”În opinia mea, atacul de săptămâna trecută nu mă vizează direct pe mine, ceea ce de fapt este şi mai grav. Atunci când te grăbeşti să aduni capital politic în partid e mult mai convenabil şi mai uşor de atacat ‘cel mai nesuferit om din USR’ în locul celui mai apreciat om din USR, adică Nicuşor Dan. M-ar bucura să rămân eu şi la propriu, şi la figurat ‘Acarul Păun’ în toată povestea asta – însă e bine să treceţi dincolo de aparenţe şi să vedeţi cui şi la ce folosesc de fapt aceste atacuri. Cine câştigă din ele?”, a scris Matei Păun pe Facebook la mai mult de o săptămână după atacurile lui Sergiu Moroianu.
El a subliniat că şi-a asumat conducerea campaniei în cunoştinţă de cauză.
”Am fost acuzat că aş fi ‘omul ruşilor’. Dar şi că sunt ‘omul lui Soros’. Cred că e limpede că aceste acuzaţii se distrug reciproc – ar fi o performanţă inegalabilă să fiu şi cu ruşii, şi cu Soros! (…)Îi înţeleg perfect pe toţi candidaţii şi membrii USR, care mi-ar suci gâtul acum, însă vreau să îi rog să înţeleagă că toate deciziile pe care le-am luat în campanie, le-am luat punând interesul USR mai presus de tot – mai presus de interesul meu (nu de puţine ori!) şi mai presus de interesele individuale ale membrilor”, a fost mesajul lui Matei Păun.
Totodată, el a anunţat că şi-a depus adeziunea la USR ”văzând cât de tare contează pentru unii acest aspect” şi a precizat că s-a implicat benevol, iar pe Nicuşor Dan îl susţine din momentul primei sale candidaturi la Primărie.
Biroul Politic Naţional al USR a decis în urmă cu o săptămână excluderea din partid a lui Sergiu Moroianu, soţul lui Clotilde Armand. Acesta a acuzat echipa de comunicare/campanie a USR că ”a asociat imaginea USR cu activiştii lgbt şi cu Soros” şi că a declanşat o campanie de denigrare şi sabotaj la adresa soţiei sale, ”principalul vector de imagine al USR în teritoriu”.