Prima pagină » Politic » Alina Gorghiu a primit cadoul pe care îl aştepta de 8 martie: Guvernul a răspuns sesizării PNL privind alegerile locale

Alina Gorghiu a primit cadoul pe care îl aştepta de 8 martie: Guvernul a răspuns sesizării PNL privind alegerile locale

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că Guvernul a răspuns la plângerea prealabilă a PNL, afirmând că partidul poate continua demersurile pentru a invoca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legate de alegerea primarilor într-un singur tur.
Alina Gorghiu a primit cadoul pe care îl aştepta de 8 martie: Guvernul a răspuns sesizării PNL privind alegerile locale

„Veşti bune: Guvernul a răspuns astăzi la plângerea prealabilă a PNL, astfel că putem continua demersurile care deschid calea invocării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legate de alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin”, a scris copreşedintele PNL Alina Gorghiu, pe Facebook.

Gorghiu a mai scris că obiectivul demersului PNL este creşterea reprezentativităţii aleşilor.

„Obiectivul: mai multă reprezentativitate a celor aleşi, mai multă democraţie”, a spus copreşedintele PNL.

Ea a declarat luni că îi este ”ciudă” că premierul Dacian Cioloş nu a dat un răspuns mai rapid plângerii prealabile depuse de PNL pe tema alegerii primarilor în două tururi şi a spus că premierul i-ar face ”un cadou frumos” de 8 Martie, dacă ar trimite răspunsul.

”Eu am convingerea că va veni răspunsul foarte rapid. Din termenul de 30 de zile la îndemână, îmi e ciudă să vă răspund că aproape că nu a profitat să facă un gest firesc, să răspundă în timp util, pentru a lăsa Partidul Naţional Liberal să îşi caute dreptatea la Curtea Constituţională, însă, încă mai are o săptămână la dispoziţie să dea acest răspuns. Ar fi un cadou frumos pe care mi l-ar face de 8 Martie, dacă ar veni acest răspuns, pentru că aş putea, în sfârşit, să înaintez sesizarea la instanţa de contencios, să intrăm pe făgaşul normal”, a declarat Alina Gorghiu luni seara la Realitatea Tv.

PNL a depus pe 12 februarie o plângere prealabilă la Secretariatul General al Guvernului prin care înştiinţează că va ataca Hotărârea de Guvern privind stabilirea datei alegerilor locale. Potrivit legii contenciosului administrativ, Guvernul are la dispoziţie 30 de zile pentru a răspunde plângerii prealabile a PNL. Răspunsul este necesar pentru ca liberalii să se poată adresa instanţei.

În cazul legilor în vigoare Curtea Constituţională poate fi sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate doar de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial în faţa căreia s-a invocat excepţia sau direct, de Avocatul Poporului.