii converg către ideea că intervenţiile legislative preconizate nu sunt oportune şi vin în contradicţie cu principiile democratice ale statului de drept.

Potrivit art. 2 din Constituţie suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Considerând că unele dintre modificările preconizate au legătură directă cu eforturile României depuse în combaterea fenomenului corupţiei, la data de 24.01.2017 am iniţiat procedura de organizare a unui referendum de interes naţional pe tema: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice. În acest sens, am solicitat consultarea Parlamentului care, potrivit Legii nr. 3/2000 are un termen de 20 de zile pentru a formula un punct de vedere. Menţionăm că, până la această dată, Parlamentul nu a transmis acest punct de vedere.

În contextul iminenţei exercitării în mod direct a suveranităţii naţionale de către corpul electoral prin referendum şi în condiţiile în care autorităţile publice, inclusiv Guvernul, sunt obligate să ia în considerare şi să identifice modalităţile de punere în practică a voinţei exprimate de popor, decizia Guvernului de a adopta O.U.G. nr. 13/2017 reprezintă o conduită abuzivă a acestuia, ce urmăreşte obţinerea unor efecte penale mai favorabile înainte ca poporul să aibă posibilitatea să se exprime. De asemenea, prin efectele sale, acţiunea Guvernului de a adopta O.U.G. nr. 13/2017, goleşte de conţinut şi punctul de vedere al Parlamentului pe care acesta trebuie să-l exprime potrivit art. 90 din Constituţie.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, vă solicit să constataţi existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Parlament şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, determinat de decizia Guvernului de adopta Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală. De asemenea, vă solicit să constataţi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor constituţionale şi, în consecinţă, să dispuneţi măsurile necesare restabilirii ordinii constituţionale în sensul lipsirii de efecte a actului normativ menţionat.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS – WERNER IOHANNIS".

Citeşte şi: Raluca Turcan: PNL cere demisia ministrului de Interne Carmen Dan. Este vital ca Dragnea să demisioneze

Citeşte şi: Liviu Dragnea, parlamentarilor USR şi PNL care îi strigau „Hoţii! ”: Aţi venit cu bâtele? Aveţi şi petarde?

Citeşte şi: Dorin Oancea, editorialist MEDIAFAX: Mic tratat de evoluţie a puterii, de citit în Piaţa Victoriei