- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.07.2013, 15:39)
- Catalin Lupasteanu
ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU: Ce a declarat patronul Gregory Tour în faţa procurorilor
Patronul Gregory Tour, Ştefan Grigore, a declarat că a fost, luni, la Parchetul instanţei supreme pentru a duce mai multe documente, precizând că analizele şi actele şoferilor sunt în regulă, iar autocarele firmei sunt de ultimă generaţie, cumpărate din Germania.
Urmărește
1382 afișări
ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU: Ce a declarat patronul Gregory Tour în faţa procurorilor
Ştefan Grigore s-a prezentat luni la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a dat noi declaraţii în faţa procurorilor care cercetează cauzele accidentului din Muntenegru.
La ieşirea din sediul Parchetului instanţei supreme, Ştefan Grigore, patronul firmei care a asigurat transportul turiştilor implicaţi în accidentul care a avut loc pe 23 iunie, în Muntenegru, a arătat că a absolvit Liceul Militar şi Academia Tehnică Militară, apoi Academia de Studii Economice, având calitatea de economist, că timp de şapte ani, respectiv din 2000 până în 2007, a fost directorul unei bănci şi că din 2007 este patronul agenţiei de turism Gregory Tour.
Ştefan Grigore a spus că a prezentat, până la acest moment, toate documentele necesare procurorilor în ancheta privind accidentul din Muntenegru, precizând că acestea sunt în regulă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
Grigore a mai spus că sâmbătă a revenit în ţară directorul de transport, care a arătat că până în prezent nu i-a fost furnizată nicio informaţie oficială de către autorităţile muntenegrene, astfel că toate informaţiile pe care şi el le prezintă au un caracter neoficial, "pe surse".
Întrebat de jurnalişti dacă anvelopele autocarului care s-a răstunrat în Muntenegru ar fi fost uzate, Grigore a precizat că nu are informaţii în acest sens, mai multe detalii putând oferi directorul de transport al firmei. El a precizat însă că firma schimbă periodic, în funcţie de anotimp, cauciucurile pentru autocare, reafirmând că autocarul care s-a răsturnat era în stare bună de funcţionare.
Patronul Gregory Tour a adăugat că, pentru a fi la standarde ridicate, toate autocarele firmei sale sunt noi, cumpărate din Germania şi că problemele minore care apar sunt rezolvate la service-ul Man din România sau la service-uri de pe trasee, în cazul în care la autocare apare o defecţiune pe traseu. El a precizat că autocarele firmei sale sunt de ultimă generaţie, pentru a menţine un standard ridicat pentru clienţi.
Întrebat de ce a subînchiriat serviciile firmei Gregory Tour Serv firmei Gregory Tour Holiday, Ştefan Grigore a spus că deţine cele două societăţi, dar prima este transportator şi deţine licenţă de transport prelungită anual din 2005, fiind înfiinţată în 2002, iar cea de a doua este agenţia de turism, care vine cu servicii precum cazare, masă sau transport cu avionul, autocarul sau maşina.
Întrebat dacă şoferul autocarului, George Ciobanu, avea aviz psihologic, Ştefan Grigore nu a dat un răspuns clar, arătând doar că "toate documentele au fost prezentat procurorilor".
Patronul firmei Gregory Tour a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că şoferul care conducea autocarul în momentul producerii accidentului din Muntenegru era angajat al unei alte companii şi fusese detaşat, având toate actele în regulă.
Citeşte şi:
Patronul Gregory Tour: Şoferul autocarului era detaşat la noi şi avea toate actele în regulă
BACALAUREAT 2013: Tot ceea ce trebuie să ştii despre examenul din acest an
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe