- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vanghelie: Ne vom opri doar la Cotroceni
Aproximativ 1.200 de reprezentanţi ai PSD din cele şase sectoare ale Capitalei au venit, sâmbătă, la Braşov, împreună cu liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, pentru a pune bazele viitoarei campanii electorale şi a stabili strategia de susţinere a candidatului la Preşedinţie, Mircea Geoană.
Vanghelie: Ne vom opri doar la Cotroceni (Imagine: Mediafax Foto)
Bucureştenii, îmbrăcaţi toţi în roşu, au venit la Braşov cu 20 de autocare, dar şi cu maşini proprii. Ei au început să umple sala de şedinţe de la un hotel din centrul Braşovului începând cu ora 10.00. Deşi şedinţa era anunţată pentru ora 11.00, Marian Vnghelie şi-a făcut apariţia cu fast, pe muzică de Vangelis şi în aplauzele frenetice ale susţinătorilor săi abia în jurul orei 12.30. Marele absent al întâlnirii a fost preşedintele PSD, Mircea Geoană, care va fi prezent la şedinţa finală, ce va avea loc, duminică, la Braşov.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Vanghelie şi-a început discursul cu sloganuri anti-Băsescu, pe care îl consideră "pe ducă", în timp ce contracandidatul social-democrat la Preşedinţie, Mircea Geoană, va cuceri întâi Capitala, iar apoi întreaga ţară.
"De la Bucureşti la Cluj totul va fi roşu. Băsescu e pe ducă, coboră în sondaje vertiginos. Suntem aproximativ egali şi o să-i batem. Mircea Geoană va câştiga în primul rând în Bucureşti, iar apoi în toată ţara", a strigat primarul Sectorului 5, în aplauzele susţinătorilor roşii.
Vanghelie a spus că în campanie se va axa, în principal, pe specularea punctelor slabe ale preşedintelui Traian Băsescu şi va sublinia aspectele negative ale acestuia.
"Vom avea o campanie de învingători şi ne vom opri doar la Cotroceni. Vom scoate în evidenţă părţile slabe ale lui Băsescu, vom spune unde a greşit şi cum e perceput de români, subliniind lucrurile negative. Dorim să trimitem speranţă şi încredere. Începând de la administraţiile publice şi până la Parlamentul European, trebuie să avem profesionişti care să ştie ce au de făcut", a adăugat preşedintele PSD Bucureşti.
La intrarea în sala de şedinţe, fiecare membru PSD Bucureşti a primit, pe lângă obligtoriul tricou roşu, mai multe materiale de studiu pentru viitoarea campanie, constând în cinci ghiduri de membru: "Ghidul reprezentantului PSD în secţia de votare", "Compendiu juridic", "Curs de comunicare", "Ghid legislativ" şi "Procedura pentru ziua votului".
Nu au lipsit nici conflictele între membrii grupării social-democrate care s-au certat pe locurile special amenejate pentru fiecare sector în parte. Deoarece sala de şedinţe a hotelului gazdă s-a dovedit neîncăpătoare, organizatorii au aranjat câteva zeci de scaune şi pe holul hotelului, în afara sălii unde au fost amplasate şi două ecrane mari pentru ca cei rămaşi pe afară să poată vedea ce se întâmplă în sală.
La şedinţa social-democraţilor bucureşteni se va face o prezentare sociologică, se va stabili strategia de campanie, precum şi sloganul acesteia din cele zece propuneri existente.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.