În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii mai ales în regiunile nordice, estice şi centrale, precum şi la munte, unde se vor cumula cantităţi de 15…20 l/mp şi izolat 25 l/mp.
Vor fi ploi, mai ales averse şi se vor semnala descărcări electrice, iar în Maramureş şi Transilvania, începând cu dimineaţa zilei de vineri (7 aprilie) temporar precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În zona montană vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, mai ales la altitudini de peste 1 500 m, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70…80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.
Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu rafale de până la 50…60 km/h.
În cursul nopţilor de vineri spre sâmbătă (7/8 aprilie) şi sâmbătă spre duminică (8/9 aprilie) se va produce brumă local în Maramureş, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei şi pe arii restrânse în rest.
Citeşte şi: Augustin Lazăr, procurorul general al României: E un fel de inflaţie de proiecte de lege, nu ştim la care să ne referim
Citeşte şi: FOTO Baschetbalistul din Piteşti care a fost jefuit în locuinţa sa a postat informaţii noi despre hoţ: Obişnuieşte să se dea surdo-mut
Citeşte şi: O româncă a fost desemnată ”medicul lunii” la cel mai mare spital din Londra. ”În România, nu poţi fără relaţii. În Anglia, am un salariu de 8-9 ori mai mare”
Citeşte şi: Povestea unui sirian stabilit în România, despre RĂZBOI: Era frumos acasă. Era ca Parisul, acum e ca Berlinul după atacuri
Citeşte şi: Cod galben de ceaţă în Constanţa şi Tulcea