Plângere pentru şeful Filarmonicii după ce a spus de mamele de la protest că merită „glonţ în cap”

Publicat: 14 08. 2018, 20:33
Actualizat: 24 08. 2021, 17:01

Marian Jean Marinescu spune că limbajul lui Gabriel Zamfir, director la Filarmonica Oltenia este unul care încurajează actele de violenţă şi a depus plângere la Poliţia Dolj .

“Limbajul este inadmisibil pentru un om de cultură şi un fost preot”, susţine Marinescu.

Eurodeputatul a mai solicitat, de asemenea, Inspectoratului de Jandarmi Dolj, numele conducătorilor efectivelor de jandarmi care au fost detaşate la Bucureşti în perioada 10-11 august şi care au participat la evenimentele din Piaţa Victoriei.

“Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre acţiuni violente ale jandarmilor, cred că avem dreptul să ştim cine a participat la aceste acţiuni”, a mai spus europarlamentarul.

Într-un comentariu pe facebook, Gabriel Zamfir scria, după protestul din 10 august: „Un mare respect pentru acei jandarmi şi măcar un glonţ în cap acelor aşa-zise ‘mame’ care au ieşit cu copiii în braţe la proteste deşi se ştia că nu e un protest paşnic aşa cum ar trebui să fie în democraţie. Dar deh nu avem aceeaşi definiţie pentru democraţie”.

Ulterior, mesajul a fost şters de pe contul său de facebook.