Percheziţiile au fost făcute de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
De asemenea, poliţiştii au constatat o infracţiune la regimul armelor şi muniţiilor.
Activităţile au vizat sediul unor instituţii publice şi societăţi comerciale, precum şi locuinţele unor persoane implicate în săvârşirea de infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tăiere ilegală arbori şi furt de arbori.
Din cercetări a reieşit că nouă persoane ar fi săvârşit fapte ilicite în domeniul silvic, prin constituirea, sub directa coordonare a unui reprezentant al unei instituţii, a unui sistem de natură a permite tăierea fără drept şi valorificarea masei lemnoase rezultate din suprafeţele de fond forestier aflat în proprietate public-privată.
Prejudiciul prin activitatea infracţională este de 1.000.000 de lei.
Faţă de cele nouă persoane bănuite au fost emise mandate de aducere, iar în urma audierilor a fost dispusă măsura controlului judiciar.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Harghita, Neamţ şi Vrancea, precum şi jandarmi.
„Nouă persoane, sub directa coordonare a unui primar de comună, au constituit un sistem de natură a permite tăierea fără drept şi valorificarea masei lemnoase rezultate din suprafeţele de fond forestier aflat în proprietate public-privată, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 1.000.000 lei”, arătau luni procurorii de la Parchetul General.