Banii sau viaţa? Liderii lumii încep să îşi pună cea mai crudă întrebare

Suedia a devenit un exemplu pentru că refuză să se închidă. Economistul conservator suedez şi şeful de la Bruxelles, Fredrik Erixon, scrie în The Telegraph că „din punctul de vedere al suedezilor, restul lumii se angajează într-un experiment nechibzuit.”

Într-un comentariu pentru Sunday Times, Jonathan Sumption trage şi el un semnal de alarmă: “De îndată ce oamenii de ştiinţă încep să vorbească despre o izolare de o lună sau chiar trei sau şase luni, intrăm pe un tărâm al fanteziei sinistre în care coronavirusul a devenit cea mai mare ameninţare pentru societatea noastră. Generaţiile viitoare vor fi împovărate de datorii publice şi private. Şi aceste lucruri ucid”.

 

Înainte de a ajunge la spital, şi Boris Johnson făcea astfel de afirmaţii eroice. Afirma în toate conferinţele de presă că are „un plan de acţiune condus, pas cu pas, de oamenii de ştiinţă”. Cu toate acestea, e greu să urmezi „ştiinţa” atunci când epidemiologii sunt, la rândul lor, extrem de derutaţi. Dovadă stă faptul că însuşi Boris Johnson a stat trei zile la terapie intensivă, iar viaţa şi sănătatea i-au fost grav ameninţate.

 

Liderii lumii încep să îşi pună cruda întrebare “Banii sau viaţa?”, însă, pentru majoritatea oamenilor, viaţa va cântări întotdeauna mai greu. Este absolut normal ca, pentru o persoană sănătoasă psihic, instictul de supravieţuire imediată să fie mai puternic. Ei ar plăti oricât pentru un medicament care ar întârzia moartea unui bolnav de cancer chiar şi câteva săptămâni. 

 

Dar, pe de altă parte, şi sărăcia poate ucide. Şomerii, tinerii prost plătiţi şi mamele singure vor fi primii afectaţi. Profesorul Charles Swanton, cel mai cunoscut cercetător englez care luptă împotria cancerului avertizează că formele vindecabile ale bolii vor deveni nevindecabile pe măsură ce tratamentele se opresc. Sărăcia ucide, iar rata de deces în rândul copiiilor creşte pentru prima dată în decenii. Mai puţini bani pentru persoanele fără adăpost, pentru asistenţa socială, pentru familiile sărace sau pentru serviciile maternale vor însemna mai multe victime.

 

Din ce în ce mai multe ziare mari promovează criticii care ar vrea să lase virusul să se răspândească. Pe lângă dezastrul economic, ei invocă violenţa în familie şi problemele care ne pot afecta sănătatea mintală. Alţii vorbesc despre ameninţarea cenzurii şi a totalitarismului, care ar putea vedea în pandmeie un mediu propice de a se dezvolta.

 

Deocamdată, pentru a nu se produce o ruptură - desprinsă din filmele horror - între cei direct afectaţi de coronavirus şi cei (deveniţi) imuni, principala întrebarea ar trebui să fie: Cum ieşim din asta? Împreună!