- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.03.2016, 12:46)
- Gabriel Pecheanu
UDMR: Proiectul privind revizuirea deciziilor, aplicabil şi condamnaţilor pe interceptări
Deputatul UDMR Seres Deneş, unul dintre iniţiatorii proiectului care prevede că hotărârile instanţelor care nu ţin cont de deciziile CCR sunt nule de drept, a delarat pentru MEDIAFAX că acesta ar putea fi aplicat şi celor care au fost condamnaţi pe baza interceptărilor.
Urmărește
828 afișări
UDMR: Proiectul privind revizuirea deciziilor, aplicabil şi condamnaţilor pe interceptări
"Declarându-se neconstituţionale acele articole din Codul de Procedură Penală, iar acele ascultări au fost baza unor hotărâri sau întocmirii unor dosare penale, sigur că şi aceste prevederi ar trebui revizuite pentru a fi puse în concordanţă cu prevederile hotărârii Curţii Constituţionale", a declarat pentru MEDIAFAX Seres Denes.
El a mai spus că, în final, instanţa de judecată este factorul de decizie în cazul revizuirii.
"E o chestiune destul de delicată, fiind vorba despre hotărârile definitive, dar ca şi cale de atac, revizuirea poate fi folosită. Sigur că instanţa va fi cea care va decide acest lucru. Dacă sunt condiţii temeice, instanţa va decide. (...) Nu numai ascultările sunt baza unei hotărâri a instanţelor de judecată. Sunt conjugate acolo probele. Dacă acestea au fost determinante, sigur – e o problemă", a mai spus Seres Denes.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Meta a respins acuzațiile conform cărora utilizatorii Facebook și Instagram sunt forțați să urmărească conturile noii administrații Trump
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
-
RAR avertizează: Escrocheria cu certificate auto false, la mare căutare
-
Mai mulţi angajaţi la ghişeele CFR pentru a scurta cozile studenţilor
Hotărârile instanţelor pronunţate prin nesocotirea deciziilor Curţii Constituţionale sunt nule de drept, potrivit unei propuneri legislative UDMR de modificare a legii de organizare şi funcţionare a CCR, care ar urmează să intre marţi în dezbaterea Comisiei Juridice a Senatului.
Iniţiativa, semnată de deputaţii UDMR Marton Arpad şi Seres Denes, a trecut de Camera Deputaţilor prin aprobare tacită şi a fost avizată negativ de Consiliul Legislativ şi de Guvern. Cei doi deputaţi UDMR susţin, în expunerea de motive, că scopul propunerii este acela de a urgenta punerea în acord a legislaţiei cu deciziile judecătorilor CCR, iar "pe de altă parte introduce o prevedere clară a nulităţii absolute a deciziilor luate prin desconsiderarea deciziei CCR, protejând astfel cetăţeanul de posibile neglijenţe sau abuzuri ale unor magistraţi".
Proiectul ar urma să intre în dezbatere în contextul recentei decizii a CCR privind interceptările în dosarele penale, dar şi a deciziei CCR privind imposibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti definitive.
CCR a declarat neconstituţional alineatul din Codul de procedură penală care permitea revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, în cazul în care acestea s-au întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată ulterior neconstituţională.
Citeşte şi: Senatul decide că militarii şi poliţiştii vor avea pensie specială în cuantum de 80% din salariu
Citeşte şi: Cioloş, criticat de aleşi pentru schimbarea prefecţilor, dar şi pentru afirmaţiile Ralucăi Prună
Citește pe alephnews.ro: Donald Trump face schimbări în lume în a treia zi de mandat. Țările UE ar putea fi supuse unor tarife vamale din partea SUA
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Tăriceanu: Gorghiu, activă ca o ţaţă în piaţă pe tot felul de fleacuri. Pe interceptări... nimic
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cel mai mare iceberg din lume, A23a, se deplasează spre insula britanică Georgia de Sud. Cât de gravă este situația
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe