ADMITERE LICEU 2013: Unde au rămas locuri libere pentru elevii nerepartizaţi

Un număr de 145.392 de absolvenţi ai claselor a VIII-a, reprezentând 99,65 la sută din totalul lor, au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal, luni, conform uneia dintre opţiunile exprimate, informează Ministerul Educaţiei Naţionale. Alţi 504 candidaţi nu au putut fi repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să permită încadrarea lor în vreo unitate de învăţământ.

Urmărește
5859 afișări
Imaginea articolului ADMITERE LICEU 2013: Unde au rămas locuri libere pentru elevii nerepartizaţi

ADMITERE LICEU 2013: Unde au rămas locuri libere pentru elevii nerepartizaţi (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Pentru cei care nu fost repartizaţi în prima etapă mediafax.ro prezintă LOCURILE RĂMASE LIBERE pentru toate liceele din ţară:

Bistriţa: Cea mai mare concurenţă - la profilul real de la "Rebreanu", unde ultima medie a fost 9,58

Cea mai mare concurenţă la repartizarea în învăţământul liceal a fost, în judeţul Bistriţa-Năsăud, la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa, la profilul real bilingv - ştiinţe ale naturii, unde ultima medie de admitere a fost 9,58, în timp ce la un liceu din Teaca s-a intrat cu 3,59.

Potrivit portalului Admitere 2013, în Bistriţa-Năsăud, cea mai mare concurenţă a fost la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa la profilul real bilingv - ştiinţe ale naturii, unde ultima medie de intrare a fost 9,58.

Pe locul al doilea s-a situat clasa de ştiinţe ale naturii de la Colegiul Naţional "Andrei Mureşanu" din Bistriţa, unde ultimul admis a avut 9,28, iar pe locul al treilea clasa de matematică-informatică de la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu", unde ultima medie a fost 9,27. Pe locul al patrulea se află clasa de profil uman - ştiinţe sociale de la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa, cu ultima medie de intrare 9,19.

La polul opus se află Liceul Teoretic "Constantin Romanu Vivu" din Teaca, profilul servicii, clasa de comerţ, unde s-a intrat cu 3,59, urmat de Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu" din Maieru, profilul tehnic, clasa de industrie textilă şi pielărie, unde s-a intrat cu 3,98, şi de Liceul Tehnologic Agricol din Beclean, unde s-a intrat cu media 4,02 la profilul de protecţie a mediului.

Conform sursei citate, în judeţ, cea mai mare medie de intrare la liceu a fost 10, la Colegiul Naţional "Andrei Mureşanu" din Bistriţa, Colegiul Naţional "George Coşbuc" din Năsăud şi Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Beclean, iar cea mai mică a fost 3,59, la Liceul Teoretic "Constantin Romanu Vivu" din Teaca.

Cu media 10 au intrat la liceu cinci eleve, patru la profil real - ştiinţe ale naturii de la licee din Bistriţa, Năsăud şi Beclean, iar una la profil economic la un liceu din Beclean. Astfel, Lavinia Ciobanu a intrat la clasa de ştiinţe ale naturii de la Colegiul Naţional "George Coşbuc" din Năsăud, Dalma Daroczi va învăţa la acelaşi profil, dar la Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Beclean, Cristina Stupinean şi Teodora Toca - clasa de ştiinţe ale naturii de la Colegiul Naţional "Andrei Mureşanu" Bistriţa.

O altă elevă cu media 10, Rahela Pogăcean, va studia la profilul economic de la Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Beclean.

Cea mai mică medie cu care s-a intrat la liceu în această etapă de repartizare a fost 3,59 şi i-a aparţinut Loredanei Rostaş, care a fost repartizată la Liceul Teoretic "Constantin Romanu Vivu", profilul servicii, clasa de comerţ. La aceleaşi liceu, profil şi clasă, au mai fost repartizaţi şi elevii care au obţinut penultima medie de admitere (Laurenţiu Crăciun - 3,80) şi antepenultima medie de admitere (Rareş Rostaş - 3,87).

Potrivit portalului Admiterea 2013, din Bistriţa-Năsăud au fost repartizaţi în licee, în această primă etapă, 2.384 de elevi. În urma acestei etape au rămas nerepartizaţi şase candidaţi din Şintereag, Rebrişoara, Năsăud, Rebra, Bichigiu şi Telcişor.

Bihor: Cel mai ridicat prag la admitere - la Colegiul "Mihai Eminescu", ultima medie fiind 9,7

Cel mai ridicat prag la admiterea în licee în judeţul Bihor a fost la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea, unde ultima medie a fost 9,7, în timp ce la un colegiu tehnic din municipiu s-a intrat cu media 3,58.

Conform rezultatelor publicate după prima etapă a repartizării computerizate, în Bihor, şase elevi nu au fost distribuiţi la niciun liceu.

Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Bihor, Daniel Negrean, cauza cea mai probabilă este că aceşti elevi nu şi-au completat suficiente opţiuni pe fişele de înscriere.

"Aceşti elevi se vor putea înscrie, alături de cei care nu s-au înscris deloc la prima sesiune de admitere, în cea de-a doua repartizare computerizată. Înscrierile încep chiar miercuri, iar rezultatele vor fi afişate în 1 august", a explicat Daniel Negrean.

În timp ce colegiile tehnice şi grupurile şcolare nu şi-au completat clasele, la şcolile cu prestigiu din Oradea a fost concurenţă mare, dovadă fiind mediile cu care s-a intrat.

Cel mai ridicat prag pentru admiterea în liceu în judeţul Bihor s-a înregistrat la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea, ultima medie pentru profilul ştiinţe ale naturii fiind 9,7. Pentru clasele aceluiaşi profil, la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea, ultima medie a fost 9,69.

Clasamentul şcolilor căutate de elevii bihoreni este completat de Liceul Teologic Baptist "Emanuel" din Oradea, unde ultima medie de admitere la clasa de matematică-informatică a fost 9,44.

La polul opus, cu cele mai mici medii s-a intrat la Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi" din Oradea, unde ultima medie de admitere la clasa de mecanică este 3,58, şi la Liceul Tehnologic "Horea" din Marghita, unde la profilul industrie textilă şi pielărie s-a intrat şi cu media 3,66.

Braşov: Cinci elevi au intrat la liceu cu 10; un elev a rămas nerepartizat deşi a avut media 8,63

Cinci elevi din judeţul Braşov au intrat la liceu cu media 10, patru dintre ei la Colegiul "Andrei Şaguna" din Braşov şi unul la Colegiul "Radu Negru" din Făgăraş, în timp ce media cea mai mică a fost 3,62, la un colegiu tehnic tot din Braşov, iar un elev a rămas nerepartizat deşi a avut media 8,63.

Unitatea de învăţământ la care s-a intrat cu cele mai mari medii este Colegiul Naţional "Andrei Şaguna" din Braşov, unde au fost înregistrate patru medii de 10, iar ultima medie de admitere a fost 9,56.

Pe următorul loc se situează Colegiul Naţional de Informatică "Dr. Grigore Moisil", unde ultima medie de intrare a fost 9,24.

De asemenea, la Colegiul Naţional "Dr. Ioan Meşotă" cea mai mică medie de intrare a fost 9,11, iar la Colegiul Naţional "Unirea" ultima medie de admitere a fost de 7,14.

La Colegiul Naţional "Radu Negru" din Făgăraş un elev a intrat cu media 10, ultima medie de admitere fiind 8,75.

La popul opus, cea mai mică medie de intrare, 3,62, s-a înregistrat Colegiul Tehnic "Remus Răduleţ" din Braşov, la specializarea mecanică.

Medii de admitere sub 4 au mai fost înregistrate la Liceul "Sextil Puşcariu" din Bran (3,70), Colegiul "Aurel Vijoli" din Făgăraş (3,68), la Liceul "V. Jinga" din Săcele (3,93), la Coelgiul Tehnic "Transilvania" Braşov (3,84) şi la Colegiul de Agricultură şi alimentaţie "Ţara Bârsei" din Prejmer (3,84).

După prima etapă de repartizare un singur elev a rămas nerepartizat, deşi a obţinut media 8,63, deoarece acesta a completat pe fişa de înscriere prea puţine opţiuni.

Pentru a doua etapă a repartizării, în judeţul Braşov au mai rămas neocupate 930 de locuri în 19 unităţi de învăţământ. Cele mai multe locuri libere, 88, sunt la specializarea mecanică de la Colegiul Tehnic "Transilvania" din Braşov.

Buzău: Ultima medie la Colegiul Haşdeu - 9,54; la un liceu tehnologic s-a intrat cu 3,64

Colegiul "Bogdan Petriceicu Hasdeu" şi Colegiul "Mihai Eminescu" din Buzău se află în topul liceelor la care s-a intrat cu cele mai mari medii, la primul ultima medie de admitere fiind 9,54, în timp ce media cea mai mică, 3,64, s-a înregistrat la Liceul Tehnologic "Victor Frunză" din Râmnicu Sărat.

La profilul filologie de la Colegiul Naţional "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din municipiul Buzău ultima medie de admitere a fost 9,54, în timp ce la cele două clase de informatică-matematică ultimele medii au fost 9,70 şi 9.85, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", tot din Buzău, ultima medie de intrare a fost 9,04, iar la Liceul Pedagogic, 8,88.

De asemenea, la un liceu din localitatea Pătârlagele, la profilul matematică-informatică, ultima medie de admitere a fost 8,99. De altfel, pentru acest liceu au optat şi trei elevi din judeţul Buzău care au obţinut media 10 la evaluarea naţională.

La polul opus se află Liceul Tehnologic "Victor Frunză" din Râmnicu Sărat, unde ultima medie de intrare a fost 3,64. Totodată, la liceele din Lopătari şi Verneşti ultima medie a fost 3,65.

La Colegiul Agricol din Buzău, la profilul mecanică, ultimul elev admis a avut media 3,89.

În judeţul Buzău, trei candidaţi au rămas nerepartizaţi întrucât au făcut prea puţine opţiuni. Astfel, este vorba despre două eleve din localitatea Buda, care au avut medii de 3,42 şi 4,80 şi de o elevă din localitatea Corbu, cu 4,25.

După prima etapă de repartizare computerizată, în judeţul Buzău au rămas neocupate circa 870 de locuri.

Constanţa: La două licee s-a intrat cu media 10; cea mai mică, 3,68, la un liceu tehnologic

Cea mai mare medie de admitere în liceu în judeţul Constanţa a fost 10 şi s-a înregistrat la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa şi la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Medgidia, în timp ce media cea mai mică a fost 3,68, la Liceul Tehnologic "Carsium" din Hârşova.

La nivelul judeţului Constanţa, 99,58 la sută dintre absolvenţii de clasa a VIII-a au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal, conform uneia dintre opţiunile exprimate, şi numai 21 de candidaţi nu au putut fi repartizaţi în această etapă.

Potrivit datelor prezentate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, din cei 4.969 de candidaţi înscrişi la prima etapă de admitere în liceu, 4.948 de absolvenţi de clasa a VIII-a (99,58 la sută) au fost repartizaţi conform uneia dintre opţiunile exprimate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe de altă parte, 21 de candidaţi, 13 din mediul urban şi opt din mediul rural, nu au fost repartizaţi, deoarece nu au bifat suficiente opţiuni pe fişa de înscriere.

"Cei 21 de candidaţi rămaşi nerepartizaţi se pot adresa unităţilor de învăţământ unde au absolvit pentru a doua etapă de admitere în învăţământul liceal", a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa, Ancuţa Ciobanu.

De asemenea, au fost 109 absolvenţi de clasa VIII-a de la unităţi de învăţământ din alte judeţe, cu opţiuni în judeţul Constanţa, unul singur rămânând nerepartizat.

La două licee din judeţ cea mai mare medie de admitere a fost 10, fiind vorba despre Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia şi Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa.

De altfel, Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" ocupă locul al treilea la nivel naţional privind mediile de admitere, ultima medie de intrare fiind 9,72.

La Colegiul Naţional "Ovidius", care se află pe locul al nouălea la nivel naţional, prima medie de admitere a fost 9,99, iar ultima - 9,58.

La polul opus s-au aflat câteva zeci de licee şi colegii, unde s-a putut intra cu medii mai mici de 5, ultimele pe listă fiind Colegiul Tehnic "Pontica" din Constanţa - 3,90, Liceul Tehnologic "Ion Bănescu" din Mangalia - 3,79, Liceul Tehnologic "Lazăr Edeleanu" din Năvodari - 3,75, cea mai mică medie de admitere înregistrându-se la Liceul Tehnologic "Carsium" din Hârşova - 3,68.

"Ca urmare a încheierii primei etape de admitere în învăţământul liceal, 913 locuri au rămas libere în unităţi de învăţământ în judeţul Constanţa, cele mai multe fiind pe filieră tehnologică - 799 de locuri libere. De asemenea, din totalul de 913 locuri rămase libere, 467 de locuri sunt din unităţi de învăţământ din municipiul Constanţa", a mai spus reprezentantul ISJ Constanţa.

Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare sau care nu au fost repartizaţi după prima etapă a admiterii se va realiza în perioada 17 - 22 iulie. A doua etapă a repartizării computerizate va avea loc în 25 iulie.

Hunedoara: Ultima medie de admitere la Colegiul "Decebal" - 9,75; la un liceu tehnologic - 3,5

Colegiul Naţional "Decebal" din Deva a înregistrat cea mai mai concurenţă în rândul elevilor hunedoreni, ultima medie de intrare la profilul ştiinţele naturii fiind 9,75, iar la polul opus s-a situat un liceu tehnologic din Crişcior, unde s-a intrat cu media 3,51, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara, cele mai mari medii de admitere în clasa a IX-a în judeţ au fost înregistrate la Colegiul Naţional "Decebal" din Deva, unde ultima medie de intrare la profilul ştiinţele naturii a fost 9,75.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Hunedoara, Marta Mathe, a afirmat că medii mari de admitere în clasa a IX-a au fost şi la Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din Petroşani, unde ultima medie de intrare la profilul ştiinţele naturii a fost 9,63.

Cea mai mică medie cu care a fost repartizat un elev în clasa a IX-a este 3,51, la Liceul Tehnologic "Crişan" din Crişcior.

"Dintre cei 3.175 de candidaţi înscrişi pentru admiterea în clasa a IX-a, trei au rămas nerepartizaţi, deşi avem aproape 800 de locuri libere în judeţul Hunedoara, ceea ce înseamnă că şi-au pus prea puţine opţiuni pe listă. Mediile celor care nu au fost admişi sunt între 4,97 şi 6,97", a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Hunedoara.

Mathe a adăugat că aproximativ 500 de elevi de clasa a VIII-a urmează să îşi dea corigenţele în perioada următoare şi vor fi repartizaţi în a treia etapă, pe locurile rămase libere.

Timiş:40 de clase a IX-a nu au fost formate din lipsă de elevi, după prima repartizare computerizată

Un număr de 40 de clase a IX-a nu au fost formate în judeţul Timiş, după prima etapă a repartizării computerizate, 1.033 de locuri rămânând neocupate la profilele tehnic şi teoretic şi 86 de locuri la profilul vocaţional, iar zece elevi din judeţ nu au fost repartizaţi.

Inspectorul şcolar general adjunct al judeţului Timiş, Aura Danielescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, că 40 de clase a IX-a nu au fost formate în urma primei etape a repartizării computerizate, din lipsă de elevi, acest lucru însemnând "restrângere de activitate" pentru profesori.

"Un număr de 40 de clase a IX-a de liceu nu au fost formate în urma repartizării computerizate, în Timiş. Nu sunt şanse prea mari să se completeze locurile, sunt doar zece elevi nerepartizaţi, plus cei care mai vin din alte judeţe, dar este un număr mic cu care nu se vor putea ocupa toate locurile rămase libere", a declarat Aura Danielescu.

Danielescu a precizat că elevii care au rămas nerepartizaţi nu au completat corect opţiunile, urmând să fie repartizaţi în cea de-a doua etapă. De asemenea, cei care au fost repartizaţi într-o clasă care nu se formează au o şansă la toamnă, în cea de-a treia etapă a repartizării computerizate.

Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, în judeţul Timiş au rămas 1.033 de locuri libere la profilele tehnic şi teoretic şi 86 la profilul vocaţional.

"Raportat la numărul de elevi care au terminat clasa a VIII-a era de aşteptat să rămână atâtea locuri neocupate. Oricum, mai sunt două etape, dar nu se vor ocupa toate locurile rămase libere. Este o problemă mare pentru colegii noştri, care vor intra în restrângere de activitate", a declarat Aura Danielescu.

Inspectorul şcolar a explicat că planul de şcolarizare s-a făcut în decembrie 2012 pe baza datelor de atunci, conform cărora erau 5.463 de elevi în clasa a VIII-a, în Timiş. La Evaluarea Naţională s-au înscris 4.873 dintre care 4.735 au susţinut examenul.

În Timiş sunt şi licee cu mai mult de o clasă neformată. Astfel, la Colegiul Tehnic "Ion Mincu" din Timişoara, la profilul electronică şi automatizări, au rămas libere 99 locuri dintr-un total de 145, iar la profilul construcţii, instalaţii lucrări publice sunt 84 locuri rămase libere dintr-un total de 116. La clasa de arhitectură sunt 19 locuri ocupate, dintr-un total de 56.

La Liceul Auto din Timişoara, profilul electric, sunt 48 de locuri libere din 58.

De asemenea, la clasa de teologie a Liceului Pedagogic "Carmen Sylva" din Timişoara sunt 13 locuri neocupate şi 15 ocupate.

"Speranţa stă în corigenţi, pentru completarea unor clase, pentru că după ce îşi dau corigenţele vor veni şi ei la repartizarea din toamnă", a mai spus Aura Danielescu.

Etapa a doua a repartizării computerizate va avea loc miercuri, iar cea de-a treia etapă se va desfăşura în luna septembrie.

În judeţul Timiş, cea mai mare medie de admitere în liceu a fost 9.58 şi s-a înregistrat la Colegiul Naţional "C.D. Loga" din Timişoara, la profilul matematică-informatică. Media cea mai mică a fost de 3.69 şi s-a înregistrat la Liceul Tehnologic "Petre Mitroi" din Biled, judeţul Timiş.

Suceava: La patru colegii din judeţ media de admitere a fost 10; cea mai mică - 3,79

Opt elevi din judeţul Suceava au intrat cu media 10 la licee din Suceava, Rădăuţi şi Siret, în timp ce cea mai mică medie de admitere, 3,79, a fost înregistrată la Colegiul Tehnic din Siret, la specializarea mecanică, iar 1.081 de locuri au rămas neocupate.

Cei 6.135 de elevi din judeţul Suceava, care s-au înscris la admitere pentru cele 7.224 de locuri disponibile în unităţile liceale sucevene, au fost repartizaţi conform uneia dintre opţiunile exprimate. Acestora li s-au adăugat 76 de elevi din alte judeţe care au optat pentru un liceu sucevean.

Patru dintre cei opt elevi suceveni care au obţinut media 10 au optat pentru Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Suceava, doi pentru Colegiul Naţional "Eudoxiu Hurmuzachi" din Rădăuţi şi câte unul pentru Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Suceava şi Colegiul Tehnic "Laţcu Vodă" din Siret.

La specializarea matematică-informatică bilingv engleză, ultima medie de admitere a fost 9,80 la Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Suceava şi 9,72 la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Suceava, în timp ce la specializarea matematică-informatică biligv germană ultima medie de admitere a fost 9,50 la Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Suceava, la acelaşi colegiu ultima medie de admitere la specializarea matematică-informatică bilingv franceză fiind 7,37.

Tot la specializarea matematică-informatică, ultimele medii de admitere au fost 9,49 la Colegiul Naţional "Petru Rareş" Suceava, 9,42 la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" Suceava, 9,11 la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Suceava, 8,99 la Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" din Câmpulung Moldovenesc, 8,86 la Colegiul Naţional "Eudoxiu Hurmuzachi" din Rădăuţi, 8,80 la Colegiul "Nicu Gane" din Fălticeni, 8,60 la Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava, 8,36 la Liceul Teoretic "Ion Luca" din Vatra Dornei şi la Colegiul "Alexandru cel Bun" din Gura Humorului, 8,27 la Colegiul Tehnic "Mihai Băcescu" Fălticeni, 7,47 la Colegiul Tehnic "Laţcu Vodă" din Siret şi 7,02 la Colegiul Naţional de Informatică "Spiru Haret" Suceava.

La specializarea ştiinţele naturii, ultima medie de admitere a fost 9,51 la Colegiile naţionale "Ştefan cel Mare" şi "Petru Rareş" din Suceava, la Colegiul Naţional "Nicu Gane" din Fălticeni - 9,10 la Colegiul Naţional "Eudoxiu Hurmuzachi" din Rădăuţi - 9,25, la Colegiul Tehnic "Laţcu Vodă" din Siret - 8,75, la Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" din Câmpulung Moldovenesc - 8, 35, la Colegiul "Alexandru cel Bun" din Gura Humorului - 8,17, iar la Colegiul Naţional "Spiru Haret" din Suceava- 7,31 .

La specializarea filologie, ultima medie de admitere a fost 8,99 la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Suceava, 8,87 la Colegiul Naţional "Eudoxiu Hurmuzachi" Rădăuţi, 8,46 la Colegiul Tehnic "Laţcu Vodă" Siret şi 8,44 la Colegiul Naţional "Nicu Gane" Fălticeni.

La specializarea ştiinţe sociale, ultima medie de admitere a fost 9,35 la Colegiul Naţional "Petru Rareş" Suceava, 9,31 la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" Suceava, 9,04 la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Suceava, 9 la Colegiul Naţional "Eudoxiu Hurmuzachi" din Rădăuţi, 8,59 la Colegiul Naţional "Nicu Gane" Fălticeni, 8,07 la Colegiul Tehnic "Mihai Băcescu" Fălticeni şi 8,01 la Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" Câmpulung Modovenesc.

Cele mai mici medii de admitere s-au înregistrat la specializarea mecanică - 3,79 la Colegiul Tehnic "Laţcu Vodă" Siret, 3,88 la Liceul Tehnologic "Iorgu Vîrnav Liteanu" din Liteni, 4,01 la Colegiul Tehnic "Al.I. Cuza" Suceava şi 4,09 la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.

În urma primei repartizări computerizate au rămas neocupate 1.081 de locuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici