Fenomen rar: copii născuţi cu cozi. Câte cazuri există, cum se remediază şi care sunt riscurile

Este vorba despre un fenomen foarte rar. Cu toate acestea, în unele cazuri, oamenii se pot naşte cu un apendice posterior dezosat sau o coadă reală care poate ajunge uneori până la 18 centimetri lungime.

Până în prezent, literatura ştiinţifică a numărat aproximativ 40 de bebeluşi născuţi cu o coadă moale care poate fi îndepărtată cu uşurinţă prin intervenţie chirurgicală.

Sursă de stigmatizare socială

Aceste situaţii particulare sunt adesea asociate cu o condiţie de superstiţie sau stigmatizare socială, astfel încât atunci când apar în zone sărace ale lumii, coada este ascunsă şi copiii nici măcar nu sunt duşi la spital.

Aceste cozi sunt considerate reziduul a ceea ce a fost cândva un adevărat organ funcţional: de fapt, anexele moi cu care se nasc unii copii au fost considerate istoric cozi „vestigiale”, adică structuri care au funcţionat cândva şi care astăzi, în schimb, sunt prezent doar într-o formă abia sugerată.

Aceste cozi vestigiale, totuşi, nu conţin oase, cartilaj sau măduva spinării şi într-adevăr există fără o funcţie precisă. Darwin însuşi propusese că aceste cozi schiţate ale oamenilor nu erau altceva decât accidente evolutive sau, în orice caz, „rămăşiţe” ale unui strămoş primate cu coadă.

Într-un articol Sciencealert, oamenii de ştiinţă din anii 1980 au fost de acord cu teoria evoluţiei lui Darwin, susţinând că o mutaţie genetică a eliminat cozile la oameni, dar că cozile, deşi rar, pot totuşi să reapară.

Ce sunt coada vestigială şi pseudocoada

În 1985, în Journal of Neurosurgery au fost definite două tipuri diferite de cozi cu care se pot naşte copiii: prima este tocmai coada vestigială, despre care se credea că a fost moştenită de la strămoşii noştri.

A doua este, totuşi, o excrescere din coccis, care poate include uneori şi osul şi care este cunoscută în mod obişnuit ca „pseudocoada”. Ambele anexe reprezintă probabil o fuziune incompletă a coloanei vertebrale, cunoscută sub numele de disrafism spinal. Formarea lor este aşadar o tulburare de creştere a embrionului, cel mai probabil cauzată de factori genetici şi de mediu.

Când un embrion uman ajunge la cinci săptămâni de dezvoltare, de fapt, se formează o structură asemănătoare cozii care, totuşi, este reabsorbită până în a opta săptămână de dezvoltare.

Dacă acest lucru nu se întâmplă, probabil că suntem în prezenţa unui defect congenital major. Bebeluşii născuţi cu cozi sunt mai susceptibili de a avea defecte neurologice.

Un articol publicat în 2008 în Journal of Pediatric Surgery a subliniat că cozile vestigiale nu sunt benigne, deoarece pot fi asociate cu disrafismul.