Anchetă a Poliţiei în cazul profesorului care se mângâia cu mâna unei eleve

Poliţiştii din localitatea hunedoreană Brad au început, la solicitarea procurorilor, o anchetă în cazul profesorului de matematică ce apare în imagini postate pe internet în timp ce lua mâna unei eleve şi se mângâia cu ea pe picior şi pe organele sexuale.

Urmărește
27 afișări
Imaginea articolului Anchetă a Poliţiei în cazul profesorului care se mângâia cu mâna unei eleve

Anchetă a Poliţiei în cazul profesorului care se mângâia cu mâna unei eleve (Montaj foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, subinspectorul Bogdan Niţu, ancheta a început după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad s-au autosesizat, după difuzarea filmuleţului şi au cerut Poliţiei să facă verificări în acest caz.

"La sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Brad fac cercetări privind infracţiunea de hărţuire sexuală într-un caz în care partea vătămată este elevă la un liceu din localitate, iar presupusul făptuitor este profesor la aceeaşi unitate şcolară", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara.

Potrivit acestuia, dacă profesorul va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea între trei luni şi doi ani sau amendă penală.

Conducerea unui colegiu din localitatea hunedoreană Brad a început, joia trecută, o anchetă internă după ce pe internet a fost postat un filmuleţ în care un profesor de matematică apare în timp ce lua mâna unei eleve şi se mângâia cu ea pe picior şi pe organele sexuale, înregistrarea fiind făcută în luna august, când eleva de clasa a XII-a s-a prezentat la examenul de corigenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici