- Home
- Social
- PITEŞTI, (07.09.2016, 16:00)
- Cristina Cazacu , Ionut Jifcu
Bacteria E-Coli în reţeaua de apă a unei localităţi din Argeş; apă nepotabilă în alte 4 localităţi
Bacteria E.Coli a fost descoperită, în urma unui control al DSP Argeş, în reţeaua publică de alimentare cu apă dintr-un sat din localitatea argeşeană Budeasa, apă nepotabilă fiind şi în alte 4 localităţi din judeţ, aproximativ 4.000 de persoane fiind afectate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
![Imaginea articolului Bacteria E-Coli în reţeaua de apă a unei localităţi din Argeş; apă nepotabilă în alte 4 localităţi](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/15675700/1/apa-potabila-sorin-florea.jpg?width=560)
Bacteria E-Coli în reţeaua de apă a unei localităţi din Argeş; apă nepotabilă în alte 4 localităţi
Deşi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Argeş a descoperit, în urma unor probe prelevate, că reţeaua publică de alimentare cu apă din Găleşeşti, sat situat în comuna Budeasa, este infestată cu bacteria E.Coli, prefectul judeţului Argeş a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că nu se poate confirma prezenţa bacteriei E-Coli cu verotoxină, cea care a cauzat moartea mai multor bebeluşi, la începutul acestui an.
"Din datele pe care mi le-au furnizat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, analizele microbiologice efectuate la probele de apă din mai multe comune din judeţ au evidenţiat că aceasta este nepotabilă, având bacterii coliforme. Există probleme la Arefu, Albeştii de Argeş, în satul Dobrota, la Vedea, în satul Prodani şi Budeasa, în satele Budeasa Mică şi Găleşeşti. La Găleşeşti a fost descoperită bacteria E-Coli, dar nu putem vorbi despre E-Coli cu verotoxină. De asemenea, probleme au fost şi în comuna Corbeni, la Oeşti. Aici s-au luat deja toate măsurile care se impun, iar mâine urmează să fie recoltate noi probe, care vor fi trimise la laborator la Bucureşti şi care sperăm să arate că apa este potabilă", a declarat, pentru MEDIAFAX, prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare.
Potrivit aceleiaşi surse, aproximativ 4.000 de locuitori din Argeş nu mai beneficiază de apă potabilă.
Prefectul judeţului Argeş a mai precizat că toţi cei cinci primari ai localităţilor unde s-a constatat că apa din reţelele publice este nepotabilă au fost informaţi pentru a lua toate măsurile care se impun.
Rezervoarele vor fi dezinfectate, în termen de trei zile, ulterior, fiind recoltate noi probe. De asemenea, populaţia a fost înştiinţată, iar alimentarea cu apă a fost sistată, până la remedierea situaţiei.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/15478081/1/apa-potabila-sorin-florea.jpg?height=75)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/15376473/1/marie-curie-terapie-intensiva-foto-bogdan-iordache-4.jpg?height=75)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/15367882/1/laborator-medical-cercetari-shutterstock.jpg?height=75)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=15675700&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe