- Home
- Social
- CONSTANŢA, (04.04.2013, 19:01)
- Andreea Unturica , Cătălin Legănel
1 Mai pe litoralul românesc: Maşini de epocă, festivaluri, concerte şi Slujbă de Înviere pe plajă
Autorităţile locale, hotelierii şi proprietarii de cluburi vor organiza concerte, festivaluri de muzică şi modă, dar şi expoziţii şi parade de maşini moderne şi de epocă pentru cei 40.000 de turişti aşteptaţi pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, punctul culminant fiind Slujba de Înviere de pe plajă.
Urmărește
1295 afișări
1 Mai pe litoralul românesc: Maşini de epocă, festivaluri, concerte şi Slujbă de Înviere pe plajă (Imagine: Adriana Neagoe/ Mediafax Foto)
"Vom avea evenimente şi concerte în majoritatea staţiunilor şi în fiecare club din Mamaia, iar de 1 Mai intrăm împreună în tradiţionala paradă a asociaţiei noastre, cu 50 de maşini off-road, 30 de maşini de epocă şi motociclete, dar şi cu maşini de raliu, care vor promova Raliul Deltei - evenimentul anului în Delta Dunării, anunţat pentru perioada 31 mai - 01 iunie, la Tulcea. Vom încheia şirul evenimentelor organizate pentru minivacanţa de 1 Mai cu sărbătorile pascale, unde aducem Lumina de la malul mării", a informat preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, într-un comunicat de presă dat publicităţii joi.
Astfel, potrivit documentului citat, în staţiunea Mamaia, petrecerile vor fi deschise în ziua de 1 mai de parada cu maşini de epocă, motociclete, maşini off-road şi de raliu, plus autobuzele etajate, care se vor deplasa pe traseul Mangalia - staţiunile din sudul litoralului - Eforie Sud - Eforie Nord - Constanţa - Mamaia - Năvodari. La această paradă auto se va adăuga o expoziţie în aer liber - Expo Car Show "Conduceţi prudent", ce va fi organizată în faţa clubului Ego şi în parcarea aferentă, până pe 5 mai, la care vor participa 15 branduri auto de top din România.
Tot în staţiunea Mamaia vor fi organizate zeci de concerte, printre artiştii ce vor evolua în cluburi fiind Pepe, DJ M.O.S., Cabron, Alex Velea, Corina, Amerie, Ruby, DJ Simon&Pascal, DJ Willy Monfret, iar între 3 şi 5 mai va fi organizat festivalul de muzică electronică The Mission 1st of May.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
De asemenea, Mamaia va găzdui în perioada 1 - 5 mai şi FashionTV Summer Festival - eveniment de lansare a sezonului estival, la care se adaugă petreceri FashionTV în cluburile de pe litoral deschise special pentru 1 Mai.
Şi în celelalte staţiuni de pe litoral vor avea loc diferite manifestări şi petreceri pentru turiştii ce vor veni la mare în minivacanţa de 1 Mai. Astfel, la Eforie vor fi organizate petreceri câmpeneşti, concerte de muzică pop, rock şi folclor, "Crosul litoralului" dar şi un concurs de ciclism, în timp ce în Mangalia va fi organizat un Festivalul Florilor, iar plaja dintre staţiunile Venus şi Saturn va găzdui concerte de muzică electronică.
Atât la Mangalia, cât şi în Mamaia şi Constanţa va fi organizată Slujba de Înviere pe plajă.
Corina Martin precizează că hotelierii şi agenţiile de turism au lansat oferte la nivelul tarifelor de anul trecut şi se înregistrează deja o creştere a cererii de cumpărare a pachetelor turistice cu peste 20 la sută faţă de 2012.
"Litoralul Românesc este destinaţia vedetă pentru petrecerea minivacanţei de 1 Mai, destinaţia preferată în primul rând de tinerii amatori de distracţii şi cluburi, dar şi de celelate categorii de turişti, având în vedere că vom deschide sezonul într-o maxi mini-vacanţă în acest an. Am apreciat înţelegerea primului ministru faţă de problemele turismului românesc şi, ca urmare a deciziei sale de acceptare a solicitării noastre de a aproba zilele de 2 şi 3 mai ca zile libere, avem o excelentă ocazie de a organiza evenimente incendiare pentru a deschide în forţă sezonul estival 2013. Ne aşteptăm la un număr record de peste 40.000 de turişti pe litoral", a mai spus Corina Martin.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe