- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.07.2013, 14:31)
- Andrei Dumitrescu
Avocat: Doi elevi de la "Bolintineanu" au spus la audieri că au auzit că s-ar fi dat câte 100 de lei
Avocatul fostei directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu", care a participat luni la audierea mai multor elevi, a declarat că doi dintre cei chestionaţi de procurori au spus că au auzit că s-ar fi dat câte o sută de lei, însă aceştia nu au ştiut unde şi pentru cine s-au dat aceste sume.
Urmărește
166 afișări
Avocat: Doi elevi de la "Bolintineanu" au spus la audieri că au auzit că s-ar fi dat câte 100 de lei (Imagine: Mediafax Foto)
"Am participat la audierea a 20 de elevi. Aceştia au spus că au dat câte 50 de lei pentru ultimul clopoţel, câte 250 de lei pentru banchet şi câte 150 de lei pentru robe. Niciun elev nu a recunoscut că a dat bani. Doi dintre ei au afirmat însă că au auzit şi ei că s-au plătit o sută de lei, dar nu au ştiut să precizeze unde şi pentru cine s-au dat", a spus avocatul George Moloman.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti continuă luni audierile în cazul dosarului în care se fac cercetări pentru suspiciuni de fraudă la examenul de bacalaureat susţinut la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, fiind aşteptaţi de anchetatori 46 de elevi.
Anchetatorii au audiat până în prezent aproximativ 35 de elevi, printre care şi cei şapte candidaţi care au fost daţi afară din examen, după ce, la proba scrisă la Limba română susţinută în 1 iulie, ar fi fost prinşi în examen cu căşti şi telefoane mobile, a precizat avocatul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Şefa FMI: Ameninţarea tarifelor impuse de Trump sporeşte incertitudinea economică globală
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Câţi bani a produs Arena Naţională în 2024. Au fost 28 de meciuri şi 3 concerte
Procurorii i-au audiat aproximativ 30 de minute pe fiecare dintre elevii care s-au prezentat luni la sediul Poliţiei Capitalei. Majoritatea celor chestionaţi au refuzat să spună, după audieri, ce întrebări le-au pus anchetatorii.
Alexandru Cojocaru, unul dintre elevii chemaţi pentru interogatoriu, a spus că tot ce a auzit referitor la eventuale acte de corupţie a fost de la televizor şi că, cel puţin din ce ştie el, la Liceul "Bolintineanu" se face carte. Acesta a precizat că acţiunea anchetatorilor a presupus un stres suplimentar atât pentru el, cât şi pentru colegii săi, în condiţiile în care s-a creat impresia că examenul ar putea fi anulat.
"Nu pot să spun că am scris mai puţin pentru că autorităţile au făcut o anchetă. Cu toate acestea, s-a făcut o confuzie, pentru că, din ce am văzut la televizor, am înţeles că examenul putea fi anulat. Acest lucru a reprezentat un factor de stres", a spus Alexandru Cojocaru.
Mama lui Alexandru Cojocaru, care l-a însoţit la discuţiile cu procurorii, a spus că, dacă la bacalaureat s-a dat mită, acest lucru nu este corect, întrucât nu este normal ca unii să înveţe, iar alţii să ia examenul pentru că au dat bani.
Alexandru Cojocaru a mai povestit ce s-a întâmplat în 1 iulie, când anchetatorii au descins în liceu. "După examen, i-am văzut pe poliţişti afară. Ne-au percheziţionat şi ne-au spus că nimeni nu are voie să-şi ia bagajele. Vroiau să vadă câţi bani avem la noi. Eu aveam 10 lei, însă nu ştiu de ce ar fi contat. Poate aveam bani mai mulţi la mine ca să-mi cumpăr ceva", a mai spus Alexandru Cojocaru.
El a precizat că, în opinia lui, anchetatorii nu trebuiau să vină cu autocare la liceu ca să îi ducă pe elevi la audieri şi nu era normal să fie opriţi în liceu.
"Am înţeles că nu ar fi existat mandate emise pe numele nimănui, şi nu era normal să fim ţinuţi în laboratoare. Ulterior, după intervenţia părinţilor, care nu i-au lăsat să ne ia, ni s-a spus într-adevăr că putem veni altă dată să dăm o declaraţie", a mai spus Alexandru Cojocaru.
Promovabilitatea la bacalaureatul susţinut la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, unde sunt suspiciuni de fraudare a examenului, este de aproximativ 58%, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, un oficial al unităţii de învăţământ, precizând că nu sunt variaţii majore faţă de anii anteriori.
Citeşte şi:
REZULTATE BACALAUREAT 2013: Promovabilitatea la Liceul "Bolintineanu" din Capitală este de aproximativ 58%
Citeşte şi:
PICCJ: Verificarea procurorilor care fac ancheta la Bolintineanu se poate dispune după soluţionare
Citeşte şi:
FRAUDA DE LA BACALAUREAT: Elevi de la liceul "Bolintineanu", audiaţi la Poliţie. Ministrul de Interne, în contradicţie cu Ponta: Au existat mandate de aducere, dar nu au fost puse în aplicare - FOTO
Citește pe alephnews.ro: FT: Donald Trump și-a revizuit promisiunea de campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”
Citește pe www.zf.ro: Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
J-Hope, membrul BTS, pleacă în turneul „Hope on the Stage”. Este primul turneu solo după încheierea serviciului militar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe