- Home
- Social
- ALBA IULIA, (23.01.2017, 16:09)
- Dragos Suciu
Amenzi de 5.500 de lei la trei localuri din Alba pentru nereguli privind incendiile
Inspectorii de prevenire a incendiilor au efectuat, în perioada 21-23 ianuarie, şapte controale în cluburi şi localuri din Alba în urma cărora au aplicat cinci avertismente şi trei amenzi în valaore de 5.500 de lei, informează corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
149 afișări
În nopţile din weekend, pompierii alături de reprezentanţi ai structurilor MAI, constituiţi în echipe mixte, au derulat controale şi verificări la imobilele în care se desfăşoară activităţi cu public numeros, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, luni, într-un comunicat de presă.
”Astfel, în perioada 21-23 ianuarie 2017, s-au executat şapte controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, fiind aplicate trei amenzi şi cinci avertismente, în cuantum de 5.500 lei, pentru nerespectarea reglementarilor pe linia apărării împotriva incendiilor”, se arată în comunicat.
Principalele aspecte urmărite în teren de către inspectorii de prevenire au vizat exploatarea instalaţiilor electrice, funcţionarea iluminatului pentru marcarea căilor de evacuare, funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, obstrucţionarea căilor de evacuare, instructajul angajaţilor, obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu şi existenţa planurilor de evacuare în caz de incendiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat cinci acţiuni de recunoaştere în zonele de dispunere a obiectivelor, pentru a stabili modul de intervenţie în cazul izbucnirii unui eventual incendiu, potrivit sursei citate.
În perioada următoare activităţile preventive vor fi intensificate, astfel încât siguranţa celor care frecventează astfel de locaţii să fie asigurată, iar obligaţiile legale ale beneficiarilor să fie respectate, transmite ISU Alba.
Citeşte şi: Jandarmii au intervenit la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, unde zeci de romi au venit să îşi plângă builbaşa
Citeşte şi: Trafic îngreunat pe DN1, pe sensul către Capitală. Maşinile circulă în coloană în zona Predeal
Citeşte şi: UPDATE ISU Bucureşti-Ilfov: Incendiul de la clubul Bamboo a fost declarat stins la ora 12.30
Citeşte şi: Proiectele de OUG pentru graţiere şi modificarea codurilor penale, analizate miercuri de plenul CSM
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe