- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
AJUTOARE PENTRU SINISTRAŢI: 634 de tone de alimente şi haine au fost trimise în zonele afectate de ninsoare
Elicoptere şi autocamioane militare au distribuit, până vineri la prânz, de la începutul operaţiunilor de sprijin umanitar, 634 tone de alimente, apă şi haine populaţiei izolate din 149 localităţi din centrul şi sudul ţării, în baza solicitărilor de la administraţia publică locală, informează MApN.
AJUTOARE PENTRU SINISTRAŢI: 634 de tone de alimente şi haine au fost trimise în zonele afectate de ninsoare (Imagine: Alexandru Mihaescu/Mediafax Foto)
Ministerul precizează că personalul acestuia continuă să acţioneze, vineri, pentru transportul alimentelor şi bunurilor de strictă necesitate şi ajutorarea persoanelor aflate în localităţi afectate de ninsorile abundente.
"Astfel, au fost executate 239 de misiuni umanitare, dintre care 175 cu autocamioane DAC 665 T, 12 transporturi cu aeronave C-27J Spartan, trei cu aeronava C-130 Hercules şi 57 cu elicoptere IAR-330 PUMA. Ajutoarele umanitare au fost oferite de persoane fizice şi juridice, de asociaţii şi patronate ale producătorilor din industria alimentară, precum şi de personalul armatei, în centrele de colectare deschise de Ministerul Apărării Naţionale în Bucureşti şi în garnizoane de pe cuprinsul întregii ţări. Centrul de coordonare a podului aerian, constituit la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni, din ordinul ministrului Apărării Naţionale Gabriel Oprea, a planificat şi astăzi, 17 februarie, zboruri cu aeronave C-130 Hercules şi C-27J Spartan pentru a prelua 19 tone de produse alimentare aflate în centrul de tranzit de la Timişoara. Acestea vor fi transportate de pe aeroportul din Timişoara la Bucureşti, de unde vor fi distribuite, terestru sau aerian, către populaţia aflată în localităţile afectate de ninsori", se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
-
Gala ZF 26 de ani. Gerard Baker, bancher, jurnalist, editor global WSJ: Alegerea lui Trump în SUA reprezintă un moment transformaţional prin care ordinea mondială liberală este răsturnată. Ce înseamnă votul pentru Trump pentru Europa, pentru România şi pentru războiul din Ucraina?
-
Alegeri prezidenţiale 2024: Cine sunt cei 13 candidaţi în cursa pentru Cotroceni şi care sunt programele lor politice propuse
MApN menţionează că trei elicoptere IAR-330 PUMA de la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni au transportat, vineri, 2,8 tone tone de alimente la Mânăstirea Cârnu şi în localitatea Coşirna, din judeţul Buzău. De asemene, alte trei elicoptere IAR-330, aparţinând Flotilei 86 Aeriană de la Feteşti, au transportat peste trei tone de alimente de la aeroportul Mihail Kogălniceanu către localităţile Frecăţei, Ciocile şi Măraşu din jud. Brăila. De la Flotila 95 Aeriană de la Bacău, trei elicoptere IAR-330 PUMA au transportat 2,6 tone de alimente către localităţile Măgura, Bahnele şi Gura Caliţei, din judeţul Vrancea.
O aeronavă C-27J Spartan de la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni a făcut un zbor umanitar, de la Cluj-Napoca la Bucureşti, pentru salvarea vieţii unei persoane care a necesitat tratament medical de urgenţă în Capitală. Trei elicoptere IAR-330 PUMA sunt pregătite la Otopeni, Bacău şi Mihail Kogălniceanu, pentru a executa misiuni de evacuare medicală de urgenţă, menţionează Ministerul.
Detaşamente de militari aparţinând Diviziilor 1, 2 şi 4 Infanterie transportă, vineri, cu 36 de autocamioane, 86 tone de alimente şi produse de strictă necesitate, din centrele de colectare ale armatei, către localităţi din judeţele Buzău, Vrancea, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova şi Giurgiu. Armata a intervenit şi acţionează în continuare, terestru şi naval, în judeţele din Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, pentru salvarea vieţilor puse în pericol şi pentru deszăpezirea căilor de acces. Astfel, în jud. Buzău, detaşamente de militari din Divizia 2 Infanterie acţionează, cu mijloace tehnice, pentru deblocarea căilor de acces din zona localităţilor Săgeata, Ţinteşti, Cilibia, Pogoanele, Scărlăteşti, iar între localitatea Cilibia şi C.A. Rosetti, militarii au acţionat pentru deszăpezirea căii ferate", precizează MApN.
Ministerul informează că în judeţul Brăila, militari din cadrul Brigăzii 10 Geniu şi Diviziei 2 Infanterie acţionează pentru deblocarea căilor de acces şi deszăpezirea locuinţelor din satul Odăieni, din comuna Ciocile.
"Militari din Batalionul 235 sprijin Logistic din Târgovişte au transportat cu două autocinsterne apă potabilă pentru locuitorii cartierului Schela Mare din municipiul Moreni. Remorcherul maritim de salvare «Grozavul» continuă operaţiunea de spargere a gheţii pe canalul navigabil al Dunării, între porturile Tulcea şi Sulina, urmând să încheie misiunea în noaptea de vineri spre sâmbătă. Ministerul Apărării Naţionale monitorizează situaţia din ţară, prin structura de specialitate a Statului Major General, şi are pregătiţi în permanenţă 8.000 de militari şi aproape 2.000 de mijloace tehnice, potrivit ordinului ministrului Apărării Naţionale Gabriel Oprea, pentru a interveni de urgenţă în sprijinul autorităţilor publice locale şi centrale, în limitarea efectelor ninsorii şi viscolului şi salvarea vieţilor omeneşti", se mai arată în comunicat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO