- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
A ŞASEA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ s-a încheiat mai devreme. Traian Igaş, printre protestatari: Şi spiritual, şi în calitate de ministru pot fi alături de manifestanţi - GALERIE FOTO
Cea de-a şasea zi de protest din Piaţa Universităţii s-a terminat, pentru prima oară mai devreme decât ora limită până la care un miting, chiar şi neautorizat, este lăsat să se desfăşoare.
A ŞASEA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Sute de persoane, în Piaţa Universităţii (Imagine: Adriana Neagoe/Arhiva Mediafax Foto)
UPDATE 23.30 - Participanţii la protestul de miercuri au început să plece încă dinainte de ora 23.00, astfel că, mai devreme cu o oră de miezul nopţii, din cele două zone de manifestaţie, trotuarul din faţa Teatrului Naţional şi fântâna de la Piaţa Universităţii, doar cea de-a doua rămăsese activă.
După încă o jumătate de oră, şi cei de aici, majoritatea tineri, au plecat spre case, promiţând însă că vor reveni şi joi.
UPDATE 23.10 - Ministrul de Interne, Traian Igaş, aflat miercuri seara în Piaţa Universităţii unde s-au strâns manifestanţi, a declarat presei că şi spiritual, şi în calitatea pe care o are poate fi alături de aceştia, afirmând că la momentul revoluţiei din 1989 a protestat şi el în stradă.
"A te manifesta şi a-ţi expune motivele sufleteşti pe care le ai nu este rău. Sunt unul dintre cei care în '89 a protestat în stradă. Nu sunt de acord cu huliganii care provocă panică, haos", a afirmat Traian Igaş.
Totodată, Igaş a spus că nu este de acord cu ce au făcut unii dintre protestatari, ministrul făcât apel la respectarea legii.
UPDATE 23.00 - Protestatarii care au manifestat pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional au părăsit zona, astfel că la ora transmiterii acestei ştiri singura zonă animată de protestatari era cea din faţa fântânii de la Facultatea de Arhitectură, unde se mai aflau aproximativ 300 de persoane.
În majoritate tineri, aceştia şi-au continuat protestul afişând bannere cu mesaje împotriva preşedintelui, Guvernului şi clasei politice în ansamblul ei şi scandând lozinci la îndemnul aceluiaşi amfitrion ca şi seara trecută, Claudiu Crăciun, profesor la SNSPA.
Tot în zona fântânii de la Universitate, în urmă cu aproximativ jumătate de oră a avut loc un incident provocat de un bărbat care purta o şapcă având însemnele PNL, care, însoţit de alte persoane, a rupt un banner aparţinând reprezentanţilor unui ONG pe care era scris mesajul "USL=PDL=MIZERIE". Incidentul nu a fost sancţionat de Jandarmerie.
UPDATE 22.15 - În Piaţa Universităţii mai sunt aproximativ 500 de persoane, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Marius Militaru.
UPDATE 20.14 - Două persoane care aveau cuţite şi alte trei asupra cărora jandarmii au găsit substanţe interzise au fost ridicate din Piaţa Universităţii şi conduse la secţii de poliţie, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.
Persoanele asupra cărora jandarmii au găsit două cuţite au fost duse la Secţia 3 de Poliţie, iar cele trei persoane ridicate pentru deţinere de substanţe interzise au fost conduse la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, a spus Georgian Enache.
UPDATE 19.25 - Un bărbat din Piaţa Universităţii care a afişat un banner cu mesaj interzis a fost dus la secţia de poliţie, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.
Bărbatul se afla în zona Palatului Şuţu, iar în momentul în care a afişat bannerul pe care scria "Legalizaţi marijuana", mai mulţi oameni aflaţi în zonă s-au repezit spre el să îl ia la bătaie. Acesta a fost scos de forţele de ordine din mulţimea furioasă.
Jandarmii l-au ridicat din zonă şi l-au dus la secţia de poliţie.
UPDATE 18.50 - Aproximativ 300 de persoane s-au adunat, miercuri, până la ora 18.00, în Piaţa Universităţii, nicio persoană nefiind ridicată pentru a fi dusă la poliţie, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.
Jandarmii din Piaţa Universităţii fac şi miercuri filtre şi control corporal preventiv, pentru depistarea persoanelor care au asupra lor obiecte interzise, a spus Georgian Enache.
Acţiuni de protest au loc miercuri, pentru a şasea zi consecutiv, atât în Capitală, cât şi în mai multe oraşe din ţară.
Protestele au fost declanşate săptămâna trecută, după demisia lui Raed Arafat, în semn de susţinere a fondatorului SMURD. Acţiunile de protest au continuat şi după decizia lui Raed Arafat de a reveni, începând de marţi, în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Bucureştiul a schimbat însă liniile pentru protestul de marţi seară de la Universitate. Huliganii de peluză, majoritari luni seară, au rămas aproape în totalitate pe dinafară, locul fiindu-le luat de tineri şi mai puţin tineri care, cu mesaje clare şi corecte, au credibilizat acţiunea civică.
Dacă, după o noapte de duminică de foc, protestul de luni seară a fost pentru mulţi doar un pretext pentru o nouă bătaie cu jandarmii, marţi seară huliganii, descurajaţi probabil şi de dosarele penale care le-au fost deschise în zilele precedente, au fost aproape absenţi, lăsând loc unei manifestaţii paşnice dar energice. Astfel, protestatarii au avut pe pancarte şi scandări teme punctuale precum justiţia, sănătatea, administraţia, taxele sau contractele dubioase pe care de-a lungul anilor presa le-a calificat drept acte de corupţie.
În zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură, protestatarii au fost "conduşi" de un cadru didactic de la SNSPA, în jurul său fiind masaţi majoritatea reprezentanţilor ONG-urilor importante din România, prezenţi şi ei la miting în număr mare. Li s-au alăturat studenţi, profesori sau tineri de o cu totul altă factură decât cei majoritari în seara precedentă. Cu toţii purtau pancarte cu sloganuri conţinând revendicări politice, sociale, dar şi ironii la adresa clasei politice actuale şi în special a preşedintelui Băsescu.
Pe una dintre pacarte se putea citi, spre exemplu, mesajul "Incompetenţa este crimă", în timp ce pe o alta stătea scris: "Corupţia: Gazele - Austria, Apa - Franţa, Curentul - Italia, Aurul - Offshore". Un alt protestatar agita un desen în care portretul lui Ceauşescu ieşea dintr-un corp dezintegrat de-al lui Băsescu.
"Generaţia Facebook", aşa cum scria pe unul dintre bannerele tinerilor de la fântână, avea însă şi mesaje mai adânci: "1989 - Revoluţie, 2012 - Evoluţie".
Faţă de zilele trecute, marţi au început să apară şi nemulţumirile clare, punctuale: "Asta nu e justiţie!" sau "Unde sunt banii noştri?". Ironiile de genul "Jandarmeria, apără-i chelia!" sau "Am adus vaporul, pleci?" scris pe o bucată de polistiren decupată în formă de vapor au luat locul scandărilor triviale din serile trecute.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO