Alte trei aeronave F-16 Fighting Falcon vor fi preluate de către Forţele Aeriene Române/ Fifor: Nu am plecat la cumpărături cu banii statului. Vom achiziţiona încă 36 de avioane F-16

Secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, Laurian Anastasof, vor participa miercuri, în Baza Aeriană din Monte Real, Portugalia, la ceremonia de predare-primire a încă trei aeronave F-16 Fighting Falcon, anunţă MApN.

Urmărește
8925 afișări
Imaginea articolului Alte trei aeronave F-16 Fighting Falcon vor fi preluate de către Forţele Aeriene Române/  Fifor: Nu am plecat la cumpărături cu banii statului. Vom achiziţiona încă 36 de avioane F-16

Alte trei aeronave F-16 Fighting Falcon vor fi preluate de către Forţele Aeriene Române

Prin preluarea celor trei aeronave, Forţele Aeriene Române finalizează Faza I de introducere în serviciu a avioanelor multirol F-16 Fighting Falcon.

Ceremonia oficială de recepţie a celor trei aeronave va avea loc în România, în Baza 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă”, din Feteşti, în cursul săptămânii viitoare.

Contractul, în valoare de circa 628 milioane euro cu TVA, încheiat între Guvernul României, prin Compania Naţională Romtehnica S.A., şi cel al Republicii Portugheze a intrat în vigoare la data de 30 septembrie 2013.

Primele şase aeronave din escadrila de 12 avioane multirol incluse în acordul româno-portughez au intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române pe 29 septembrie 2016, iar următoarele trei pe 16 decembrie 2016.

Fifor: Suntem în discuţii avansate pentru achiziţionarea a încă 36 de avioane F-16

Ministrul Apărării Naţionale (MApN), Mihai Fifor, a anunţat, miercuri, că România se află în discuţii avansate pentru achiziţionarea a încă 36 de avioane F-16, de data aceasta din Statele Unite ale Americii, nu din Portugalia.

"Săptămâna viitoare închidem partea aceasta a programului cu avioanele multirol, cu F16. Suntem în discuţii avansate pentru achiziţionarea a încă 36 de astfel de aparate, din Statele Unite, nu din Portugalia. Am trimis documentele necesare pentru a vedea preţul de achiziţie, suntem la debutul acestei negocieri şi sperăm că vom reuşi să achiziţionăm încă 36 de aeronave", a declarat Mihai Fifor.

Ministrul Apărării a mai precizat că "nu a plecat la cumpărături cu banii statului român" şi că vrea, prin parteneriatele pe care ministerul le are, retehnologizarea industriei de apărare româneşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici