Doi tineri, în vârstă de 28 şi 29 de ani, au murit, iar o fată de 19 ani a fost rănită, în urma accidentului din comuna Vetrişoaia. Unul dintre bărbaţii decedaţi este Marius Niţică, şeful Postului de Poliţie din localitate, care se afla în timpul liber.
„Este vorba despre un coleg al nostru. Avea 28 de ani”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Gheorghiţă Bogdan, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Surse oficiale susţin că tinerii se întorceau de la o partidă de vânătoare.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a întâmplat accidentul.