Mandatul de deputat UDMR al lui Marko Attila a încetat din data de 1 aprilie şi, ca urmare, raportul Comisiei juridice de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a acestuia nu va mai fi discutat de plenul Camerei.
Camera Deputaţilor urmează să trimită o informare Ministerului Justiţiei referitoare la faptul că Marko Attila nu mai este deputat.
Proiectul de vacantare a locului de deputat va fi votat la şedinţa de vot final.
DNA a cerut, luna trecută, Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Marko Attila în dosarul ANRP în care a fost trimis în judecată alături de fostul şef al ANI, Horia Georgescu, şi deputatul PNL Theodor Nicolescu, fiind acuzaţi că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
Marko Attila nu se află în ţară şi şi-a trimis, iniţial, demisia în copie, Camera Deputaţilor neputând astfel să o ia în considerare, iar marţi a sosit la Biroul Permanent şi demisia în original.