Potrivit unui comunicat al ANAR, activităţile de pregătire a plajelor au fost începute din 20 februarie şi vor fi finalizate până la data de 1 mai.
”Astfel, până la data de 15 aprilie, vor fi amenajate şi predate conform clauzelor contractuale către utilizatorii de plaje, acele suprafeţe care fac obiectul contractelor de închiriere, urmând ca ulterior, să fie finalizate şi acele suprafeţe libere de contract”, se arată în comunicatul ANAR.
Lucrările de pregătire constau, între altele, în curăţarea manuală şi mecanizată cu utilaje speciale a plajei, prin colectarea corpurilor străine şi a deşeurilor de orice natură, îndepărtarea manuală a nisipului depus la zidurile de sprijin din vecinătatea aleilor de promenadă şi în dreptul gardurilor de protecţie şi îndepărtarea mecanizată a pietrelor, blocurilor din beton ori a conductelor dezafectate.
De asemenea, se fac şi lucrări de terasamente, care vizează săpătura mecanizată a nisipului depus la zidurile de sprijin din vecinătatea aleilor de promenadă şi în dreptul gardurilor de protecţie, reabilitarea suprafeţelor de plajă erodate prin transfer de nisip, din zonele cu acumulări, demontarea celor aproximativ 10 kilometri liniari de garduri de protecţie.
Angajaţii ”Apele Române” vor reface plajele acolo unde au suferit deformări ca urmare a acţiunii valurilor din sezonul rece, iar depozitele de scoică din zonele cu depuneri vor fi evacuate.
Conform ANAR, acţiunea de pregătire a plajelor se desfăşoară concomitent pe trei tronsoane, respectiv tronson 1, care cuprinde zona Năvodari – Mamaia – Constanţa, care este finalizat în proporţie de 60 la sută, tronson 2 Agigea – Eforie – Costineşti – Tuzla, finalizat în proporţie de 70 la sută, şi tronson 3 -23 August – Mangalia – 2 Mai – Vama Veche, finalizat în proporţie de 80 la sută.
”Conform planificărilor preliminare se estimează că până la data de 13 aprilie 2017 va fi finalizată predarea tuturor sectoarelor şi subsectoarelor de plajă care fac obiectul unor contracte de închiriere”, se mai arată în comunicatul ANAR.
Până în acest moment, au fost predate către utilizatorii de plaje un număr de 89 de subsectoare de plajă din totalul de 309 subsectoare închiriate.
Sezonul estival va fi deschis în acest an, în premieră, la jumătate lunii viitoare, pe 15 aprilie, atât în staţiunile de pe Litoral, cât şi în Delta Dunării.