- Home
- Revista presei
-
(20.07.2009, 03:31)
Cantemir după Spiru: masterate înfiinţate doar în baza legilor gramaticale
Mecanismul „Spiru Haret” prin care au fost deschise zeci de programe de studiu ilegale este folosit şi de bastionul profesorilor-politicieni, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti (UCDC). Spre deosebire însă de universitatea-mamut „Spiru”, care s-a folosit de studiile la distanţă pentru a-şi umfla cifra de şcolarizare, Universitatea Creştină a folosit tactica masteratelor.

Cantemir după Spiru: masterate înfiinţate doar în baza legilor gramaticale
Astfel, în perioada martie-iunie 2008, conducerea UCDC a înfiinţat cu de la sine putere 34 de programe de master pe care le-a pus pe piaţă în anul universitar 2008-2009, fără să ceară niciun aviz legal. Printre acestea se numără şi vechile specializări ale ciclului II de studii, care au fost transformate prin intermediul hotărârilor de senat în noi programe adresate celor care tocmai terminaseră studiile în noul sistem de învăţământ ce presupune cursuri de trei ani la nivelul licenţei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:18
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 10:58
Live text Alegerile din Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere