- Home
- Revista presei
- (05.05.2011, 06:33)
În ce companii investesc fondurile de pensii private, fără ca românii să ştie
Opt dintre cele nouă fonduri de pensii obligatorii administrate privat (Pilon II) şi-au publicat pentru prima dată de la lansare situaţia detaliată a investiţiilor.
Urmărește
10 afișări
În ce companii investesc fondurile de pensii private, fără ca românii să ştie (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
Cei peste 4 milioane de români care contribuie lunar cu 3% din venitul brut la unul dintre cele opt fonduri au aflat astfel după trei ani cum finanţează fără să ştie bănci britanice sau producători auto din Germania.
Cele opt fonduri au investit circa 130 mil. lei în acţiuni străine, precum cele ale BMW, Daimler sau Louis Vuitton şi 308 mil. lei în obligaţiuni corporatiste, precum cele emise de băncile britanice Royal Bank of Scotland, Lloyds sau de Bank of Ireland.
În schimb, plasamentele celor opt fonduri pe Bursa de la Bucureşti erau de 300 mil. lei, cele mai mari investiţii fiind în acţiunile celor cinci SIF-uri, Petrom şi BRD, iar investiţiile în obligaţiuni emise de companii româneşti erau de 50 mil. lei. Două treimi din activele cumulate ale celor opt fonduri, adică circa 2,2 mld. lei, sunt plasate în titluri de stat româneşti.
Investiţiile în acţiuni ale fondurilor sunt cele care fac diferenţa la randament şi implicit la pensia pe care o vor primi peste 20 de ani contribuabilii la aceste scheme de pensii.
Citeşte mai multe despre investiţiile fondurilor de pensii obligatorii pe www.zf.ro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe