- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.01.2017, 16:29)
- Gabriela Ghitcuta
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Asociaţia non-guvernamentală APADOR-CH: Conform proiectului de graţiere, ar putea avea beneficii cei cu omoruri, terorism, violuri /Alte şapte ONG-uri cer retragerea proiectelor
Asociaţia non-guvernamentală APADOR-CH susţine că proiectul de OUG privind graţierea este redactat "în grabă şi neglijent", la unele prevederi putând avea beneficii cei care au comis omoruri, violuri, acte de terorism, crime împotriva umanităţii. ONG-ul cere retragerea proiectelor de ordonanţă. De asemenea, alte şapte ONG-uri cer retragerea proiectelor de ordonanţă privind justiţia.
Urmărește
3768 afișări
Asociaţia non-guvernamentală APADOR-CH:Conform proiectului de graţiere,ar putea avea beneficii cei cu omoruri, terorism, violuri (Imagine: Marian Ilie/ Arhiva Mediafax Foto)
Reprezentanţii asociaţiei susţin că o decizie de graţiere colectivă nu ar rezolva supraaglomerarea din penitenciare şi declară că proiectului actual îi lipseşte şi corelarea unor texte legale.
"Concret, în articolul 2 al proiectului se prevede graţierea parţială (cu ½) a pedepsei aplicate <<persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani ori persoanelor diagnosticate, prin expertiza medico-legala, cu boli incurabile în faze terminale>>.Dintr-o omisiune de corelare, articolul 3 alineatul 4 din proiect nu prevede exceptarea de la graţierea parţială pentru niciun fel de infracţiuni, astfel că este posbil ca de graţierea parţială (1/2 din pedeapsă sau chiar a restului de pedeapsă) să beneficieze şi cei care au comis omoruri, violuri, tâlhării, pedofilie, trafic de droguri, trafic de persoane, terorism, crime împotriva umanităţii (!). De exemplu, de această graţiere vor putea beneficia şi Ion Iliescu, Petre Roman alături de ceilalţi învinuiţi în dosarul Mineriadei, proaspăt redeschis tot după o condamnare a statului român la CEDO, sau în dosarul Revoluţiei.Asociaţia solicită îndreptarea acestei erori şi prevederea în proiect că infracţiunile exceptate de la graţierea integrală (art. 1 din proiect) sunt exceptate şi de la graţierea parţială (art. 2 din proiect)", se arată într-un comunicat APADOR-CH.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul
-
Retrospectivă 2024. Cele mai importante 10 evenimente din piaţa de capital: maxime istorice, finanţări record prin Fidelis, schimbări la ASF, vânzări din partea fondurilor de pensii, şocuri politice şi volatilitate
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
Asociaţia solicită înlocuirea din textul proiectului a sintagmei <<persoanele care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani>>, cu una mai precisă, care să permită aplicarea actului normativ fără verificări şi anchete suplimentare.
"APADOR-CH consideră că nu se justifică prevederea din art. 3 al. 3 din proiect, conform căreia graţierea parţială nu este condiţionată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă. În mod normal, când există o problemă reală constând în nerecuperarea prejudiciilor produse prin infracţiuni, este inexplicabil cum de printr-un act de clemenţă se subminează problema rezolvării recuperării prejudiciilor produse.APADOR-CH solicită ca printre infracţiunile exceptate de la graţierea, integrală sau parţială, să se numere şi infracţiunea de violenţă în familie (art. 199 Cod penal)", se notează în comunicat.
Reprezentanţii ONG-ului declară că dacă proiectul va fi aprobat, Avocatul Poporului ar trebui să se sesizeze şi să atace ordonanţa de graţiere, pe motiv că "în mod vădit, nu se justifică urgenţa cerută de Constituţie".
Alte şase ONG-uri cer retragerea proiectelor de ordonanţă privind justiţia
Alte şase ONG-uri cer Ministerului Justiţiei să nu promoveze ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor. Asociaţiile cer instituţiei să facă publice date referitoare la numărul de deţinuţi din penitanciare pentru a căuta împreună soluţii pentru supraaglomerare.
"Organizaţiile semnatare consideră inacceptabil ca acte normative de importanţă deosebită cum sunt cele care privesc graţierea colectivă şi modificările codurilor penale să fie elaborate în secret şi promovate pe agenda Guvernului fără o consultare reală a societăţii româneşti, fără a oferi posibilitatea societăţii civile, reprezentanţilor sistemului judiciar şi tuturor celor care sunt în mod real interesaţi, de a-şi exprima punctul de vedere. Aceste practici aruncă România înapoi în anii '90 şi sunt incompatibile cu standardele unei ţări care este membră UE. De altfel, acordarea unei graţieri colective prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă este o acţiune fără precedent în istoria postdecembristă a României. Graţierile colective anterioare s-au făcut prin lege, după dezbateri parlamentare care oferă posibilitatea puterii şi opoziţiei de a expune argumente pro şi contra acestei măsuri, aşa cum este firesc într-o democraţie", transmit ONG-urile printr-un comunicat comun de presă.
Organizaţiile susţin că felul în care este formulată ordonanţa "pare să servească mai degrabă intereselor persoanelor care au primit condamnări pentru fapte grave, cum ar fi faptele de corupţie, infracţiunile de abuz în serviciu, infracţiunile împotriva înfăptuirii justiţiei şi infracţiunile electorale", precizând că de la măsura graţierii sunt exceptate anumite infracţiuni însă nu cele grave.
"Cât priveşte graţierea parţială a unei jumătăţi din pedeapsă pentru anumite categorii de persoane constatăm că în privinţa acesteia nu există nicio limitare cu privire la natura infracţiunii şi nici nu este introdusă obligaţia de a achita prejudiciul în termen de un an de la punerea în libertate [art. 3 alin (3)]. Aşadar vor beneficia de graţiere parţială toţi cei care au fost condamnaţi pentru orice fel de infracţiuni, cu condiţia să fi împlinit 60 de ani, să sufere de o boală incurabilă în fază terminală, să aibă în întreţinere copii cu vârsta de până la 5 ani sau să fie însărcinate", se precizează în comunicat.
În ceea ce priveşte ordonanţa de modificare a codurilor penale, asociaţiille spun că punerea în acord a acestora cu deciziile CCR "este doar un pretext deoarece nu toate deciziile CCR se regăsesc în modificările propuse, iar unele dintre ele, cele care sunt periculoase, nu au legătură cu deciziile CCR".
"De exemplu, condiţionarea anchetelor penale la infracţiunile de abuz în serviciu de depunerea unei plângeri prealabile face practic imposibilă anchetarea abuzului în serviciu împotriva intereselor publice pentru că, în acest caz, chiar inculpaţii ar trebui să fie cei care solicită parchetului anchetarea propriei conduite infracţionale. Introducerea unui prag valoric de 200.000 de lei (aprox. 50.000 euro) va opera ca o dezincriminare a faptelor care se situează sub acest prag. (...) Modificările propuse la infracţiunea de abuz în serviciu au ca rezultat golirea acesteia de conţinut şi imposibilitatea efectuării urmăririi penale atunci când partea vătămată este statul", explică ONG-urile, precizând şi că în cazul dezincriminării neglijenţei în serviciu nu este oferită nicio explicaţie.
Potrivit sursei citate, conflictul de interese este golit de conţinut "prin condiţionarea existenţei infracţiunii de natură necuvenită a foloaselor obţinute".
"Nu este prima dată când se încearcă dezincriminarea de facto a conflictului de interese prin introducerea sintagmei foloase necuvenite, care a fost respinsă deja de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 2/2014 . Modificarea legislaţiei penale în acest fel ar fi, deci, neconstituţională", spun asociaţiile.
În privinţa denunţurilor, organizaţiile spun că rezultatul va fi dispariţia acestui mod de sesizare a organelor de urmărire penală.
Precizările au fost făcute printr-un comunicat de presă de şase organizaţii non-guvernamentale :ExpertForum (EFOR), Institutul pentru Politici Publice (IPP), Funky Citizens, Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Freedom House-Romania şi Grupul pentru Dialog Social (GDS).
Un ONG cere Guvernului retragerea proiectelor de OUG privind graţierea şi modificarea codurilor
Centrul de Resurse Juridice (CRJ), organizaţie non-guvernamentală care activează în domeniul juridic, cere Guvernului României retragerea proiectelor de OUG privind graţierea şi modificarea codurilor şi dezbaterea lor în Parlament.
"Solicităm Guvernului retragerea celor două proiecte de ordonanţă de urgenţă şi supunerea lor spre dezbatere în cadrul procedurii parlamentare, cu asigurarea transparenţei şi a posibilităţii exprimării punctelor de vedere de către toţi actorii interesaţi", transmite Centrul de Resurse Juridice printr-un comunicat de presă.
Organizaţia susţine că nu este justificată promovarea măsurilor prin ordonanţă de urgenţă, "nefiind îndeplinite condiţiile pe care Constituţia le impune pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă".
Citeşte şi: Un ONG cere Guvernului retragerea proiectelor de OUG privind graţierea şi modificarea codurilor
Citeşte şi: Dacian Cioloş despre graţiere: Totul pentru ca o mână de indivizi să scape de lege. Simplu şi cinic
Citeşte şi: Ce conţine proiectul de graţiere: Care sunt pedepsele care vor fi graţiate şi cine va fi scutit de jumătate din pedeapsă
Citeşte şi: EXCLUSIV Grindeanu: Exclud discutarea amnistiei, putem discuta de graţiere, dar nu la infracţiuni grave/ Ordonanţă de urgenţă, posibil în şedinţa de miercuri
Citeşte şi: Un ONG cere Guvernului retragerea proiectelor de OUG privind graţierea şi modificarea codurilor
Citeşte şi: Florin Iordache, ministrul Justiţiei: Graţierea nu e făcută pentru o persoană. E o soluţie alternativă
Citeşte şi: Sorin Grindeanu apără graţierea: În acest moment în România nu există un echilibru al puterilor în stat
Citeşte şi: Parchetul General, despre proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale: dezincriminează conflictul de interese şi graţiază ucidererea din culpă / Ministerul Justiţiei: Supraaglomerarea şi condiţiile din penitenciare, probleme majore
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Un ONG cere Guvernului retragerea proiectelor de OUG privind graţierea şi modificarea codurilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:03
-
ieri, 23:10