Bărbat, găsit mort în condiţii suspecte pe traseul Prăpastia Ursului. Criminaliştii din Braşov fac cercetări în Canionul 7 Scări

Poliţiştii şi procurorii criminalişti din Braşov efectuează cercetări în Canionul 7 Scări după ce un bărbat a fost găsit, sâmbătă, mort în condiţii suspecte pe traseul Prăpastia Ursului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
1641 afișări
Imaginea articolului Bărbat, găsit mort în condiţii suspecte pe traseul Prăpastia Ursului. Criminaliştii din Braşov fac cercetări în Canionul 7 Scări

Bărbat, găsit mort în condiţii suspecte pe traseul Prăpastia Ursului. Criminaliştii din Braşov fac cercetări în Canionul 7 Scări

Potrivit poliţiştilor, o persoană a apelat, sâmbătă, în jurul orei 13.00, serviciul unic 112, pentru a anunţa că a găsit cadavrul unui bărbat peste care a căzut un copac pe traseul Prăpastia Ursului din Canionul 7 Scări.

Poliţiştii, jandarmii şi salvamontiştii au pornit imediat la faţa locului.

„A fost declarat decesul, iar cadavrul a fost coborat din canion. Va fi dus la Institutul de Medicină Legală pentru identificare şi necropsie. Asupra sa s-a gasit un telefon mobil si o cheie de maşină cu un breloc“, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ionuţ Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul ar avea în jur de 40 de ani şi ar fi originar din localitatea Sânpetru.

Dispariţia sa a fost sesizată vineri, în jurul orei 10.00, de către soţia sa, care a anunţat autorităţile că a plecat de acasă şi nu s-a mai întors.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru a afla împrejurările exacte în care şi-a pierdut viaţa bărbatul, fiind luată în calcul atât crima, cât şi sinuciderea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici